joi, 17 februarie 2022

Culoarul Morții (Green Mile) - Stephen King

 


😍Mi-a plăcut foarte mult această carte. Dacă până acum în topul preferințelor mele de la King pe locul 1 se afla Cimitirul Animalelor, acum se află această carte.

📖 Cartea conține elemente de paranormal, dar nu este deloc horror, este mai degrabă o adevărată lecție de viață. Este despre bine și rău, despre lumea asta nedreaptă în care trăim și care ia amploare de fiecare dată când închidem ochii la vreo nedreptate. Despre oameni care îți lasă amprente pe suflet și te schimbă pentru totdeauna.
👮‍♂️Paul Edgecombe este un fost gardian șef în Corpul E, în blocul condamnaților la moarte al închisorii Cold Mountain din Louisana. El se purtase cât de bine putuse cu toți deținuți care trecuseră prin acel sector. Acum își scrie memoriile (această carte) în azilul Georgia Pines, care este tot un fel de Cold Mountain, unde Brad Dolan este versiunea mai bătrână a nesuferitului Percy Wetmore.
♟John Coffey este un negru uriaș condamnat la moarte pentru violarea și uciderea a două fetițe gemene, acesta pare că are mintea unui copil, dar care este înzestrat cu daruri speciale. Paul a vâzut multe de când lucrează aici, dar nu a mai întâlnit pe nimeni ca John. Paul este pe cale să descopere adevărul despre John, adevăr care îi va da lumea peste cap. M-a întristat povestea lui John și am plâns puțin. Las mai jos un micut text care m-a făcut să lăcrimez:
”-Sunt tare ostenit de toată durerea pe care o aud și o simt, șefu'. Am ostenit să fiu tot pe drumuri, singur ca un sturz în ploaie. Să nu am niciun prieten cu care să merg sau care să-mi spună de unde venim, unde ne ducem sau de ce.
Am ostenit ca oamenii să fie răi unii cu alții. Parcă am cioburi de sticlă în tot corpul. Am ostenit de toate clipele în care am voit să ajut și nu am putut. Am ostenit să rătăcesc în întuneric.” pag. 407
Mi-a părut râu de Delacroix, un alt criminat cazat în Corpul E, care l-a dresat pe Steamboat Willy , pe care l-a numit domnul Jingles, șoarecele de circ. Acesta a avut o moarte îngrozitoare provocată intenționat de Percy.
Cred că King se pricepe foarte bine să scoată în evidență atât latura întunecată a oamenilor cât și latura bună.
O să mă opresc aici, nu înainte de a mai posta un citat care mi-a plăcut (eu mi-am notat o grămadă🤭), pentru că nu vreau să dau spoilere și acum chiar nu mai sunt în stare să mai scriu altceva.
”Cu toți suntem datori cu o moarte, nu există excepții, știu asta, dar uneori,o, Doamne, coridorul Green Mile este atât de lung.”pag. 444

Vă recomand să vedeți și filmul The Green Mile (1999), regizat de Frank Darabont cu Tom Hanks în rolul lui Paul Edgecombe, este foarte emoționant și e la fel de bun cum este și cartea!!

Cartea o puteți comanda de pe Nemira.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu