vineri, 18 noiembrie 2022

La pas prin Parcul Național Cozia!

 

Poză din arhiva personală
Într-o zi de weekend de vară, împreună cu prietena mea am hotărât să evadăm din cotidian și să luăm la pas Parcul Național Cozia. Am plecat cu trenul din Craiova și am coborât în stația care poartă același nume cu mănăstirea - Mănăstirea Turnu H. Din stație până la mănăstire sunt în jur de 100-200 m, așa că am hotărât ca primul nostru obiectiv turistic pe care să-l vizităm să fie Mănăstirea Turnu. Aerul curat de munte l-am simțit de cum am coborât din tren, iar peisajul superb ne-a încărcat cu energie pozitivă și ne-a trezit sentimente unice, iar stresul cumulat de problemele zilnice s-a evaporat.

Mănăstirea Turnu este situată pe malul stâng al Oltului, într-un loc retras sub Muntele Cozia, iar numele mănăstirii vine de la un turn masiv, situat pe stânca ”Piscul lui Teofil” construit în secolul al II-lea de legiunile romane, ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. Nu s-a numit de la început Mănăstirea Turnu, ci ”Schitul de după turn”, apoi ”Schitul Turnului”.

Deși drumul a fost scurt de la gară la mănăstire, noi am făcut aproximativ 30 minute, poate chiar mai mult, deoarece ne-am oprit să facem poze, să admirăm fiecare floricică sau copac care ne ieșea în cale (și copaci erau destui😂). 

Am fost de mai multe ori la Călimănești, dar în acea zi, a fost pentru prima dată când am vizitat Mănăstirea Turnu. Un loc liniștit și retras, în mijlocul naturii! Ne-am încărcat ”bateriile”, am aprins câte-o lumânare și ne-am rugat, apoi ne-am cumpărat câteva suveniruri pentru noi și pentru cei dragi și ne-am continuat drumeția, despre care vă voi povesti altădată.

O să las imaginile (voi posta câteva poze, deoarece noi am făcut sute de poze😂)să continue povestea și dacă aveți drum la Călimănești, județul Vâlcea, trebuie neapărat să vizitați mănăstirea!

Sensul giratoriu - poză din arhiva personală
poză din arhiva personală - în drum spre mănăstire

poză din arhiva personală - cruce de piatră în apropierea intrării în mănăstire

Intrarea principală a mănăstirii pe sub Turnul Clopotnița-poză din arhiva personală

Mănăstirea Turnu- poză din arhiva personală

Peștera pustnicilor -poză din arhiva personală

Curtea mănăstirii - poză din arhiva personală

Mănăstirea văzută de pe Muntele Cozia - poză din arhiva personală

Eu urcând Muntele Cozia!

Malul stâng al Oltului-poză din arhiva personală

poză din arhiva personală

8 comentarii:

  1. Frumoasa calatoria voastra. Mi-ar placea sa ajung pe acolo in vara viitoare. Multumesc pentru imaginile deosebite!
    Un weekend placut sa ai! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
  2. Am fost vara aceasta la Căciulata și Cozia. Nu am vizitat Mănăstirea Turnu, doar Cozia, dar am făcut o plimbare cu Vaporașul pe Olt și am mers la Cheile și Cascada Lotrișor. Masivul Cozia l-am văzut de pe vaporaș. Chiar seamănă cu un cap de copil. E o zonă frumoasă, în care aș reveni cu drag oricând.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și noi am vizitat locurile pe care le-ai vizitat și am facut si plimbarea cu vaporasul...hihi. Da, e o zonă frumoasă.

      Ștergere
  3. Cat de frumos!! Am fost si noi in 92 la o manastire in zona (sau poate era prin 91.. nu mai stiu). Era si acolo o pestera - Pestera muierilor.
    Semana intrarea cu aceasta si mai semana si curtea dar nu mai stiu sigur daca chiar aceasta era... va trebui sa caut prin poze, sa vedem daca scrie.
    Ce surpriza placuta acest articol de calatorie - iti multumesc mult!! :* Chiar m-am bucurat sa calatoresc un pic, fie si virtual :)
    Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai fost în alt loc! Peștera Muierilor este în Gorj :P
      Mă bucur că și-a plăcut articolul! Te pup!

      Ștergere
    2. Cu siguranta am fost, da! :))))
      Deobicei ma orientez foarte bine, dar atunci am mers cu o masina gen rulota, in spate si nu am vazut decat foarte putin drumul. Manastirile seamana, chiar foarte bine. Totusi dupa ce am recitit articolul mi-am dat seama ca aceasta e in alta zona si stiu si care e zona respectiva :D.
      Mi-a placut foarte mult - abia astept sa mai calatorim impreuna, macar asa virtual :D (eu cel putin - tu mergi la fata locului, hehehe, faci poze :D si eu ma bucur de ele :)
      Pupici!

      Ștergere
  4. Foarte frumoase meleaguri !
    Mulțumesc frumos pentru ocazia de a le admira !
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere