Crima lui Sylvestre Bonnard - Anatol France

 Sylvestre Bonnard, membru al Institutului, este un istoric şi filolog erudit. Trăieşte printre cărţile lui împreună cu pisica lui Amilcar și slujnica lui Tereza, care este foarte enervantă uneori....și, într-o zi, se trezește comițănd o crimă? oare ce crimă comite Bonnard?

Mi-a placut această carte, nu mă așteptam la o astfel de crimă, adică imaginația mea încercă felurite crime, dar niciuna nu s-a potrivit.

Cartea are două părți, iar conexiunile din povești sunt subtil și frumos formate, această poveste, care este scrisă sub forma unui jurnal, te face să apreciezi viata. Prima parte a cărții, ”Bușteanul”, mi-a amintit de ”Cartea pierdută a vrăjitoarelor”, deoarece Bonnard pleacă într-o călătorie pentru a căuta manuscrisul ”Legenda daurită” a lui Jacques din Genova. Află de existența lui dintr-un catalog de manuscrise întocmit de Thompson, bibliotecar al lui Sir Thomas Raleigh. Bineînțeles că nu-l găsește așa ușor, și atunci când îl găsește pare că îl pierde pentru totdeauna, însă finalul este neașteptat.

Partea a doua a cărții se numește ”Jeanne Alexandre”, în care, în penultimele paginii, aflăm ce crimă comite Bonnard.

Nu am citit-o foarte ușor, deoarece este o ediție veche, dar a fost o lectură plăcută.

poză din arhiva personală

Citate care mi-au plăcut:

”Suntem veșnic aceiași copii și gonim fără încetare după alte și mereu alte jucării.”

”Să ne-ospătăm, prieteni, și bucuroși să bem

Cât candela vieții mai are untdelemn:

De ne-om vedea în lumea cealaltă, cine știe?

Și cine știe crâșmă de-o fi pe ceea lume?”

”Îndrăgostiții care iubesc cu adevărat nu-și aștern pe hârtie fericirea.”

”Dorințele noastre, fie și cele mai nevinovate, au partea lor rea în aceea că ne supun voinței altuia, robindu-ne.”

”Nu te plictisești când ai necazuri. Ea știe așadar că în lumea asta neliniștea și suferința rămân petrecerile noastre cele mai sigure.”

”Tu teme-te, stăpâne, că zeii în mânie

Ți-ar îndeplini, din ură, dorința cea mai vie.”(Racine, Fedra, Actul V, SC.3)

”Orice schimbări, chiar acelea pe care le-am dorit mai mult, au melancolia lor, căci ceea ce părăsim e o părticică din noi înșine; trebuie să mori într-o viață ca să intri în alta.”