Pagini

luni, 27 martie 2023

Bărbații sunt niște porci - Rodica Ojog Brașoveanu

Poză din arhiva personală

Această carte (ediția 2018) am cumparat-o de pe Nemira pentru că mi-a plăcut titlu. 

Este prima carte, scrisă de această autoare, pe care am citit-o.. Mi-a plăcut foarte mult! Se citește ușor, povestirile au suspans, umor, ironie.
Cartea conține o colecție de povestiri inspirate din realitate - pamflete, care vizează purtările îndoielnice ale oamenilor . Are povesti și cu olteni, amuzante, că noi suntem dați dracului (invidioasele să se abțină 😂) și creăm cele mai tari povesti de ne povestește și dracul în iad!
Stilul autoarei mi se pare formidabil și m-a prins destul de tare.
Personajul care mi-a plăcut este Valentin din povestea "Zâna cea bună", un copil orfan care ajunge la orfelinat pe 14 februarie (ziua mea de naștere🙈). Devine foarte bogat și nu-și poate uita zâna din copilărie și decide să o caute. Finalul este amuzant, pe mine m-a și emoționat puțin. 
I-am acordat cinci steluțe, deoarece a fost o lectură care m-a binedispus! Înscriu postarea în tabelul ”Jocul de luni” găzduit de Suzana, participarea constă în scrierea unor citate favorite.Mai jos las câteva citate din diferite povestiri care mi-au plăcut:


”Cine-și închipuie că se mai poate întoarce pe ulițele tinereții e nebun.” (Revelion 2000)

”-Dar, spunea cineva, ”dacă” nu există. Dacă ceva nu s-a întâmplat, înseamnă că nu s-ar fi întâmplat niciodată.” (Un revelion a la Liz Taylor)

”Începu astfel o dragoste furtunoasă, consumată pe aleile neguroase ale clandestinității.” (Quod Licet Jovis...)

”Omul fără de noroc,
degeaba-l caută țiganca în ghioc.

Pe cât de rar se întâmplă ca doi parteneri
să nu se potrivească deloc,
la fel de rar se întâmplă ca ei
să se potrivească perfect.” (Orgolii)

”Dacă frumos la frumos trage, noi, sluții, ce ne-om face?!” (Orgolii)

”-Timpul însă le vindecă pe toate, chiar rănile cele mai adânci. Poate că mai dor dacă le atingi, dar nu mai sângerează.” (Orgolii)

”Agenda devenise un articol inutil, opis de nume repauzate, de voci noi, necunoscute. Toți cei care-i mobilaseră cândva existența pieriseră, în jurul lui nu mai existau buletine de identitate, ci doar...certificate.” (Giuvaierele Despinei)


12 comentarii:

  1. în anii '80, am citit ,multe romane politiste scrise de Rodica Ojog-Brașoveanu, citeam cate 2-3 carti pe saptamâna! Apoi i-am pierdut firul... Ma bucur sa o regasesc aici la tine! Citatele alese sunt savuroase!
    O saptamana cat mai placuta, Mihaela draga ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place foarte mult cum scrie. Deși aveam o carte scrisă de ea de foarte foarte mult timp, nu am citit ,până recent și am început să caut și să cumpăr toate cărțile scrise de ea...hihi
      Bătrânica Melania Lupu e formidabilă....mi-a plăcut de ea.
      O zi cu soare să ai!💗

      Ștergere
  2. Cândva am citit ceva scris de această doamnă dar este cam demultișor și nu știu cum se numea...
    Interesant subiect ! Și mi-au plăcut citatele !
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-ai luat-o inainte. Vad ca ai descoperit tabelul. Imi place autoarea si cred ca i-am luat marea majoritate a cartilor, desi
    am citit prea putin din ele recent. Citisem primele aparitii, dar chiar nu prea le mai stiu.
    Oricum, pe asta sigur nu am citit-o. Imi place colectia de citate!
    Multumesc mult pentru reamintire, draga Mihaela! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu cred că i-am luat majoritatea cărților, mai îmi lipsesc, dar acum cumpăr cărți doar când sunt oferte. :D
      Cu drag! Pupici💗

      Ștergere
  4. Faine citate ai ales!
    Romanele politiste scrise de ea imi plac si azi - ador personajul Melania Lupu, dar si pe motanul Mirciulica. 😊
    Multumesc pentru reamintire! Pupici! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe simpatica bătrânică Melania, cu al ei motan Mirciulică, nu ai cum să nu o adori.
      Cu drag! Pupici 💗

      Ștergere
  5. Oh, uite o carte pe care as citi-o (si acum stau si ma intreb ce am citit, sau unde m-am intalnit cu operele autoarei - de cunoscuta imi este cunoscuta, dar nu reusesc sa imi amintesc, subscriu la ce spunea Prietena noastra japoneza draga.
    De fapt, va trebui musai sa iau la mana biblioteca din camera mea - poate reusesc anul acesta, asa pe bucati.. :))) Sa reorganizez.
    M-am amuzat la partea cu oltenii :)))). Ai dreptate - multe glume faine :* si nu numai!! Una dintre bunicile mele era nascuta in Oltenia :).
    Eu sunt un desavarsit amestec de ... din toata tara :))))) ca sa zic asa.

    14 februarie este o zi frumoasa 💗 !! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se zice că a fost Aghata Christie a României și poate de aici ți-e cunoscută.
      Pupici 💗

      Ștergere
    2. Orica de ciudat ar suna, eu pe Agatha am descoperit-o foarte recent (stiam despre ea, desigur, dar nu citisem)- la un Super Blog cand mi-am ales o carte de la Rao. Si am citit lui Buni, cu voce tare - se citeste usor, fata de alte scrieri, asa ca ne-am facut colectie :)).
      Va trebui sa o intreb pe Mami daca noi avem ceva in biblioteca (de la ei) sau poate ca am interactionat in liceu / facultate (eu am fost la profil uman - limbi straine si am citit foarte mult - as vrea eu sa fi retinut tot, dar experienta neplacuta legata de sistemul universitar a actionat ca un fel de .. cum sa zic.. era asa de multa informatie si cerere incat a trebuit sa se cam stearga din ce ce stiam. Proasta afacere, daca ma intrebi pe mine :))). Dar macar stiu ca viata universitara e cam un mit rasuflat :)) (cel putin in ceea ce ma priveste asa a fost). Pupici!!

      Ștergere
  6. Într-o perioada am fost fan Rodica Ojog Brașoveanu, dar pe vremea aceea nu aveam acces așa mult la cărți ca acum, așa am citit puține romane de-ale ei. Acesta prezetat de tine, recunosc, mi-e necunoscut. Poate ar fi cazul să mai citesc câte ceva de aceasta autoare.

    RăspundețiȘtergere