Pagini

joi, 30 martie 2023

Grasă și proastă - Rodica Ojog-Brasoveanu

 La fel ca și volumul "Bărbații sunt niște porci" acest volum conține o serie de povestiri, fără legătură între ele, îndrăznețe, inspirate din viaţa reală cu oameni obișnuiți în ipostaze senzaționale, dar de această dată autoarea vizează comportamentele îndoielnice ale femeilor (nu-i exclude nici pe bărbați) care aleargă după feți frumoși ori averi. Povești de dragoste sau nu, amuzante presărate cu ironii , cu final fericit sau trist...sunt foarte ușor de citit. Am găsit și cuvinte pe care nu le știam și am apelat la dicționar.

Povestirile sunt scrise într-un ritm alert, m-au captivat, iar finalurile au fost greu de intuit. La o singură povestire am ghicit finalul. 

Poză din arhiva personală
Povestea lui Ghiocel, un băiețel nevinovat, neglijat și neiubit de mama și bunicii lui, m-a afectat intr-un fel și finalul m-a întristat, dar cum spunea si autoarea.. "Viața nu e doar roz. E in toate culorile. Si dragostea la fel. Nici nu-ți trece prin cap ce ar face oamenii pentru ea. Cum s-ar schimba. Cum ar minți..."
Are 5 steluțe din partea mea, m-am îndrăgostit de stilul autoarei. 
Cartea (ediția 2018) am cumpărat-o de pe Nemira și mai jos vă las și alte citate care mi-au plăcut:

”Bărbatul poate să mai sară gardul, că de aia are nădragi, muierea însă rămâne cu fustele agățate în uluci. Și încă una! Când îți vâră diavolul coada, cu lăcrămele, cu zăhărele, pe bărbat îl mai întorci acasă, dar pe muiere nici cât să depună mămăligă la copii!”

”Nimic nu-i mai trist decât suferința din privirea copiilor, lacrimile din ochii bătrânilor.”

”-Copilul ăsta, adică el, țipa mama în fiecare zi, mi-a stricat viața...
(Și aici, băiețașul își imagina o mașinărie, un ceas sau o jucărie care trebuie duse la reparat. Dar viața? Cum poți scăpa viața ca pe o ceașcă pe cimentul din bucătărie, de exemplu, și s-o spargi?!)”

”Nu arunci unui om colacul de salvare, ca după aceea să-l lași să se înece. N-avea sens, gândea ea, de parcă toate pe lumea aceasta ar fi avut vreunul...”

”-Ești foarte tânără, draga mea, și, în consecință, insensibilă la nuanțe. Ori laie, ori bălaie există doar la coafor. În viață, lucrurile sunt policrome...”

9 comentarii:

  1. savuroasa povestire, tare simpatice citatele ales ede tine. Mi-a placut enorm "-Ești foarte tânără, draga mea, și, în consecință, insensibilă la nuanțe. Ori laie, ori bălaie există doar la coafor. În viață, lucrurile sunt policrome.." ☺☺☺ si eu sunt la vârsta la care vad viata policroma! total ☺☺☺
    O zi buna Mihaela draga! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer?! De ceva timp am început și eu să o văd policromă:)))...înainte chiar așa o vedeam ori laie, ori bălaie....Ș)))
      Zi frumoasă, Carmen! Pupici ❤️

      Ștergere
  2. Interesanta și aceasta carte. Unele citate chiar mă intristeaza cu aderărul conșiut în ele, dar da viata nu e doar roz. Ultimul citat mi-a păcut cel mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. Oare ii schimba corectitudinea politica titlul? Ca la 10 negri mititei a Agathei, care cica isi va schimba (daca nu l-a schimbat deja ) denumirea.. tz tz tz...
    Citatele alese sunt foarte faine - chiar, mare prostia asta: copilul strica viata. La mine apasa pe o pedala sensibila, dar ma abtin sa deschid subiectul. Un copil nu e o boala si nici nu trebuie inteles ca ceva nedorit care sa strice viata. E o minune. Punct (si o binecuvantare chiar si in momentele cele mai rele). Dar ... gura lumii.

    Pup cu drag :*

    ps: de acord... viata e undeva la mijloc... cu multe nuante si subtilitati. daca filtrul este ajustat pe egoism, egocentrism si programari defectuase (de care cam tot avem parte, din pacate)... apar, inevitabil .. problemele. Dar.. le dam de capat :*, cu putina bunavointa, rabdare si „blandete ”(ca sa o citez pe Micaela).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu s-a schimbat titlul cărții Agathei din câte știu....și nici a acestei cărți, deoarece am întețes că Nemira ar scoate o nouă ediție a cărților scrise de Rodica Ojog-Brașoveanu și în lista cu titluri apărea și acest titlu!
      Zi frumoasă, Rux! 😘❤️

      Ștergere
  4. Nu am citit-o. E clar ca trebuie sa o reiau. Intr-adevar este trista
    si probabil cam pesimista, dupa aceste citate. Iar lacrimile copiilor si tristetea oamenilor in varsta mi se par infioratoare.
    Seara buna! Pupici! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea are multe momente și povestiri amuzante, se pare că eu am ales citatele mai triste ....
      Pupici. Duminica frumoasa sa ai. 😘❤️

      Ștergere
  5. Interesantă carte propusă pentru lectură !
    Pline de "culoare" fragmentele alese 👌
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere