Azi a fost foarte cald așa că l-am scos pe Uzzi la o plimbare în natură! Am făcut poze gărgărițelor, care spre surprinderea mea erau foarte multe și zburau vioaie, mai erau și fluturași, dar pe aceștia îi speria Uzzi și nu am reușit să îi fotografiez. După ce ne-am relaxat și ne-am încărcat cu energie solară am pornit spre casă unde am mers în grădină după urzici și dragavei.
Gărgăriță Riță Zboară în poieniță! |
Mi-am luat mănușile și o plăsuță și am plecat la cules de urzicuțe, pentru că mi se făcuse o poftă foarte mare de mâncare de urzici cu usturoi. Bunica făcea la fiecare început de primăvară mâncărică de urzici, zicea că ne schimbă sângele și la fel face și mama mea.
Rețeta este foarte simplă și are ingrediente puține: urzici (cca 1kg), o ceapă, 3 căței de usturoi (puteți pune mai mult usturoi, momentan eu nu am voie să consum usturoi în cantități mai mari), câteva linguri de pastă de roșii (sau roșii tăiate cubulețe), ulei de măsline, sare.
Măncare de urzici cu usturoi! Colaj realizat cu PhotoRetrica, poze din arhiva personală. |
Mâncare de urzici cu usturoi! Colaj realizat cu PhotoRetrica, poze din arhiva personală. |
Într-o cratiță am pus puțin ulei de măsline și atunci când s-a încins am adăugat ceapa, am călit-o timp de 3 minute, apoi am adăugat și usturoiul pe care l-am tocat mărunt (merge și pisat) și l-am gătit pentru 2 minute.Acum a venit rândul urzicilor, le-am adăugat peste ceapă și usturoi și am adăugat un polonic din apa în care am opărit urzicile (Apa nu se aruncă! Cred că am uitat să specific! Apa de urzici se poate bea, sau o puteți folosi pentru limpezirea părului când îl spălați,etc.) și le-am gătit pentru 5 minute, apoi am adăugat și roșiile și le-am mai lăsat 5 minute. Am pus și sare înainte să pun roșiile....și gata mâncărica! Am făcut repede un ou ochi și am pus deasupra. Mie oul ochi îmi place mai gătit, astfel nu-l pot mânca!
Poza finală nu a ieșit deloc bine, nu a ieșit culoarea aceea frumoasă pe care o are mâncărica, a ieșit mai întunecată... dar mancarea de urzici cu usturoi este foarte delicioasă și are foare multe beneficii pentru organism!!
Poza finală!Mămăliguța am făcut-o la prânz! |
Mâine voi face o ciorbică de dragavei! Vouă vă plac urzicile? Cum le gătiți?
Sa nu razi, dar nu am gatit urzici! Ma faci sa incerc si eu!
RăspundețiȘtergereSi este minunat ca le poti culege singura!
Multumesc pentru o reteta ce pare delicioasa!
Pupici si o saptamana frumoasa! 😘❤️
Eu nu am mâncat niciodată ciorbă de urzici...iar în partea asta a Craiovei majoritatea fac ciorbă. La Poiana Mare (satul bunicilor), Calafat (orașul meu natal) se facea mâncare de urzici.
ȘtergerePoți să faci o cantitate mică de mâncare să încerci. Cu drag!
O zi frumoasă și o săptămână plină de realizări!🤗😘
Mama facea in fiecare primavara si folosea apa cu care oparea urzicile, pentru clatit parul dupa spalare cu sampon.
RăspundețiȘtergereMi ai rascolit multe amintiri din copilarie 🤗
Un start bun in primavara, Mihaela draga 😘🌷
Bunica mea ne punea si pe noi (eu și sora mea) să ne clatim cu apa de la urzici.
ȘtergereO săptămână minunată să ai! 😘
Nici eu nu am gătit efectiv mancarea de urzici, deși an de an la noi se fac și se mănancă. Mîncărica noastră respecte cam aceleași ingrediente și pași, dar fără roșii. Nu mai știu sigur dacă mama pune sau nu făină în ele, dar una din bunicie mee punea (am uitat care). Am făcut ce-am făcut și mancarea de urzici o gătește mama cand vine la mine. Posibil pentru că mine nu-mi prea plac ( mănânc, dar dacă se poate fără e perfect) - prefer spanacul. Pe asta nu-l face mama( nu-i place ei), ci eu. Dar adun urzici, le spăl, fierb, scurg și le pun la congelator pentru iarnă sau pentru cand vine mama. Zeama în care au fiert o bea sotul pe post de suc. Îi mai pun și așa ceva la congelator. Sau îi fac ceai de urzică din urzici proaspete sau uscate(depide de anotimp)
RăspundețiȘtergerePentru servire, nou nu facem mereu ouă ochiuri, mai punem uneori copănele de pui, dar mămăliga e obligatorie și hreanul.
Sa va fie de bine. Farfuria ta arata delicios, chiar daca e mai „întunecată”.
Mie nu prea îmi place spanacul, în schimb imi place dragaveiul (mai mult ciorba decât mancarea). Nu-mi plac cu făină...cred că mai punea bunica din cand in când (când greșea probabil dojaul de apa😅).
ȘtergereNici eu nu pun mereu oua ochiuri, azi de exemplu am mancat-o rece și fără ou, parca a fost mai gustoasă hihi.
Mulțumim.
O zi frumoasă să ai!🤗
Farfuriile arata delicios!!Când o să mă duc în căutare de urzici am sa fac și eu!
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru rețetă!Eu mai puțin și cartofi (mă învățat soțul)
Nu am făcut niciodată cu cartofi. Cartofi mai pun la mazăre în loc de sosul bechamel(apă+făină+sare/condimente).
ȘtergereCu drag! Mulțumesc pentru vizită!
Zi cu soare să ai!
Arata foarte foarte apetisant. Yummy. Si mie imi place ca oul ochi sa aiba albusul foarte bine facut (galbenusul il prefer molicel la interior :)))). Deobicei combinam oul ochi cu spanacul, sau macarica de stevie. La urzici nu imi amintesc sa il fi folosit. Ca sa fiu sincera, nu sunt foarte mare fan urzici :))). Desi Buni reusea sa le faca foarte gustoase.
RăspundețiȘtergereStiu si eu ca se bea zeama (sau se face ceai) si se foloseste pentru limpezit pe par (mai ales daca ai par inchis la culoare).
Dar ce e dragaveiul ? E prima data cand aud denumirea (poate e ceva regionalism...? ).
Pup cu drag si sa iti fie de bine :*!!
(ps: eu abia astept niste spanac, niste stevie :)))))
În Oltenia așa se zice Șteviei - Dragavei! Am făcut ciorbica, dar nu am mai apucat să fac poze, poate data viitoare...hihi
RăspundețiȘtergereÎți trimit prin curier dragavei? :)))
Zi frumoasă să ai!❤️
ahhhh :))) Inseamna ca e din cea micuta. Adica tanara - frunza mica, nu? Ciorba nu am mancat - doar mancarica si sarmalute..
ȘtergereDin loboda am mancat ciorbica :).
:)) o mananca curierul pana ajunge la mine hahahaha. Dar ma bucur mult ca ai in gradina. bun bun!! :D
pup cu drag :*
Wow - și mami ne pregătea urzici primăvara !
RăspundețiȘtergereAcum, singură, mănânc ceea ce se pregătește repede și nu în cantitate mai mare de un castronel !
Pupici ❤️
Urzicile se pregătesc repede și se pot face și în cantitate mică. Pupici
Ștergere