Pagini

vineri, 14 aprilie 2023

Arta subtilă a nepăsării - Mark Manson

Nu mă prea dau în vânt după cărțile de dezvoltare personală (nici nu am citit prea multe, să zic vreo două cu asta), mi-a plăcut umorul cu care își condimenta povestirile autorul dând exemple din propria viață, dar care pe parcursul s-a pierdut și a devenit ca orice altă carte de dezvoltare personală.

poză din arhiva personală

Această carte mi-a reamintit că lucrurile importante le câștig doar dacă depășesc experiența negativă prin care am trecut și că odată ce ajung să mă împac cu toate lucrurile urâte pe care viața mi le aruncă în față devin invincibilă la un nivel mai modest de spiritualitate.
M. Manson mai spune să avem grijă ce credem deoarece amintirile noastre se deteriorează cu timpul. Creierul nostru e făcut să fie eficient, nu exact. Cele mai multe dintre convingerile noastre sunt greșite.
A greși înseamnă să ne creăm ocazia de a evolua ca oameni.
A mai scris despre relații, despre încredere, depre pierdete și despre moarte . Am mai aflat ceva despre criminali și oamenii răi. Psihologul Roy Baumeister a analizat comportamentul oamenilor care fac rău pentru a demonstra că ei fac rău altor oameni deoarece au o stimă de sine scăzută, daaar în acest timp el a descoperit ceva foarte șocant și anume că această ipoteză nu se aplică mereu, mai ales în cazul celor mai mari criminali. Aceștia, din contră, ei se simt foarte bine în pielea lor și tocmai această împăcare cu sine le oferă justificare pentru rănirea celorlalți. Ei nu cred că sunt răi, ci mai degrabă cred că toți ceilalți sunt răi.

Mi-am notat destul de multe citate din carte, dar voi selecta din ele și voi reda și aici câteva:

”În Texas există o vorbă: Câinele cel mai mic latră cel mai tare.”

”[...] problema e că să-ți pese de prea multe lucruri dăunează sănătății tale mentale. Ajungi să te atașezi exagerat de aspectele superficiale și false și să-ți dedici viața urmăririi unei iluzii de fericire și satisfacție! Cheia unei vieți bune nu este să-ți pese de mai multe lucruri, ci de mai puține, adică de ce este adevărat, urgent și important.”

”George Orwell spunea că. pentru a vedea ceea ce ai în fața ochilor, e nevoie de un efort constant.”

"[...]atunci când omul nu are nicio problemă, mintea găsește automat o cale de-a inventa niște probleme.”

”Omul ajunge la maturitate în momentul în care învață să se îngrijoreze doar pentru lucrurile care merită.”

”Durerea, în toate formele ei, este cea mai eficientă metodă prin care corpul nostru îndeamnă la acțiune.”

”Fericirea vine din rezolvarea problemelor.”

”Greșind, ne oferim șansa, de a ne schimba. A greși înseamnă să ne creăm ocazia de a evolua ca oameni.”

”Cele mai multe dintre convigerile noastre sunt greșite.”

”Ai grijă ce crezi! - amintirile noastre funcționează exact ca în jocul ”telefonul fără fir”. Creierul nostru e construit să fie eficient, nu exact.”

”Realitatea e simplă: când simți că ești într-o luptă cu lumea, sunt mari șanse să te afli, de fapt, într-o luptă cu tine însuți.”

”Performanța în orice domeniu, se bazează pe mii de eșecuri mărunte, iar magnitudinea succesului este direct proporțională cu numărul acestora.”

”Încrederea e ca porțelanul chinezesc. După ce l-ai spart o dată s-ar putea să-l poți reface, cu grijă și atenție. Dar dacă îl mai spargi o dată se va împrăștia în mai multe bucăți și-ți va fi deja mult mai greu să-l repari. Cu cât îl spargi mai des, cu atât se fărâmițează în mai multe bucăți și devine mai imposibil de reparat. Prea multe cioburi și prea mult praf.”

”Frica de moarte vine din frica de viață. Omul care trăiește din plin e pregătit să moară oricând.”(Mark Twain - care am aflat că s-a născut și a murit în anii în care a fost vizibilă de pe Pământ cometa Halley)

”Moartea este singura noastră certitudine. Ce rămâne după noi?”

”Toți vom muri, toți până la ultimul. Ce balamuc! Numai pentru asta ar trebui să ne iubim unii pe ceilalți, dar nu ne iubim. Suntem terorizați și aplatizați de mizeriile vieții, suntem consumați de nimicuri.” (Bukowski)

4 comentarii:

  1. Am patit si eu fix chestia asta cu o carte care promitea multe la inceput, iar spre final s-a pierdut.
    Dar citatele alese mi-au placut foarte mult.
    Apropo de memorie, am ramas surprinsa de ce mi s-a pus in carca referitor la unele intamplari si la cum deformeaza unii amintirile :)))). si nici nu trecuse cine stie ce.
    Nu iti zic ca la un moment dat, cand ai scris M Manson, m-am gandit la cataret :))))). Asta apropo de creier. Cand sunt obosita face tot felul de legaturi :)).

    Pup :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In carte sunt concluziile altor cercetători despre creier! Eu am mai citit in "Puterea creierului" despre cum creierul blochează sau deformează amintiri, e surprinzător creierașul nostru de aceea trebuie să îl antrenăm și mai ales sa-l incurcam...ca sa fie mai eficient.
      Pupici

      Ștergere
  2. Fiecare carte te învață ceva - uneori, să alegi mai bine cartea 😃
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și cărțile de dezvoltare personală (unele) te învață multe lucruri utile și merită să fie citite.
      Pupici

      Ștergere