Puzzle Clementoni - Machu Picchu (69x50 cm)

 Machu Picchu este orașul pierdut al incașilor, un oraș-templu din secolul al XV-lea d. Hr. și a fost descoperit, de arheologul Hiram Bingham, în Cuzco din Peru, într-un loc din cele mai greu accesibile locuri din Anzi.

Machu Picchu se află în Peru la o altitudine de 2.430 metri deasupra nivelului mării. Incașii au construit această cetate în jurul anului 1450, dar au abandonat-o un secol mai târziu din cauza cuceririlor spaniole.

Machu Picchu se situează pe o culme de munte la 450 de metri deasupra fluviului Urubamba, afluent al Amazonului. Întregul complex se întinde pe 32.500 de hectare, însă zona construită, care cuprinde 172 de locuinţe, este concentrată pe un platou ce măsoară 530 de metri în lungime şi 200 de metri în lăţime, înconjurat de terase destinate agriculturii. Se crede că aproximativ 1.000 de oameni au locuit în acest vechi oraş incaş, construit în secolul al XV-lea.

Puzzle-ul l-am luat de la second-hand și are dimensiunea de 69x50 cm, 1000 piese. L-am făcut destul de greu, în casă nu se deosebeau culorile bine, așa că mă tot căram cu el de colo-colo. Azi dimineață am reușit să-l termin și ți-l arăt tocmai acum, pentru că azi am fost ocupată să fac bulionul😅.

Cutia puzzle-ului!

Am avut și ajutoare, după disponibilitatea fiecăruia, au fost zile când au fost disponibili în același timp, dar dacă le acceptam ajutorul, în același, timp nu mai terminam nici la Crăciun puzzle-ul.

Am început cu marginile, apoi cu partea de jos, deși este mai complicat decât puzzle-ul  Marlene Dietrich, l-am montat mai repede...câteva zile, în timpul liber (una-două ore), Marlene mi-a luat câteva săptămâni.

Imagini din diferite zile!

Nu am încă o ramă, dar voi căuta mâine când ies cu prietena mea în parc și gură-cască prin magazine. L-am montat pe două bucăți de carton pe care le-am lipit cu scoci. Îmi place foarte mult cum se vede montat. 

Trebuie neapărat să iau o ramă pentru el.

Mai am un puzzle cu o pictură celebră, dar nu știu când mă voi apuca de el. 

Până atunci, îți doresc o duminică frumoasă și relaxantă! Iar în acest moment ”Noapte bună”!

Înscriu această postare în Clubul de Puzzle găzduit de Niko pe blogul ei ”Explorator prin viață” unde poți admira și puzzle-urile celorlalți membri din club.

Fapte, nu vorbe!

Imagine de Kasia de la Pixabay

 Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creștini. Impresionați de frumusețea cărților pe care le citeau, nici nu au observat când a trecut ziua și s-a făcut seară. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început o discuție aprinsă despre ceea ce citiseră în acea zi.

Deodată, lumina s-a stins și au rămas cufundați în întuneric. Atunci, unul dintre ei a zis:

- Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare ”Tatăl nostru” și poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos și lumina se va aprinde. Ceilalți doi au fost imediat de acord.

Primul a începu să se roage. Rugaciunea sa a fost foarte frumos  spusă, dar camera a rămas în continuare cufundată în întuneric. Atunci, s-a rugat și al doilea. Rugăciunea lui a impresionat prin cuvintele care veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă. În sfârșit, a venit și rândul celui de-al treilea creștin și a început să-și spună rugăciunea. În timp ce-și rostea cuvintele cu smerenie, liniștit și cu grijă, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu toții, a plecat încet, pe bâjbâite spre ieșire, a găsit tabloul electric, a schimbat siguranța, care se arsese și s-a întors. Încheindu-și rugăciunea cu expresia liturgică ”Amin”, întreaga încăpere a fost inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi nedumeriți, le spune aratându-le Biblia de pe masă:

- Mai devreme, citeam din sfânta scriptură. Când s-a stins lumina eram la versetul care spune: ”Mântuirea și rugăciunea nu stau în vorbe.”

Am găsit această pildă creștină în Calendarul religios 2023, publicat de Alias publishing, la fila 10 iulie 2023 și am zis să o împărtășesc cu tine, prieten drag, pentru că mie mi-a plăcut foarte mult! Sper că și ție îți place!

Îți doresc o seară liniștită și un sfârșit de săptămână cât mai frumos!

Pe curând!

Limba Soacrei - Opuntia humifusa - MFC!

 

Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen.

Furcoricică!

 Bună seara, om frumos!

Nici nu știu când a trecut timpul....nu degeaba se spune că ne aflăm în secolul vitezei! A trecut timpul și am cam rămas în urmă cu activitățile la care m-am înhămat la începutul anului! 

Am constatat că am rămas în urmă la maratonul de citit și că mai am 12 cărți de citit să-l finalizez! Așa că am ales ca relaxare cititul și am terminat trei cărți în săptămâna care tocmai a trecut, urmează să postez și recenziile, pentru că azi trebuie să vă arăt și să vă povestesc despre furcoricica mea (furco de la furculiță și ricică de la floricică)😂

Furcoricica mea este foarte ușor de făcut, e cam petrecută (are doar 4 petale, restul i-au căzut - a se citi că nu am mai avut furculițe). A răsărit din patru furculițe, trei cu cozile tăiate și una întreagă, puțină culoare (mov și verde), o mărgică și o plasă de la o rochie veche de mireasă.

În poză doar furculițele, că aproape uitasem să le pozez și pe ele!!!

După ce am tăiat cozile celor trei furculițe cu ajutorul unui cuțit, le-am lipit cu silicon, am pus plasa în mijloc (inițial am vrut să pun o mărgea mai mare, dar m-am răzgândit!) am lipit și o inimioară verde (mărgea), de la o brățară care mi s-a rupt, tot în mijloc. Și gata...furcoricica mea! Ce zici ? E frumoasă?

Am uitat să îți povestesc despre culoare, la fel cum uitasem să colorez furcoricica mea. După ce am lipit totul, am constatat că uitasem să le colorez. Nu mai puteam să folosesc acrilice sau tempera pentru că se murdărea plasa, așa că mi-a venit ideea să folosesc creioane colorate. Am folosit mov și verde, dar în poze ,din cauza luminii, pare roz.

Înscriu repede postarea în tabelul transformărilor creative,găzduit de Explorator prin viață, la tema cu numărul trei și te las pentru că, dacă tot stau rău cu timpul, am zis să mă pun și mai rău, și m-am înscris în Tabăra Virtuală ”Vorbește Brandul” și deja am o temă de făcut!

O seară cât mai frumoasă și mai liniștită să ai!

Cântec de leagăn de la Auschwitz - Mario Escobar

 "A fi mamă înseamnă mai mult decât să-ți crești copiii ; înseamnă să te legi sufletește până când sinele tău e pentru totdeauna contopit cu chipurile lor frumoase și inocente."

Știți că un profesor are capacitatea de a vă face să iubiți sau să urâți o materie? Pe mine în liceu profesorul m-a făcut să urăsc istoria, deși până atunci participasem la olimpiade de istorie. Am ocolit tot ce avea legătura cu istoria, cu războaiele...

De aceea când am citit "Împăratul muștelor" nu am înțeles de ce războiul îl marcase atât de mult pe W. Golding încât să fie convins că nimeni nu se naște inocent, că avem sămânța răului plantată în inimi încă de când ne naștem, iar în condițiile prielnice aceasta începe să germineze.

Apoi când am citit povestea lui Stephen King - "Un elev capabil" mi-am conturat o idee și am înțeles că ororile războiul te pot marca, te pot schimba .

Povestea Helenei Hannemann și a familiei ei în lagărul Birkenau - Auschwitz m-a tulburat, ne arată adevărata față a războiului, a naziștilor și a experimentelor sinistre făcute pe copiii gemeni.

În ciuda a tot, Helen nu și-a pierdut demnitate și umanitatea, făcându-le copiilor din lagăr viața mai suportabilă, în acele condiții inumane în care trăiau, prin activitățile pe care le coordona la creșa și grădinița deschise în lagăr.

"Sărbătoream viața în mijlocul unui cimitir."

O poveste tristă..

Câteva citate din carte:

”Uneori, trebuie să pierdem totul ca să aflăm ce e cel mai important. Când viața ne fură lucrurile fără de care credeam că nu putem trăi și ne lasă goi în fața realității, lucrurile esențiale care au fost întotdeauna invizibile își arată adevărata lor valoare.”

”Mi-am amintit de Portretul lui Dorian Grey de Oscar Wilde. Protagonistul își vinde sufletul diavolului ca să își păstreze tinerețea și frumusețea, dar, deși rămâne atrăgător pe dinafară, de-a lungul timpului, se deteriorează pe interior, ceea ce se vede într-un tablou pe care îl ține încuiat în camera lui. În cele din urmă, tabloul arată portretul unui monstru.”

”Ne ucideau trupurile, dar ne corupeau și sufletele, furând cea mai prețioasă parte a noastră, umanitatea noastră.” 

”... demonii atrag alți demoni.” 

” Sunt în iadul acesta de două luni și am învățat să nu mai am așteptări, să încerc să mă bucur de fiecare zi și să nu mă mai gândesc la ziua de mâine. Sugerez un act de rebeliune. Haideți să sărbătorim Crăciunul!”

”... cea mai bună hrană pentru suflet este speranța.” 

”Existența noastră se sfârșește atunci când nu mai e nimeni în lume capabil să ne iubească.”

”Răul e mult mai mare decât un comportament antisocial sau o deficiență psihologică. Mai presus de orice, e o lipsă de iubire față de sine și față de ceilalți.” 

”Toate ființele umane sunt de neînlocuit, au o valoare infinită  și nimic nu poate înlocui o viață luată. În acea noapte sărbătoream viața, nașterea copilului Iisus, dar mulți copii trebuiau să moară, sacrificați flăcărilor urei și răului. Mi-am lăsat capul în jos și m-am gândit la mesajul din iesle: ”Slavă Domnului din ceruri, și pe pământ pace și bunăvoință între oameni.””

” Când cortina va cădea din nou, Auschwitz-ul va continua să-și scrie povestea de teroare și răutate, dar noi vom fi devenit suflete în purgatoriu, bântuind zidurile castelului lui Hamlet, chiar dacă vom fi incapabili să avertizăm pe cineva despre crimele comise împotriva țiganilor.”

Cronologia lagărului țiganilor din Auschwitz 

1942 - 16 decembrie. Heinrich Hlimmler, comandantul SS al Reich-ului, semnează decretul pentru încarcerarea țiganilor în teritoriul ocupat de naziști și pentru crearea unui lagăr pentru țigani în Auschwitz.

1943 - 1 februarie. Lagărul pentru țigani din Auschwitz se deschide oficial, chiar dacă acolo erau deja țigani închiși pentru infracțiuni de drept comun.

- 26 februarie. Primii țigani sosesc în lagărul de exterminare.

- Martie. Sosesc 33 de transporturi cu 11.339 etnici țigani.

- 23 martie. Aproximativ 1700 de bărbați, femei și copii sunt exterminați după sosirea la Auschwitz pentru a controla răspândirea tifosului.

- Aprilie. Sosesc încă 2.667 de etnici țigani.

- Mai. Dr. Josef Mengele sosește la Auschwitz ca medic al lagărului țiganilor.

- Mai. Alți 2014 prizonieri sosesc în lagărul țiganilor. Se înființează grădinița din lagărul țiganilor.

- 25 mai. Mengele ordonă asasinarea a 507 bărbați și 528 femei pentru a evita o nouă epidemie de tifos.

1944 - 15 aprilie. Aproximativ 884 bărbați și 437 de femei sunt transferați în Buchenwald și Ravensbruck.

- 16 mai. Prizonierii lagărului țiganilor se împotrivesc exterminării lor cu atât de multă forță că încercarea de a-i elimina e oprită.

- 23 mai. Alți 1500 prizonieri sunt transferați în alte lagăre.

- 21 iulie. Ultimii țigani sosesc în lagărul țiganilor.

- 2 august. Aproximativ 1408 prizonieri sunt trimiși în alte lagăre. Restul, 1897 de bărbați, femei și copii sunt uciși în camera de gazare din Birkenau.

- 9 noiembrie. 100 de noi prizonieri țigani sunt transferați în lagărul Natzweiler pentru experimente legate de tifos.

1945 - 27 ianuarie. Sovieticii eliberează cei 7600 de prizonieri rămași în Auschwitz.

1947 - primul proces al Auschwitz-ului, în Cracovia, Polonia. Aproximativ 40 de foști ofițeri SS și soldați sunt condamnați și unii sunt spănzurați.

1963 - Al doilea proces al Auschwitz-ului, în Frankfurt. 22 de naziști sunt judecați și 17 sunt condamnați.

Never Again - Lagărul Auschwitz-Birkenau

** Înscriu postarea în tabelul cu Citate favorite, găzduit de Suzana. 

Zi frumoasă să aveți!

Față de pernă croșetată!

 Azi de imineață când am schimbat lenjeria la pat, am dat peste o față de pernă, pe care am croșetat-o acum câțiva ani, care se menține âncă bine, după atâtea spălări și vreau să vi-o arăt și vouă!

Am lucrat-o după schema de mai jos. Schema am descărcat-o de pe crochet.about.com, nu știu dacă mai există site-ul (aveți linkul complet în poză), deoarece eu am descărcat schema și am lucrat după ea, mi-am notat rândurile și le-am colorat, pentru că sărisem din ele și a trebuit să desfac lucrul.

Am lucrat cu piciorușe duble după schemă, apoi dintr-un material satin verde am confecționat fața de pernă, de care am cusut apoi modelul croșetat. iar mai jos aveți lucrarea finală:

Nu mai știu cât timp mi-a luat să o croșetez, dar nu a fost puțin, deoarece atunci când trebuia să desfac din cauză că săream vreun rând mă supăram și vreo două zile nu mai făceam nimic la ea.😂 Nu cred că mai am perna pentru care am lucrat fața de pernă, acum am una mai măricică (sau pufoasă), se vede din poze că o cam strânge.

Când am reușit să o termin am fost foarte mândră de mine și o satisfacție de nedescris! Alte lucruri croșetate de mine găsiți pe pagina Croșeta Magică.

Sper să vă placă! O seară frumoasă să aveți!

Refugiul - Sarah Pearse

Refugiul este continuarea cărții Sanatoriul, care pentru un debut mi s-a părut foarte bună ideea acțiunii. Cartea se termina cu cineva care o urmărește pe Elin, însă în Refugiul nu am aflat cine o urmărea, ori din cauză că mi-am pierdut interesul nu am realizat că a deslușit misterul(?!), ori autoarea a uitat de mister, cine știe!

Descrierea cărții este următoarea:

Continuarea bestsellerului internațional Sanatoriul

Abia așteptau să stea aici!

Un wellness retreat idilic s-a deschis pe o insulă de pe coasta engleză, promițând odihnă și relaxare. Insula, cunoscută localnicilor drept Reaper’s Rock, are un trecut întunecat: a fost cândva terenul unui criminal în serie și se zvonește că ar fi blestemată. 

Acum nu mai pot pleca!

Un cadavru este găsit sub pavilionul de yoga, aparent victima unei căzături tragice. Dar detectiva Elin Warner află curând că femeia nu se număra printre oaspeți. 

Și ar face orice să scape.

Elin descoperă tot mai multe secrete, iar, când o altă persoană se îneacă în timpul unei scufundări, Elin începe să suspecteze că aceste morți nu au, de fapt, nimic accidental. Dar de ce oaspeții acestei stațiuni de lux au devenit țintele unui ucigaș? Elin trebuie să descopere criminalul înainte ca refugiul să se transforme în iad.

„O poveste la fel de înfiorătoare ca insula ce îi slujește drept cadru. Să nu aveți încredere în niciunul dintre protagoniștii Refugiului!“ - Stacy Willingham, autoarea bestsellerului internațional Scânteie în beznă

„Vocea lui Pearse e incredibil de puternică în Refugiul. Suspansul crește și tot crește, atingând un punct culminant incredibil.“ - David Baldacci

„Undeva, unde să te retragi să îți vindeci rănile. Un refugiu. Pare un spațiu în care poți să te simți în siguranță, nu-i așa? Doar că, uneori, răul stă la pândă tocmai în astfel de locuri. Izolare, tensiune, mister – cele trei cuvinte care definesc cel mai bine noul roman al lui Sarah Pearse.“ - Marian Coman, redactor-șef Armada

Continuarea ”bestsellerului” Sanatoriu a fost dezamăgitoare !!! Refugiul este aceeași Mărie, dar cu altă pălărie, însă în Sanatoriu a fost mult mai verosimil motivul pentru care ajutoarele (trupele speciale) întărziau să apară, aici a fost ceva de genul: ”lasă frate că în stațiune avem decât un mort, dar la accidentul ăsta avem 20, aici e de noi, se descurcă ea, Elin!”

Acțiunea se petrece pe o insulă cu o istorie întunecată, ajutoarele întărzie să apară, pe motiv că sunt ocupate cu alt accident, deși pe insulă este liber un criminal și numărul victimelor începe să crească. Elin acționează singură! 

Mi-a plăcut ideea cu Stânca Diavolului (Doamna cu coasa) și istoria insulei, dar nu a fost suficient, pentru că acțiunea a fost lentă cu suspans la minim, personaje slab dezvoltate, intrigi inutile.

Cartea are și greșeli, numele detectivului Steed este încurcat cu numele unui decedat, Seth, etc.

Cartea am cumpărat-o de pe Nemira:, iar pe Goodreads am punctat-o cu 2 steluțe:

Vă doresc o seară frumoasă!

Monte Cassino – Sven Hassel

 ”Începuse să plouă. Ne era frig în ținuta noastră de camuflaj. Priveam spre mănăstirea care semăna cu un pumn amenințător înălțat deasupra capetelor noastre. Era în zori. Deodată, dinspre sud-est, orizontul se aprinse. Cerul exploda. Se vedea ca un șir de furnale înalte. Munții se cutremurau. Valea întreagă tremura de spaimă. [...] Cel mai mare bombardament al istoriei începuse.”

Sven împreună cu camarazii săi ( Joseph Porta, Creutzfeld Micuțul, Locotenentul Frick, Bătrânul Willi Beier, Marlow, Julius Heide , Barcelona, părintele Emmanuel, etc ) sunt trimiși în Italia. Hassel ne povestește despre bătălia din 1943 de la Monte Cassino, despre ororile și suferința războiului. La ordinul generalului Freyberg mănăstirea rămăsese doar o adunătură de ruine. Batalioane și regimente erau nimicite. Grămezi de cadavre. Niciunul nu era teafăr.

Nu m-a atras niciodată istoria și tot ce are legătură cu ea. Deși această carte se citește foarte ușor, este un jurnal al lui Sven din război (relatează și întâmplări care nu se regăsesc prin manualele de istorie), abia am reușit să o duc până la capăt. Dacă nu era pentru activitatea ”ruleta rusească” sigur aș fi abandonat-o.

Războiul, cum zicea preotul Emmanuel, este culmea prostiei omenești. Opera diavolului.

Las și câteva citate din carte:

”Un soldat adevărat trebuie să știe ce este ura. Trebuie să poată ucide un om așa cum ar strivi un purice. Avusesem mulți șefi de companie și comandanți, dar germano-americanul, comandantul Michael Braun, care nu pusese vreodată piciorul într-o școală de ofițieri, ne învăța acest lucru mai bine ca nimeni altcineva.”

”Caporale, urmă el întorcându-se spre Legionar, știi ce este Monte Cassino? Știi că aici se află prima mănăstire a benedictinilor și că în spatele acestor ziduri se află cele mai prețioase relicve ale creștinității? Ai vrea ca o bibliotecă cuprinzând 70.000 de cărți neprețuite să fie dată pradă flăcărilor? O colecție de lucrări pe care benedictienii le-au adunat în decursul a câtorva veacuri. Ca să nu mai vorbesc de tablourile unor pictori celebri, de crucifixuri antice, de bijuteriile vechi de sute de ani.”

”- Uneori e bine ca omul să știe să nu vorbească despre ce a văzut. Moartea venise să vadă muntele sfânt pentru a-și prețui recolta apropiată.”

”- Animalul cel mai stupid de pe pământ rămâne tot omul!”

”Un camarad din Texas, cel care mi-a dăruit jucăria asta, mi-a zis că lumea e plină de calici. Și, dacă n-ai arme secrete pentru a te apăra, o pățești.” 

Am notat-o cu trei steluțe. 

 

 

 

 

Toate reacţ

Revoltă pe Atlantic - Jack London

 Cartea este una de aventură, este ok. Nu mi-au plăcut două aspecte: rasismul și abandonul brusc a două personaje principale.

Mr. Pathurst se îmbracă pe Elseneura, intrând într-o lume nouă, foarte diferită de aceea pe care o cunoscuse până atunci. El nu are cunoștințe despre cum să conducă un echipaj dar este nevoit să învețe repede datorită unei revolte iscate la bordul Elseneurei. Echipajul este format din hoți și bețivi si sunt condusi de Mr. Pike și Mr. Mellaire, care dispar din scenă fără alte lămuriri.

Până la revoltă a trecut destul demult, cam trei sferturi din carte. Finalul nu mi-a fost prea clar, nu am aflat ce s-a întâmplat cu echipajul răzvrătit sau cu protagonistul, Mr. Parhurst, se termină doar cu ce protagonistul credea că se putea întâmpla ajungând în port.

Nu mă așteptam să moară căpitanul vasului.

În mare mi-a plăcut, deși am citit de J. London cărți mai bune.

Mi-am notat și câteva citate:

”Prin urmare, nu există în lumea asta niciun mijloc de a scăpa de mrejele femeii? De femeia spre care bărbatul, oriunde s-ar afla, își îndreaptă neîncetat gândul, la fel cu sălbaticul care, ascuns în valea întunecoasă, se întoarce iarăși și iarăși la demonii și idolii lui?”

”Corabia e încărcată cu dinamită umană, care poate în fiece clipă să arunce în aer și să prefacă în fărâmituri mica noastră lume plutitoare.” 

Revolta de pe Elsinore by Jack London
My rating: 3 of 5 stars

https://danatoila.blogspot.com/2023/0...

View all my reviews 

 ** Înscriu postarea în tabelul cu Citate favorite, găzduit de Suzana. 

Să aveți o săptămână ușoară și răcoroasă!

Farfurie decorativă-tablou!

 A doua temă impusă a transformărilor creative din această lună presupune să transformăm o farfurie de unică folosință în ceva decorativ sau util.

Ca de obicei nu aveam vreo idee, așa că mi-am strâns materialele lângă mine și am pornit în aventură fără vreun plan. Cu materialele lângă mine mi-au venit câteva idei, prima idee a fost să decupez dintr-un catalog de cosmetice un model și să-i fac rochia din frunze sau coji de fistic, dar apoi ideile mi s-au amestecat rău de tot😂, iar rezultatul îl vedeți mai jos:

Am vrut să fac un tablou, dar până la final i-am lipit un magnet pe spate și l-am transformat într-un tablou cu magnet pentru frigider.

Am folosit următoarele materiale:

-farfurie de carton de unică folosință;

-o jumătate de pahar de carton de unică folosință;

-coji de fistic;

-frunze uscate;

-flori de sânziene uscate;

-o bucățică de material și un șnur roșu croșetat;

-mărțișoare;

-scoici și mărgele;

-culori acrilice și silicon de lipit la cald.

În poză materialele sunt puțin diferite, deoarece v-am zis că ideile s-au mixat ca ingredientele unui shake!

Am pictat farfuria cu argintiu și când s-a uscat am început să lipesc celelalte elemente.

Am mai colorat și cojile de fistic și scoicile cu acrilice!

Am vrut să pun scoici sau coji de fistic de jur-împrejurul farefuriei, pe margine, dar am renunțat la idee, mi se părea prea încărcată, așa că am lăsat-o simplă.

Acesta este lucrarea mea pentru tema numărul doi, sper să vă placă!

O duminică frumoasă să aveți!

De ce fierbe copilul în mămăligă - Aglaja Veteranyi

 Cartea conține capitole scurte, este un poem în proză în patru secțiuni și se citește repede. Este povestea unui copil de circ care trăiește mereu cu spaima că și-ar putea pierde mama, care făcea acrobații sub cupola circului atârnată de păr - ”femeia cu părul de oțel”.

Sursă foto: Libris

Iar pentru a-i alunga această teamă sora ei mai mare îi povestește istoria copilului care fierbe în mămăligă și căruia mama i-a înfipt o foarfecă în obraz.

Familia copilei fugise din România, de teama securității, sperând că în străinătate să ducă o viață mai bună și mai sigură, dorindu-și totodată o carieră de prestigiu în lumea filmului pentru ea și sora ei mai mare.

”Acasă” avea pentru copilă mirosul mâncării gătite de mama ei. O poveste despre oamenii de rând în care găsim și ființe metafizce: îngeri, Dumnezeu, o lume inefabilă.

Mai jos las un citat din carte:

”În România copiii se nasc bătrâni pentru că sunt săraci încă din burta mamei și trebuie să asculte grijile părinților.”

Aglaja Veteranyi s-a născut în 1962 la București, într-o familie de artiști de circ, iar în 2002 se sinucide în Zurich. În DilemaVeche găsiți un interviu despre Aglaja Veteranyi.

Cartea a fost tradusă în mai multe limbi și a luat premiul Cea mai bună carte a anului (1999, Zurich), Premiul pentru litertură (Berlin, 2000) și Premiul Chamisso (Munchen, 2000) .

Mi-a plăcut foarte mult această carte! Am notat-o cu 4 steluțe pe GoodReads.

FLOAREA-SOARELUI - Reflexii în oglindă!

 

FLOAREA-SOARELUI  lui Vladimir Curbeț - de Grigore Vieru

Într-o tânără grădină

Dintr-un sat frumos, bogat,

Am văzut o răsărită

Căreia ochii i-au legat.

 

Înțeleg că nu degeaba,

Ci de păsări care zbor.

Totuși e neomenește

Să legi ochii unei flori.

 

Nu mai știe-n care parte

E acum Soarele.

Amărâtă se gândește:

,,Poate că nici nu mai e!”

 

Doamne, cum sluțit-am floare,

O am cunoscut abia.

Ieri, crăiasă fără seamăn,

Azi te poate speria.

 

Un copil de ea aseară

Chiar s-a speriat puțin.

Latră-n fața ei cățelul

Ca la dușman și străin.

 

E și pâine, și la pâine,

Și căsuță, și cărbuni.

Dar ceva în viața asta

Nu-i la cale, oameni buni.

 

Nu-i la cale, cum să fie,

Dacă, omule, în loc

Să-i spui florii: ,,Bună ziua”,

Îi pui cârpe pe ochi.

 

Elei, soro, cum îni vine

Cârpa de pe ochi să-ți scot,

Să fugim și să ne-ascundem

Și de bine, și de tot;

 

Să luăm cu noi și cucul

Care-a mai rămas pe lunci,

Să vedem ce-a zice omul,

Să vedem ce-a zice-atunci?!

Înscriu postarea în tabelul găzduit de Carmen la rubrica Reflexii în oglindă :

Recomandarea sună așa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi și cea retrovizoare).

Flori de cactus - Miercurea fără cuvinte!

 

Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen.

Să nu faci rău - Henry Marsh

 O carte excepțională, despre reușite și despre eșecuri în neurochirurgie. Deși cartea conține mulți termeni medicali din neurochirurgie se citește foarte ușor.

M-a prins atât de tare aceasta carte încât am trăit la intensitate maxima fiecare operație reușită dar și fiecare dezastru lăsat de o operație nereușită.

Descrierea cărții este următoarea:

”Ce înseamnă să fii neurochirurg? Cum e să ții viața cuiva în mâinile tale, să tai adânc în materia care creează gândurile, sentimentele și rațiunea? Cum trăiești cu consecințele efectuării unei operații care ar trebui să salveze viața unui pacient, dar care se termină prost? În neurochirurgie, mai mult decât în orice altă ramură a medicinei, jurământul medicului de a „nu face rău“ conține o amară ironie. Operațiile pe creier comportă riscuri grave.

În fiecare zi, chirurgul-șef Henry Marsh trebuie să ia decizii dureroase, adesea în condiții de urgență și nesiguranță. Autorul dezvăluie, cu o uimitoare compasiune și sinceritate, extraordinara bucurie de a opera, triumfurile profund mișcătoare, dezastrele și regretele, dar și momentele de umor negru ce caracterizează viața unui chirurg pe creier. Dr. Marsh scrie cu o subtilitate aproape existențială despre modul în care funcționează creierul, presupus lăcaș al sufletului și având nenumărate capacități pentru emoție, memorie, credință şi vorbire, dar format, în principal, din neuroni și sânge.

Dr. Marsh a fost, de multe ori, la o distanță de numai 4 mm de catastrofă.” The Guardian

Recomand această carte, mie mi-a plăcut foarte mult, am cumpărat-o de pe site-ul Litera.

Să aveți o zi frumoasă!

Ultima seară de festival IntenCity!

 Duminică, 02 iulie, a fost ultima seară de festival, în această seară a cântat și Enrique Iglesias. Deși nu e favoritul meu, muzica lui o ascult doar la radio, la serviciu, când e difuzat, voiam să-l văd și în realitate. După concertul lui Iglesias a trebui să merg acasă, deoarece luni dimineața m-am trezit la 05:30 a.m. pentru a merge la serviciu, am reușit să dorm aproximativ 3 ore.

Am ajuns la stadion în jurul orei 18:00, dar nu ne-am mai dus direct la concerte, oboseala deja se cuibărise în trupurile noastre, așa că am hotărât, ca până începe Alex Ferrari, să ne plimbăm, pe la tarabe, și poate să mâncăm și să bem ceva.

Eu mi-am luat o înghețată prăjită, deoarece eram curioasă să văd cum este - nu mai mâncasem până atunci, și o apă plată. Apoi am mers pe la tarabe, unde am primit pălăriuțe, sticksuri, prăjiturele, etc de la firmele care își făceau reclamă cu ocazia festivalului. Nici nu ne-am dat sema ce repede trecuse timpul, când am intrat pe stadion deja era în concert Alex Ferrari cu melodia Bara Bará Bere Berê și începuse să plouă, noroc cu pălăriile primite de la Cez!

După Alex Ferrari a urmat Oceana:

A cântat melodia Tinei Turner - The Best:

 

 După Oceana, pe scenă a intrat cântăreața ucrainiană Ruslana, câștigătoarea Eurovision 2004. La vârsta de 50 de ani, are un corp cu abdomen plat și pătrățele, doar mușchi, a dansat mai mult decât dansatoarele și a și cântat live, pentru acest lucru am admirat-o foarte tare! A făcut spectacol!!

I-am făcut multe poze, dar din cauză că se mișca tot timpul nu au ieșit prea bine:

A transmis un mesaj emoționant, pe care l-a citit în română, însă nu am filmat acel moment.

 

După momentul Ruslanei a sosit momentul ”divei” Enrique Iglesias. În seara aceea m-am lămurit de ce nu-mi plăcea de el!

A fost singurul care a întârziat și singurul căruia i s-a șters toată scena cu prosoape albe, înainte de concert😳. Mă așteptam la un show de proporții și ce-a făcut Enrique al meu? Nici măcar nu a salutat (cum au făcut ceilalți artiști) după două versuri a coborât în public unde fanele au luat-o razna, pe unele le-a și pupat, iar eu m-am retras în spatele stadionului, unde am așteptat fetele cu care venisem la concert.

Dar să nu fiu rea, omul chiar a învățat româna să ne impresioneze, un cuvânt: Noroc!

Per total mi-a plăcut festivalul, în special seara de vineri cu muzica anilor 80-90. M-am bucurat foarte tare că am avut ocazia să întâlnesc artiștii pe a căror muzică am dansat în discoteci în tinerețe!😅

Anul acesta s-au văzut îmbunătățirile legate de organizare, însă mai este loc de și mai bine. Mi-ar fi plăcut să văd mai mulți artiști rock sau hip-hop, atât internaționali cât și români, în locul dj-ilor, dar asta e!

Abia aștept să văd ce artiști vor concerta la anul!

Vă doresc o zi frumoasă și o săptămână plină de realizări!

Suvenir de la mare!

 Aventura transformărilor creative continuă și în luna iulie, de data aceasta trebuie să reciclăm obiecte de unică folosință (pahare, farfurii, tacâmuri). Inspirația mea este încă în vacanță, așa că tot ce am putut face pentru prima temă, care presupune să transformăm un pahar/ceașcă de unică folosință într-un obiect util/decorativ, a fost un suvenir de la mare.

Pentru acest proiect am avut nevoie de un pahar de unică folosință, scoici și melci, un con de brad, tempera albastru și silicon pentru lipit. În mini-vacanța de la mare am strâns de pe plajă multe și felurite scoici și melci, dar și trei conuri de brad. La Hotel Opal, din Cap Aurora, exista o zonă cu brazi de unde am și luat cele trei conuri.

Suvenirul pe care l-am creat este foarte simplu de realizat, este necesară puțină imaginație (a mea e plecată cu inspirația, credeați că merge singură în vacanță?).

Mi-am străns toate materialele necesare lângă mine, să nu fie nevoie să mă întrerup din lucru, nu de alta, dar mi-era frică să nu-mi plece și cheful.

Prima dată am pictat paharul de carton cu tempera albastru și până s-a uscat puțin, am încercat să aranjez scoicile și melcii în așa fel să reprezinte ceva, și am reușit să fac un fluturaș și două floricele care să se încadreze pe pahar.

Când s-a mai uscat puțin culoarea am început să lipesc scoicile și melcii. Mi s-a părut că e cam ”gol” (că plin nu avea cum să fie paharul!😅) și am mai lipit scoici de jur împrejurul paharului ca o bordură, iar ultima dată am lipit și conul de brad. Conul de brad l-am lăsat exact așa cum este el, mă găndisem la un moment dat să îl dau cu lac, dar arată foarte bine și fără lac. Și e gata suvenirul meu!

În poză încă se mai observă puțin scrisul de pe pahar, deoarece culoarea nu se uscase suficient, acum că s-a uscat bine nu se mai observă! I-am găsit loc pe biroul meu, loc din care pot să-l admir și să-mi amintească de Marea Neagră!

Îmi place mult cum a ieșit și cum arată pe birou, sper să vă placă și vouă!

Ce mai puteți face din pahare de unică folosință?

- Decorațiune de perete, sau un om de zăpadă:

Vă doresc o duminică frumoasă!

***Fotografiile sunt din arhiva personală, iar colajele sunt realizate cu PhotoRetrica.