Monte Cassino – Sven Hassel

 ”Începuse să plouă. Ne era frig în ținuta noastră de camuflaj. Priveam spre mănăstirea care semăna cu un pumn amenințător înălțat deasupra capetelor noastre. Era în zori. Deodată, dinspre sud-est, orizontul se aprinse. Cerul exploda. Se vedea ca un șir de furnale înalte. Munții se cutremurau. Valea întreagă tremura de spaimă. [...] Cel mai mare bombardament al istoriei începuse.”

Sven împreună cu camarazii săi ( Joseph Porta, Creutzfeld Micuțul, Locotenentul Frick, Bătrânul Willi Beier, Marlow, Julius Heide , Barcelona, părintele Emmanuel, etc ) sunt trimiși în Italia. Hassel ne povestește despre bătălia din 1943 de la Monte Cassino, despre ororile și suferința războiului. La ordinul generalului Freyberg mănăstirea rămăsese doar o adunătură de ruine. Batalioane și regimente erau nimicite. Grămezi de cadavre. Niciunul nu era teafăr.

Nu m-a atras niciodată istoria și tot ce are legătură cu ea. Deși această carte se citește foarte ușor, este un jurnal al lui Sven din război (relatează și întâmplări care nu se regăsesc prin manualele de istorie), abia am reușit să o duc până la capăt. Dacă nu era pentru activitatea ”ruleta rusească” sigur aș fi abandonat-o.

Războiul, cum zicea preotul Emmanuel, este culmea prostiei omenești. Opera diavolului.

Las și câteva citate din carte:

”Un soldat adevărat trebuie să știe ce este ura. Trebuie să poată ucide un om așa cum ar strivi un purice. Avusesem mulți șefi de companie și comandanți, dar germano-americanul, comandantul Michael Braun, care nu pusese vreodată piciorul într-o școală de ofițieri, ne învăța acest lucru mai bine ca nimeni altcineva.”

”Caporale, urmă el întorcându-se spre Legionar, știi ce este Monte Cassino? Știi că aici se află prima mănăstire a benedictinilor și că în spatele acestor ziduri se află cele mai prețioase relicve ale creștinității? Ai vrea ca o bibliotecă cuprinzând 70.000 de cărți neprețuite să fie dată pradă flăcărilor? O colecție de lucrări pe care benedictienii le-au adunat în decursul a câtorva veacuri. Ca să nu mai vorbesc de tablourile unor pictori celebri, de crucifixuri antice, de bijuteriile vechi de sute de ani.”

”- Uneori e bine ca omul să știe să nu vorbească despre ce a văzut. Moartea venise să vadă muntele sfânt pentru a-și prețui recolta apropiată.”

”- Animalul cel mai stupid de pe pământ rămâne tot omul!”

”Un camarad din Texas, cel care mi-a dăruit jucăria asta, mi-a zis că lumea e plină de calici. Și, dacă n-ai arme secrete pentru a te apăra, o pățești.” 

Am notat-o cu trei steluțe. 

 

 

 

 

Toate reacţ