Descrierea cărții:
Domnița Ileana de la Rucăr și roșiorul Mihai Anastasescu se îndrăgostesc chiar în pragul Războiului de Independență. Iubirea lor arde etapele, chiar sub ochii vigilenți ai părinților boieri de viță veche și ai unei dădace care le colorează cu melița ei de țărancă hâtră povestea romantică. Ritualuri vechi, modă proaspăt sosită de la Paris, emoții dintotdeauna, jupânese agitate și riscante partide de vânătoare se succed într-un ritm amețitor, creând una dintre cele mai frumoase și simpatice imagini ale unui cuplu sortit să rămână veșnic împreună. Apoi vine războiul, un tăvălug care-i forțează pe cei doi să creeze istorie: el prin curaj pe câmpul de bătălie, ea prin determinare pe frontul de acasă, unde se oferă să fie soră de caritate în spitale. O documentare atentă e prezentă în aceste pagini, străbătute și de personaje reale, ca Principele Carol și Doamna Elisabeta. Zăpada se înroșește dincolo de Dunăre, iar despărțirea celor doi tineri devine din ce în ce mai greu de îndurat, până când, sfidând riscurile, domnița aleargă spre alesul ei. Iar soarta intervine...
O minunată poveste de dragoste și război, cu o întorsătură care ar înmuia inimile fanilor Dianei Gabaldon
1877: Portretul unei iubiri desăvârșite - Marius Albert Neguț poză din arhiva personală |
Ileana și Mihai se îndrăgostesc la prima vedere și hotărăsc să se căsătorească. Războiul de Independență bătea la ușă, așa că Mihai plecă la război la scurt timp după ce se căsătoresc.
Doica Maria deși la început mi s-a părut amuzantă până la final devenise enervantă.În schimb mi-au plăcut foarte mult poeziile pe care Mihai le scria Ilenei.
Finalul...hmmm...nu știu ce să zic. Nu cred că există o așa dragoste: să te îndrăgostești de la prima privire, apoi căsătorie și să fii gata să si mori pentru persoana de care ești îndrăgostit.
De aceea prefer romanele thriller - horror pentru că sunt mai realiste, cele de dragoste sunt exagerate rău.În schimb, mi-a plăcut foarte mult Cerberus scrisă de acest autor.
E posibil ca nici eu sa nu rezonez cu ideea romanului - nu-mi plac romanele de dragoste, chiar daca sunt... istorice, in plan secund. 😊
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru recenzie.
Pupici! ❤
Vine si Rux... Se termina bine, da? Macar sa se termine bine - in ultima vreme vreau si eu sa citesc despre povesti fericite, asa neverosimile (bine nu vreo siroposenie din aia... de 2 bani).
RăspundețiȘtergereAsa pare cu potential - mai ales ca e interesant - Rucar :)
Pupici cu drag !!