Pagini

joi, 28 septembrie 2023

Zăpezile de altădată - de Dumitru Solomon - TEATRU

Joia trecută am avut degustare de vinuri, joia aceasta am mers la teatru! Despre această piesă am aflat de la prietenii mei degustători de vinuri, la un pahar de Inspiro, și mi s-a părut interesantă din ce povesteau ei, așa că am urmărit programul teatrului să văd când va fi jucată iar....și acum este rândul meu, să-ți povestesc despre ea.
Sursa: Teatru Național Marin Sorescu, Craiova

Sinopsis:

Spectacolul „Zăpezile de altădată“, regia Mircea Cornișteanu, după piesa cu titlu omonim de Dumitru Solomon (1932-2003), este un succes de casă garantat: experiența regizorului (a mai montat de câteva ori acest text) și scriitura suplă, inteligentă a lui Dumitru Solomon conduc la o rețetă infailibilă. El (Adrian Andone), avansează impetuos și romanțios în teritoriile iubirii carnale încercând să o amețească pe Ea (Cerasela Iosifescu), într-o patetică dezlănțuire a amorului curtenitor, cu inflexiuni băștinașe. El vrea sărutul pasional, Ea presimte fiorul inimii zburdalnice: „oare de ce iubirea doare?” Prea tânăr ca să mai aibă nevoie de alte calități, El înșiră platitudini, truisme, fantezii cosmice („te iubesc nesfârșit, cât Universul, cât Timpul”) în vremea ce Ea, mefientă încă, vrea doar să fie iubită „îngrozitor de mult”. Rică și Zița nu sunt prea departe, doar în secolul XIX…

Până și Dolphis, statuia din piață sub care ei se cunosc, este revoltată de atâta logoree amoroasă și ușurătate a ființei – prinde viaţă pentru a coborî de pe soclu să le tragă un perdaf amorezilor amețiți de iubire și grandilocvență; viața nu e poezie, chiar dacă poate fi vis. Din acest vis se vor trezi în timp, când rutina își instalează dispozitivul ucigător. Iubirea se transformă în căsnicie.

Patul conjugal devenit teren de luptă va dezvălui publicului ceea ce știm (aproape) cu toții: Dragostea nu durează decât 3 ani (după formula lui Beigbeder, pe care Solomon o știa primul), uneori nici atâta.

Poză din arhiva personală

Părerea mea: 

Titlul piesei ”Zăpezile de altădată” reprezintă un vers din ”Balada doamnelor din alte vremuri” a celebrului poet Francois Villon. Piesa plină de umor, spumoasă prezintă monotonia dintr-o căsnicie obișnuită.
Piesa începe într-un decor simplu, cu un El (CĂTĂLIN-MIHAI MICULEASA) și o EA (COSTINELA UNGUREANU) în parc, noaptea. EL debitează banalități și tâmpenii doar ca să îi fure un sărut fetei, o iubește ”cât tot Universul”, iar statuia Dolphis nu mai rezistă și coboară revoltată de pe soclu intervenind în discuția celor doi, încercând să-i trezească la realitate.

Partea a doua a spectacolului arată cum timpul le ruinează visele și le transformă în scrum. Ea vine de la un spectacol de teatru, la care fusese cu mama ei, și vrea să rezolve cu soțul ei o problemă care ”nu suferă amânare” chiar în toiul nopții când soțul ei dormea. Se îmbracă sexy, încercă să-l facă gelos pe soț, pentru a reaprinde dragostea de acum două decenii.
În final apare și statuia care îi întreabă: ”Vedeți că am avut dreptate?”
Chiar dacă a fost o comedie, monotonia se instalează dacă nu ai grijă de căsnicia ta. Trebuie din când în când condimentată!
Am stat în primul rând, am fost atât de aproape de actori și mi-a plăcut foarte mult cum au jucat! Abia aștept să-i revăd (pe unii dintre ei), vinerea viitoare, în piesa Avarul de Moliere.
Vă recomand această piesă! O piesă excelent jucată și pusă în scenă despre iubirea din viața reală!

 
  • DISTRIBUȚIA:
  • CERASELA IOSIFESCU
  • ADRIAN ANDONE
  • COSTINELA UNGUREANU
  • CĂTĂLIN-MIHAI MICULEASA
  • RALUCA PĂUN
  • NICOLAE VICOL
  • COSMIN RĂDESCU
  • Scenografie: Puiu Antemir

    Producător: Marius Pîrlea

  • Nu am avut voie să filmăm/fotografiem în timpul spectacolului, dar am făcut și eu două poze, nu prea reușite la final. 


  • A fost o surpriză să văd că a fost coadă la intrare și m-am bucurat să văd că foarte mulți tineri în sala, iar sala a fost plină de oameni frumoși din toate categoriile de vârstă. 

  • Sursă foto: Teatrul Național Marin Sorescu

    Pe curând!

9 comentarii:

  1. Multumesc pentru recenzie!
    A fost o vreme cand am avut abonament la teatru... Din 1990 am mai fost ocazional si am constatat ca... nu mai am rabdare. :-(
    Ma bucur sa stiu ca sala a fost plina si au fost multi tineri acolo!
    Spor la activitati menite sa "incarce bateriile"! Pupici! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag! Azi după serviciu merg la o alta piesă - Avarul de Moliere. Am văzut pe site ca si la această sala e aproape plină. Mai sunt libere vreo 5 locuri în spate.
      Mulțumesc foarte mult, Diana. Pupici. Zi frumoasă să ai.

      Ștergere
  2. Interesant. O tema interesanta si o recenzie foarte buna,multumim 🤗
    Ultima piesa de teatru pe care am vazut o a fost Titanic vals, in Bucuresti 🥰 acum doi ani. O sa vin la Sibiu la sfarsitul lui noiembrie, doar pentru 4 zile si niciun spectacol nu este in acea perioada. Nici teatru, nici muzica... pacat. Tare m aas fi bucurat sa o scot pe mama... probabil ca vom iesi macar la cinema.
    Te pup. Un weekend minunat 😘🤗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Craiova a început stagiunea...sunt spectacole săptămânal. Dacă erai mai aproape mergeam cu voi la teatru, dar sunt sigură că veți gasi ce să vizitați în Sibiu, pentru că e un oraș foarte frumos.
      Pupici Carmen. Zi frumoasă să ai.

      Ștergere
  3. Imi placea sa merg la teatru - nu am avut ocazia sa merg de foarte multe ori, dar de fiecare data a fost o bucurie.
    Iti multumesc mult pentru recenzie - pare foarte interesant !
    Pupici cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este. O poti vedea pe YouTube piesa, jucată de actori din București, dacă vrei să-ți faci o idee despre piesă.
      Cu mare drag! Pupici

      Ștergere
  4. Mi-e dor de o piesa de teatru. Chiar îmi programasem sa urmăresc în octombrie ce se joaca la noi ca poate reușesc sa ajung cu soțul.
    Interesanta piesa recenzia de tine. Abia aștept impresiile de săptămâna viitoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Piesa mi-a plăcut foarte mult! O găsești pe YouTube, jucată de actori din București.
      Piesa Avarul de Moliere mi-a plăcut foarte foarte mult, săptămâna asta incerc sa csriu despre ea. De vineri dimineața sunt mereu pe drumuri. Weekend plăcut să ai!

      Ștergere
    2. *Avarul mi-a plăcut și mai mult.

      Ștergere