„Molière, se spune, e un maestru al caracterelor, un desenator precis și intransigent. Teatrul său le expune ca într-un muzeu și noi, îndelung, am privit aceste figuri reduse la esența lor asemeni unor fluturi prinși cu bolduri pe firmamentul umanității. De aceea poate le și evităm, considerându-le prea uniforme și exemplare."- George Banu
Vineri seara, 06 octombrie, la Teatru Național Marin Sorescu din Craiova, piesa de teatru Avarul s-a jucat, ca de obicei, în fața unei săli pline. Comedia poartă semnătura regizorului Felix Alexa, scenografia aparține Andradei Chiriac, iar rolul principal a fost interpretat de Claudiu Bleonț, care a jucat excepțional.
Alături de Claudiu Bleonț au jucat actorii teatrului craiovean: Cerasela Iosifescu, Alex Calangiu, CostinelaUngureanu, Nicolae Poghirc, Cătălin-Mihai Miculeasa, Iulia Colan, CătălinVieru, Angel Rababoc, Nicolae Vicol, Gabriela Baciu,iar muzica live a fost asigurată de Ovidiu Cârstea și Bogdan Oprănescu. (Am constatat cu tristețe că pe net se găsesc greu și foarte puține informații despre actorii, regizorii și scenografii români.)
Sursă foto: Teatrul Național Marin Sorescu |
O piesă foarte bine montată și jucată (toți actorii au jucat foarte bine), semn că Molière este la fel de actual ca acum patru secole. O piesă plină de umor negru, de actualitate, care reprezintă radiografia unei lumi cuprinse de lăcomie.
Un zgărcit - Harpagon - își ascunde cei 500.000 de euro și este obsedat de pierderea lor. Cei doi copii ai săi, Elise și Cleante, se îndrăgostesc, Elise de intendentul tatălui ei - Valere, iar Cleante de fata unei văduve strâmtorate din aceași localitate. Deși dragostea lor este împărtășită cei doi nu sunt fericiți, pentru că ei știu că zgărcenia tatălui lor nu le va permite să se căsătorească după pofta inimii.
Povestea are un final fericit pentru cei doi copii ai lui Harpagon, se descoperă că Valere este fiul rătăcit al unei familii foarte bogate, și este fratele Marianei - iubita fratelui Elisei, dar si pentru avarul Harpagon care își recuperează comoara furată.
Îți recomand această piesă, care sunt sigură că îți va plăcea! Dacă nu poți ajunge la teatru, deși în sala de teatru actorii transmit emoțiile filtrate prin sinele lor, iar tu vei simți mai mult cu inima și mai puțin cu mintea, la finalul articolului îți las o inregistrare mai veche a acestei piese!
Ovidiu Cârstea și Bogdan Oprănescu, sursa foto: TNC |
Sursă foto: Daniel Botea |
Despre Molière:
Jean-Baptiste Poquelin (1622-1673) și-a asumat pseudonimul Molière, inspirat de numele unui mic sat din sudul Franței. Prin toată opera sa, Molière a arătat adevărul râzând. În 1665, Molière a înființat compania de teatru „L’Illustre Théâtre”, patronată chiar de Ludovic al XIV-lea, Regele Soare. „L’Illustre Théâtre” a avut un impact remarcabil asupra istoriei teatrului francez.
Molière a scris peste treizeci de comedii în versuri și în proză, este creatorul farselor-balet și a comediilor-balet, texte dramatice scrise special pentru a fi reprezentate la curtea regelui. Molière a lansat critica de moravuri în teatrul clasic francez, a ridiculizat corupția și pedantismul nobilimii (Prețioasele ridicole; Don Juan; Mizantropul), ipocrizia religioasă (Tartuffe), lăcomia (Avarul) și setea de parvenire (Burghezul gentilom), ideile despre căsătorie, educație și familie (Școala bărbaților; Școala nevestelor; George Dandin; Femeile savante). A denunțat șarlatania medicilor vremii (Doctor fără voie; Bolnavul închipuit) și a ironizat jocul nefiresc al „marilor comedianți” de la Hotel de Bourgogne în comedia Improvizația de la Versailles. (sursă informații: Teatrul Național Marin Sorescu)
Nu am avut voie să filmăm sau să facem poze în timpul piesei, dar pe site-ul teatrului poți vedea în jur de 79 de poze cu instantanee din timpul piesei.
Nici nu mai stiu cand am fost ultima data la teatru. Multumesc mult pentru piesa lasata aici si pentru toate detaliile. O sa imi fac timp sa o urmaresc. Mi-am salvat linkul.
RăspundețiȘtergerePupici si o saptamana frumoasa!❤️😘
Îmi place foarte mult să merg la teatru, nu merg atât de des pe cât îmi doresc, dar merg măcar le piesele care îmi plac . Nu am urmărit înregistrarea, dar presupun că actorii au jucat la fel de bine ca cei de pe scena teatrului Național Marin Sorescu din Craiova. Cu drag, Suzana. O duminică frumoasă să ai! Pupici
ȘtergereMa bucur ca ai petrecut o seara frumoasa.
RăspundețiȘtergereLa cat mai multe asemenea evenimente!
Pupici 😘 un start bun in noua saptamana 🤗
Da, Claudiu Bleonț a jucat excepțional, de fapt toți actorii au fost impecabili pe scenă. A fost o seară minunată. Îți mulțumesc, Carmen. O duminică frumoasă să ai. Pupici.
ȘtergerePînâ va ajunge la noi aceasta piesă de teatru, o să folosim link-ul dat de tine. Mulțumim.
RăspundețiȘtergereTrebuie să mergi să o vezi și live, este foarte bună! În noiembrie merg la o piesă dramă de Caragiale. Cu drag, Mihaela.
ȘtergereOhhh - credca ultima data cand am fost la teatru, am vazut o piesa in care juca Claudiu Bleont.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru link - este oricand o placere sa vad o piesa de teatru fie si online.
Pupici cu drag :)
ps: Avarul lui Moliere este un clasic :D - din pacate, ca multe alte piese de gen, foarte actual... inca :)).
Abia astept sa vad ce piesa de Caragiale vei vedea.