Pagini

joi, 7 decembrie 2023

Brăduleț, brăduț drăguț!

 Ziua a șasea a jocului Adventul Exploratorului Creativ a avut ascunse în cutiuță 6 inele de carton (din tubul de hârtie igienică).

Prima idee a fost să fac o steluță, apoi m-am răzgândit, am zis ca ar fi potrivit un fulg, dar în final am făcut un brăduț!

Am folosit 5 inele de carton dintre cele 6, iar pe al șaselea l-am folosit ca suport (l-am lipit sub forma de stea, iar pentru stabilitatea am lipit și patru coji de fistic), biluțe de polistiren, figurina de ipsos în formă de stea, găsită în coletul trimis de Niko, o bucățică din șiragul de mărgele și acrilice pentru a colora cartonul, iar pentru lipit am folosit silicon la cald.


După ce am terminat de lipit steluța de ipsos (pe care am colorat-o galben și am îmbrăcat-o în sclipici roșu), am realizat că o puteam lipi chiar în vârf, arăta mult mai bine, dar când am lipit-o nu am fost inspirată să fac această ”mutare”!
Șirgul l-am pus la baza, așa mi s-a părut că dă bine.🙈 Și cam asta a fost tot!


Nu a ieșit un brăduț wow, dar eu zic că e drăguț, poate zilele următoare îi voi aduce îmbunătățiri, cine știe ce surprize au zilele ce vor urma!


Cam atât pentru astăzi! Te las cu bine! Pe curând!

10 comentarii:

  1. Ce frumos a iesit. As fi zis ca ar fi prea putine pentru un bradut, insa
    arata minunat pe micul postament margelit.
    Felicitari, Mihaela! Inspiratie pe mai departe! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți place! Așa am zis și eu, pentru că nu știam cu ce să-l împodobesc să nu-l dezechilibreze, am zis sa-i mărgelesc postamentul ...hi hi hi.
      Mulțumesc frumos, Suzana! Spor și inspirație și ție! Pupici

      Ștergere
  2. Foarte ingenios și acest brădut, realizat cu materiale dinmai multe zile. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Niko. Abia aștept să văd ce ne-ai pregătit pentru zilele următoare.

      Ștergere
  3. Suuuuuper dragut bradutul. Ce faina forma i-ai dat!! Si cat de bine arata decorat asa. Suuuuuperb
    Felicitari!!
    Pupici cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitări, e foarte drăguț brăduțul!

    RăspundețiȘtergere
  5. E un bradut inimos - asa vad eu "partile" din care e facut: inimi. 😊 Ingenios, si frumos!
    Spor la cele ce le ai de facut! Pupici! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar par a fi inimioare părțile din care este ansamblat. Multumesc, Diana! Mă bucur că îți place! Spor și inspiratie și ție! Pupici

      Ștergere