Pagini

duminică, 31 decembrie 2023

Finalizare provocări Adventul Exploratorului Creativ

 În primul rând vreau să-i cer scuze lui Niko pentru întârziere, nu am reușit să țin pasul cu fetele, dar am făcut tot posibilul să duc la bun sfârșit toate provocările Adventului Exploratorului Creativ. Și vreau să-i mulțumesc că m-a inclus în grupul fetelor creative, deși nu sunt chiar așa talentată ca ele.

Iar acum să prezint și ultimele creații:

Ziua 20 - bețe de chibrit și confetti - pe un cerc din carton am lipit un nasture din cutiuța zilei 15, de jur împrejurul lui am lipit bețișoarele de chibrit, peste ele am lipit confetti, bleu și roz, și am mai decorat ornamentul cu biluțe de polistiren (ziua a 4-a). Pentru lipit am folosit lipici de puzzle și silicon la cald.

Ziua 21 - forme de brioșe - Am făcut după tutorialul pus de Niko un brăduț....un amărât de brăduț, mai bine zis. Am folosit: un tub de carton de la hârtia igienică, biluțe de polistiren, forme de brioșe și o bucățică de carton cu sclipici albastru. Atât s-a putut! Altă dată poate imi va ieși mult mai bine, până atunci...

Ziua 22 - fire textile - Am ales să fac un globuleț. Am folosit pentru a-l realiza: bila de plastic de la roll-on, un clopoșel de la un ornament vechi, fire textile culoarea verde, biluțe sclipicioase de polistiren.

Ziua 23 - coji de fistic - Păstor din coji de fistic!! Am folosit coji de fistic și pălăriuța unei ghinde, care avea trei moațe.


Din fistic am realizat și Floarea Micului Prinț. o crenguță magică și am mai folosit fistic la un ornament pentru frigider.

Ziua 24 - Dop de plută - Am mai făcut doi păstori, să fie trei ca în colindă. Am folosit un dop de plută oferit de brădulețul de advent și o ghindă, iar pentru al treilea am folosit un dop de plută, o ghindă și coji de fistic. Am trei păstori, toți trei diferiți.

Ziua 25 - Plicul conținea un ornament de brad confecționat din lemn - o steluță, care trebuia să rămână așa, dar eu am colorat-o cu argintiu. Am pictat și pinguinul de polistiren, cam stângaci, dar a ieșit drăguț, și ultima figurină de ipsos care rămăsese nepictată.


Pe curând!💝

6 comentarii:

  1. Felicitari, draga Mihaela! Foarte dragute realizarile tale. Din ghinda nu am facut nimic pana acum, ca nici nu am asa ceva.
    Imi place ca esti tare expeditiva. Asta imi urez si mie, ca nu imi iese totdeauna!
    Pupici si o sarbatoare minunata la final de an! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Suzana! Ghinde am, culese acum 2 ani, am pădurea foarte aproape, în anul care tocmai a trecut nu am mai cules, deoarece în pădure s-au instalat niște coioți și mi-a fost teamă să mai merg.
      Mi se strânseseră prea multe nefăcute și chiar trebuia să rezolv lucrurile repede și ușor. :)))
      La final de an m-am relaxat! Sper că ai avut o sărbătoare de final de an cum ți-ai dorit-o! Pupici

      Ștergere
  2. Esti prea modesta! Tu chiar faci niste creatii speciale si deosebite.💗
    Si eu am primit fulgulet - ma pregateam sa zoc ca sunt gemeni :)) chiar sunt doar ca al tau e acum stralucitor (eu l-am pastrat natur - am oscilat daca sa scriu ceva pe el ... dar pana la urma asa a ramas).
    Pinguinul este ffoarte simpatic - ce tare! Si decoratiunea este deosebita - foarte frumos ai pictat-o.

    Pastorii sunt super reusiti (si i-ai pus si langa fantana (uite in clipe de-astea imi doresc sa imi aduca Ralu a mea pistolul ei de lipit sa nu miroasa si sa ma pot juca si eu asa - banda dublu adeziva ca nicioadata nu a tinut). Si e normal sa fie diferiti (nu cred ca erau tripleti identici.. hihihi :P). Imi place ca ei capacele de ghinda - daca ai stii cat m-am rugat si eu de oamenii astia ai mei sa imi aduca si mereu uita.. va trebui sa incep de acum ca poate la toamna primesc ceva (am primit o ghinda fara capacel anul trecut.. hahahaha).
    Globuletul imbracat in fire este atat de delicat - foarte frumos ti-a iesit.
    Bradul este special. Ma bucur ca l-ai facut - si eu am vrut dar nu m-am mai incadrat in timp.
    Decoratiunea cu betisoare este deosebita! Ca un fulgusor! Foarte delicata si ea.

    felicitari ca ai finalizat calatoria creativa!
    Sa ne jucam impreuna si in noul an!
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ești tu prea drăguță, Rux! Mulțumesc.
      Recunosc că, la fulg, am trișat, l-am desfăcut înainte să-i vină rândul și l-am pictat imediat....eheee și-apoi am citit că trebuia lăsat așa cum era. Prea târziu!
      Ghinde am din pădurea care este la doi pași de mine, poate îți trimit eu.
      Și mie îmi place mult cum a iețit globul din firele textile, deși în minte aveam un alt design. Brăduțul e vai de el, strâmb, poate încerc din celelalte forme care mi-au rămas să fac unul mai reușit, că perfect sigur nu pot. :)))
      Da, și decorațiunea din bețișoare este foarte simpatică, acum că s-a uscat lipiciul de puzzle foarte bine, arată mult mai bine.

      Mulțumesc, Rux!
      Sper să țin pasul cu voi anul acesta și să nu mai fiu codașă!
      Pupici

      Ștergere
  3. Felicitări pentru toate lucrările realizate. Nu ai de ce să-ți ceri scuze, stiu că e o perioadă aglomerată decembrie și de aceea și las deschise tabelele dincolo de advent. Uneori reușim să le facem dar nu să si postăm.
    Îmi plac toate, una mai frumoasă ca alta. Iar ansamblul de la final este chiar foarte reușit! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În decembrie chiar a fost aglomerat și nu am reușit să fac câte o decorațiune pe zi. Dar, până la final, totul s-a terminat cu bine!
      Mulțumesc, Niko! te pup

      Ștergere