Pagini

marți, 9 ianuarie 2024

O zi de decembrie- Josie Silver

Cartea am primit-o de la Secret Santa și, chiar dacă nu este genul meu, am promis că o voi citi, iar acum revin cu părerea mea personală despre această carte.
Am început anul în afara zonei mele de confort, aceasta fiind prima carte pe care am citit-o în acest an, 2024.

Este o carte de dragoste, apărută la Nemira, în 2018, și are următoarea descriere:

Laurie e convinsă că dragostea la prima vedere e un mit. Dar, într-o zi de decembrie, printr-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL.

Convinsă că îi e sortit să-l revadă, își petrece un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Nu îl găsește, în schimb, îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun, când cea mai bună prietenă i-l prezintă ca pe noul ei iubit, Jack, bărbatul din stația de autobuz.

Cred că am mai spus că nu prefer romanele de dragoste, unul dintre motive ar fi că se exagerează mult prea mult, dar aceată carte, probabil e de vină și perioada în care am citit-o, a fost chiar drăguță. Mi-a plăcut foarte mult sfârșitul.

Inițial, am fost intrigată de perspectiva protagonistei, Laurie, care descoperă că destinul său se leagă de un necunoscut întâlnit într-o zi friguroasă de decembrie, în stația de autobuz. Cu toate acestea, atmosfera cărții se dovedește a fi perfect adaptată pentru sezonul sărbătorilor.

Povestea se desfășoară pe parcursul a zece ani, dar se pare că fiecare altă lună este eclipsată de forța și farmecul aparte al lunilor decembrie. Într-un stil plin de emoție, presărat cu umor pe alocuri, Josie Silver prezintă viața în capitala britanică, subliniind atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă.

Josie Silver abordează abil și latura umană a personajelor, dezvăluind vulnerabilități, pasiuni și secrete. Cititorii vor descoperi conexiuni între personaje și vor explora intriga dinamicii relațiilor care se dezvoltă pe parcursul cărții.

O provocare pentru cititori poate fi alegerea făcută de Jack, care este îndrăgostit de Laurie, de a rămâne cu Sarah, ceea ce poate stârni reacții diferite în privința loialității și adevărului în relații. Această dinamică adaugă o notă de complexitate și conflicte interioare, creând un spațiu de reflecție asupra naturii iubirii și a alegerilor pe care le facem în viață.

”O zi de decembrie” este o carte simplă, comercială, personajele sunt slab construite, dar cu toate acestea mi-a făcut plăcere să o citesc. Nu știu dacă în altă perioadă a anului aș fi simțit la fel, dar, de obicei, atmosfera sărbătorile mă ”înmoaie”😂 și caut povești cu elemente incredibile și dorințe care par a fi în afara oricărui raționament, doresc să simt magia din jur, încărcată de multă multă iubire. I-am acordat 3 steluțe pe goodreads!

Pe curând!💝

4 comentarii:

  1. multumim pentru recenzie!
    Of, sunt in urma cu multe... si cu cititul, si cu somnul! Anul acesta vreau sa rezolv muuulte multe!
    Te pup. Noapte buna! ❤️😘 💕

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am profitat de zilele libere și am citit acesta cartea, care se citește foarte ușor, si mi-a plăcut.
      Cu drag. Te pup

      Ștergere
  2. Interesant! Citind de atmosfera britanica de sarbatori... mi-am reamintit cat am vrut la momentul aparitiei sa vad Love Actually. Stiu ca ma bataiam pe piesa cantata de Girls Aloud (Jump) si ma uitam la secventele din film. L-am vazut peste o vreme si sigur l-as revedea - distributie super buna si nici filmul nu e rau.
    puuup

    ps: imi plac prezentatorii :D hihi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut si filmul Love Actually, când am ajuns la jumătatea cărții, am văzut că era menționat pe copertă. Nu este chiar filmul in proza, sincer, mi-a plăcut mai mult cartea in comparație cu filmul! Nu e rău, merge văzut in perioada sărbătorilor, ca face parte tot din dulcegării!😂
      Te pup.

      Ștergere