Pagini

sâmbătă, 25 mai 2024

Fii creativ - Omul de sârmă!

 După o absență, mai măricică, am revenit cu lucrarea pentru tema cu numărul patru a transformărilor creative, temă care se numește ”Fii creativ” și presupune ca fiecare participant să facă orice dorește, cu condiția să folosească materia primă a lunii. Luna aceasta materia primă este sârma sau cablurile.

Nu aveam nicio idee de ce voi face la această temă, îmi trecuse fulgerător, prin minte să fac o bicicletă de sârmă, dar am uitat de ea, însă azi, după ce am venit de la la atelierul de instruire în acordarea primului ajutor din programul Salvatorii de vieți, despre care voi povesti curând, m-am hotărât să-mi pictez husa de la telefon și.... căuând un desen care să se potrivească am găsit desenul de mai jos:


Și atunci mi-a venit ideea, pe care am și pus-o în practică, să fac un om de sârmă. Am folosit următoarele materiale:
- o bucată de sârmă roșie foarte rigidă;
- sârmulițe de cupru din interiorul cablului folosit la felicitare;
- o suzetă de la o mărturie de botez;
-o floare în rășină și silicon de lipit.

Nu am făcut poză materiei prime, deoarece nu aveam în plan să fac acest omuleț, valul creativității m-a luat pe sus și aia a fost.😂
Cum am procedat: cu ajutorul unui patent am reușit, cu greu, să dau forma dorită sârmei, fiind foarte rigidă, apoi, pentru că acea suzetă (care reprezintă capul😅) nu prea stătea cum trebuie (din cauza sârmei care era cam ondulată), am hotărât s-o ornez cu sârmulița din cupru.
Nu mi-a ajuns sârma să fac omul exact ca în desen, deoarece doar bucățica aceasta am găsit-o, alta nu mai aveam, am căutat prin cutiuța cu mărgele să văd cum aș putea rezolva problema și am găsit acea floricică în rășina, care presupun că a fost un breloc. Am lipit cu silicon sârma de floricica în rășină și ...omul meu are stabilitate, este pe propriile picioare!😂
În final am găsit și un desen pentru husa mea, care mi se potrivește foarte bine, dar am făcut o greșeală, să vedem care este greșeala?


Cam atât pentru astăzi! Până data viitoare îți doresc numai bine! Pe curând!💝

***poze din arhiva personală, realizate cu Canon EOS 500D

11 comentarii:

  1. Scrisul invers? Deosebita abordarea cu omuletul. In stilul asta s-ar putea face un suport pentru fotografii. Am vazut niste modele in acest stil.
    Felicitari pentru un nou ornament. Inspira o pozitie de meditatie...
    Pupici si o duminica placuta!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Mi-am dat seama târziu ca pictând husa tehnica era aceeași ca la icoanele pe sticlă - scrisul in oglindă.
      Cred că ai dreptate! L-as putea folosi ca suport pentru fotografie.
      Mulțumesc frumos, Suzana!
      Duminică relaxantă să ai! Pupici

      Ștergere
  2. N-am idee care e greșeala... ☺️ Oricum, arata fain. Felicitări! 🌷

    Omulețul e ingenios! E îndrăgostit din cap până în picioare - sau... tare emoționat ( că e roșu) ☺️
    Succese!
    Duminică frumoașa! 💗 Pupici! 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuia să folosesc tehnica scrisului in oglindă..... Eticheta sticlei este scrisa jumătatea corect-jumatate greșit...hihi
      Așa a fost să fie-rosu ...hihi, sârma am gasit-o pe drum și cred că dacă nu era roșie nu o luam.
      Mulțumesc, Diana! Pupici. Duminică plăcută să ai!

      Ștergere
  3. Ce tare este omuletul!! Sa stii ca si eu am in plan ceva asemanator - in sensul ca tot oscilez intre cateva idei realizate din sarma de la un cap la altul (da stiu sa explic perfect la ora asta 😅).
    Imi place mult cum ai rezolvat problema stabilitatii. Genial. Iar capul suzeta e fantastic :D.
    Imi place cum ai ornat si husa - ai scris in doua etape, nu? Si la a doua ai scris pe dos.. :D. Dar poate fi si un joc foarte interesant, nu neaparat o greseala :)
    Pupici cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Rux! Îmi place și mie cum a ieșit omulețul! Să -l fac ca in desen mi s-a parut simplu. Ma gândisem inițial ca suzeta să o folosesc in loc de cap, sa pot continua partea de jos a omului ca in desen, dar era prea complicat și nu știam daca o să-mi iese. Voiam sa tai agățătoare suzetei, să para ca pe cap omul are o pălărie apoi sa o lipesc de sarma cum am lipit suportul....dar am renunțat, era riscant, puteam strica suzeta.
      Da, mi-am dat pe la jumătate că trebuie să scriu in oglindă să se vadă bine.
      Așa e, depinde cum privești lucrurile...un joc antrenant pentru creier,hihi.
      Pupici,Rux

      Ștergere
  4. Figurina ta mie mi se pare că seamănă cu o pisicută ce stă pe un stâlp și leagănă alene din codită, in timp ce te urmăreste cu atenție să-i apreciezi prada ( suzeta). Mă tot uit la ea si îi văd și urechiușele ascuțite, chiar dacă nu le are.
    Tipul acesta de figurine, mai ales care tin fotografii am văzut făcute din sârmă și îmbrăcate în snurul tricotin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ar fi mers și o pisicuță din sârmă.
      Tricotin nu am, imi voi comanda de pe Temu, dar momentan iau o pauză că am cam exagerat cu cumpărăturile pe Temu. :)))

      Ștergere
  5. Mie scrisul pe jumatate invers mi s a parut a face parte din conceptul artistic 🤗
    E foarte interesanta! let's make a toast to the good life - ce indemn frumos! 🫶🏻
    Toate cele bune,Mihaela draga! 😘🤗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, aș fi putut spune asta, dar nu aveam în plan să iese așa.:)))
      Mă bucur că îți place, Carmen! Și îți mulțumesc! Numai bine! Pupici

      Ștergere