O să-mi mănânce pisica ochii?

Caitlin Doughty, cunoscută pentru activitatea sa de antreprenor de pompe funebre și pentru seria populară de pe YouTube „Ask a Mortician”, oferă o privire captivantă asupra morții prin intermediul cărții „O să-mi mănânce pisica ochii?”. În această carte, Doughty răspunde la 35 de întrebări despre moarte, adesea adresate de copii, dar care stârnește interesul tuturor.

Am cumpărat cartea, de pe site-ul Nemira, pentru că mi-a plăcut titlul, dar și pentru că aveam anumite curiozități despre cadavre și procesele care au loc în interiorul corpurilor după deces. Poate te întrebi de ce nu am căutat pe internet informații. Ei bine, astfel de subiecte uneori este bine să fie abordate într-un mod amuzant și accesibil, iar autoarea asta face. De fapt, este o carte pentru copii, dar cu siguranță și adulții pot învăța multe din ea.

Fața coperții!

Cartea este un ghid eclectic și plin de umor care răspunde la întrebări despre procesele biologice de după moarte și ritualurile funerare. Structurată sub formă de întrebări și răspunsuri, fiecare capitol oferă informații detaliate și adesea surprinzătoare.

Copertă spate!

Am selectat câteva dintre întrebările care mi-au atras atenția și eram curioasă de răspunsuri:.

De ce nu schimbăm culoarea când murim?

Autoarea explică detaliat procesul de descompunere și de ce cadavrele capătă diferite culori în timp. Aceasta este o parte din carte care m-a  fascinat. Răspunsul este legat de modul în care corpul uman reacționează post-mortem. După moarte, inima încetează să mai pompeze sânge, iar gravitația face ca sângele să se adune în părțile inferioare ale corpului, astfel că primele culori care apar după moarte sunt legate de sânge. În primele ore după moarte, zonele precum buzele și unghiile devin mai palide, ca de ceară. Livor mortis reprezintă acumularea sângelui în zonele mai joase ale cadavrului. Aceste zone au tendința să se coloreze în mov.

Livor mortis, în latină, înseamnă ”culoarea vineție a morții” și este utilă examinării medico-legale arătând cum și când a murit cineva. Livor mortis este prima schimbare de culoare pe care o vedem la un cadavru, în primele ore de la deces. O întreagă paletă de culori se ivește cam la o zi jumătate după deces. Verzui-maroniu cu un pic de turcoaz înseamnă că se instalează putrefacția. 

Bacteriile intestinale digeră cadavrul pe dinăuntru. Autoliza este un proces al descompunerii care apare când enzimele încep să distrugă din interior celulele corpului. Hemoglobina pătează pielea și produce urme ușor colorate, în tonuri de roșu, de mov-închis, de verde și de negru. Inelele de hemoglobină se desfac în bilirubună (galben) și biliverdină (verde). 

Putem să-i facem bunicii o înmormântare în stil viking?

Caitlin abordează și întrebarea dacă putem organiza o înmormântare în stil viking pentru bunica. În stilul său caracteristic, autoarea explică faptul că, deși ritualurile de înmormântare sunt profund personale și pot varia mult în funcție de cultură, o înmormântare autentică în stil viking, cu arderea corpului pe o barcă, nu se poate și explică adevăratul ritual, nu cel în stil Holyywoodian pe o barcă, de înmormântare al vikingilor, prădătorii scandinavi medievali admirați de toată lumea. Pentru a arde un trup, focul trebuie să ajungă la 1200 de grade și să ardă vreo 2-3 ore.

Ce se întâmplă dacă mă îngroapă din greșeală când sunt doar în comă?

O altă întrebare intrigantă este ce se întâmplă dacă cineva este îngropat din greșeală când este doar în comă. Caitlin clarifică faptul că, datorită evoluției medicinei și protocoalelor stricte de verificare a decesului, este extrem de improbabil ca cineva să fie îngropat de viu în zilele noastre. În trecut, au existat cazuri de îngropări premature, dar tehnologiile moderne, cum ar fi electrocardiograma și electroencefalograma, asigură că diagnosticul de deces este precis.

Înainte de secolul al XX-lea medicii faceau teste care erau îngrozitoare:

- se băgau ace sub unghii, în inimă sau în stomac;
- cu un cuțit făceau o crestătură în picior sau cu un vătrai încins ardeau piciorul;
- clismă cu fum;
- ardeau mâna sau tăiau un deget;
- scriau pe o hârtie textul ”sunt deja mort! cu cerneală invizibilă (făcută din acetat de plumb), apoi se punea pe fața cadavrului. Trupul în descompunere eliberează dioxid de sulf ceea ce duce la apariția mesajului scris, dar dioxidul de sulf poate fi emis și de persoanele care au dinții cariați.

Poate cineva să doneze sânge după ce moare?

Un capitol interesant explorează posibilitatea de a dona sânge după moarte, aducând în discuție cazul chirurgului rus V.N. Shamov. În mod normal, sângele nu poate fi donat după moarte deoarece circulația sângelui se oprește, iar sângele începe să coaguleze. Totuși, V.N. Shamov a reușit să demonstreze în 1928 că sângele poate fi recirculat temporar într-un cadavru folosind o pompă mecanică, deschizând drumul pentru unele proceduri medicale post-mortem inovative. Această procedură nu este practicată pe scară largă, dar subliniază cât de mult poate avansa știința medicală și înțelegerea noastră asupra corpului uman chiar și după moarte.

Experimentele au arătat că atât timp cât sângele corpului mort era scos la mai puțin de 6 ore de la deces, receptorul în viață nu avea probleme.

Dr. Shamov:

”Cadavrul nu trebuie considerat mort în primele ore de după moarte.”

O inimă ținută în gheață poate fi transplantată până la 4 ore după moarte, un ficat până la 10 ore, un rinichi va rezista 24 de ore, uneori 72 de ore, sângele până la 6 ore.

De ce insectele nu mănâncă oasele umane?

 Oasele sunt compuse în mare parte din minerale, în special fosfat de calciu, care sunt mult prea dure și dense pentru majoritatea insectelor să le consume. Deși există anumite specii de bacterii și fungi care pot degrada componentele organice ale oaselor în timp, insectele, în general, nu au capacitatea necesară pentru a se hrăni cu ele.

Necrofagii sunt mâncătorii de moarte. Dermestidae, gândacii de piele, familie de coleoptere, mănâncă carnea aflată în descompunere. Oasele nu sunt nutritive pentru insecte.

Cadavrele din cimitire afectează gustul apei din sol?

Înainte de a cumpăra cartea, m-am contrazis cu o vecină care susținea că da, cadavrele afectează apa. Răspunsul este nu, și Caitlin aduce argumente solide în acest sens. Eu locuiesc lângă un cimitir și în fața porții este o fântână cu apă potabilă, de la asta a pornit discuția noastră contradictorie.

Pe lângă conținutul informativ al cărții, „O să-mi mănânce pisica ochii?” este îmbogățită de ilustrațiile vibrante și sugestive realizate de Dianne Ruz. Aceste desene adaugă o notă de umor și accesibilitate, complementând textul într-un mod care face subiectul morții mai puțin intimidant. Stilul artistic al lui Ruz nu doar că înfrumusețează paginile, dar ajută și la stimularea imaginației cititorilor de toate vârstele, oferind o experiență vizuală plăcută și atrăgătoare.

 Cu un amestec de cunoștințe științifice și anecdote, Caitlin reușește să transforme subiecte tabu în discuții accesibile și chiar amuzante. Recomand această carte oricui este curios să afle mai multe despre ce se întâmplă cu corpurile noastre după moarte.

Pe curând!💝