luni, 5 august 2024

Dezvoltare Sustenabilă prin consum de produse fabricate în România!

 De ce ar trebui să cumpărăm produse fabricate în România? Acest articol este un preambul la un viitor articol, pe care îl voi publica în curând pe blog. Îți voi explica de ce este atât de benefic să alegem produse autohtone și cum putem contribui astfel la dezvoltarea economiei noastre.

sursă foto: pixabay

România este o țară frumoasă, cu resurse naturale bogate și tradiții agricole adânc înrădăcinate. Avem un potențial uriaș de a ne dezvolta economia dacă ne concentrăm pe promovarea produselor fabricate local. Consumul de produse autohtone, procesate și ambalate în România, aduce multe beneficii, de la creșterea economică și crearea de locuri de muncă, la promovarea sustenabilității și întărirea identității naționale.

Vorbind despre fascinanta lume a producției mi-am amintit de vremurile când eram la liceu și  urmăream emisiunea ”Cum se fabrică”(How do they do it). Îmi plăcea enorm, eram fascinată să descopăr cum se fabrică lucrurile. Nu am vizitat foarte multe fabrici, dar de câte ori am avut ocazia, am fost doar ochi și urechi. Am vizitat, la Calafat, fabrica de textile (acum nu știu dacă mai există, dar cel mai probabil a fost privatizată),  am văzut procesul de producție al ferestrelor și ușilor de pvc, iar recent am vizitat o fabrică din Craiova care produce produse de papetărie și birotică, fiind al doilea producător de caiete din România. Curios să afli ce fabrică (firmă) am vizitat? Atunci, rămâi pe aproape!😉

Aceste experiențe personale îmi reamintesc de importanța produselor fabricate local și de impactul pozitiv pe care îl pot avea asupra economiei și comunității noastre. Așadar, haide să explorăm împreună de ce este important să alegem produse fabricate în România:

- se creează numeroase locuri de muncă, contribuind astfel la reducerea șomajului și îmbunătățirea nivelului de trai;
- banii cheltuiți pe produse locale circulă între diverse sectoare locale și contribuie la dezvoltarea acestora. Acest lucru poate duce la o creștere economică sustenabilă și la o dezvoltare uniformă a regiunilor țării;
- companiile care produc, procesează și ambalează pe plan local contribuie la bugetul de stat prin taxe și impozite. Aceste venituri suplimentare pot fi folosite pentru îmbunătățirea infrastructurii, educației și serviciilor publice;
- produsele fabricate local, indiferent de domeniu, adesea reflectă standarde înalte de calitate și inovație. De exemplu, caietele și produsele de papetărie produse în fabrici românești sunt adesea adaptate cerințelor și gusturilor locale, ceea ce le face relevante și valoroase pentru consumatori;
- produsele locale necesită transport pe distanțe mai scurte, ceea ce reduce emisiile de carbon asociate transportului. Acest lucru contribuie la combaterea schimbărilor climatice și la protejarea mediului;
- ambalarea produselor pe plan local permite un control mai bun al materialelor folosite și încurajează reciclarea și utilizarea ambalajelor ecologice. Acest lucru poate reduce semnificativ cantitatea de deșeuri produse.
sursă foto: pixabay

România are potențialul de a se dezvolta semnificativ prin consumul de produse locale, procesate și ambalate pe plan intern. Beneficiile economice, sociale și de mediu ale acestei abordări sunt evidente și pot contribui la o dezvoltare sustenabilă și echitabilă a țării noastre. Încurajarea consumului local nu este doar o oportunitate economică, ci și un mod de a celebra și proteja cultura și mediul românesc. Prin susținerea produselor autohtone, fiecare dintre noi poate juca un rol activ în construirea unui viitor mai prosper și mai sustenabil pentru România.
Pentru informații detaliate poți citi articolul scris de Iancu Guda, în care explică cu grafice și calcule cum poate crește România dacă vom cupăra produse fabricate în România!

Pe curând!🏳

6 comentarii:

  1. Am fobie la cuvinte ca "sustenabilitate", "rezilienta" și altele câteva de gen. 😅 Dincolo de "fobia" mea - e a mea, eu mă descurc cu ea 😃 - văd lucrurile cam la fel în ceea ce privește cumpărarea/consumarea produselor fabricate in Ro. Totuși, când prețurile sunt ușor razna la aceste produse e cam greu sa ii convingem pe oameni să cheltuiască mai mult decât au pentru a susține... economia.
    Zile senine îți doresc! 💗 Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt cam de aceeași părere cu Diana, in ceea ce priveste sustenabilitatea economiei locale. Sinceră să fiu încerc să susșin pe cat posibil, dar e tare greu cand te duci în piață la așa zisul producător local și dai mai mult pe ideea că sunt produse romnești, locale, cu gust și acasă vezi că cele din magazin erau mai gustoase si la pret mai mic... Problema e că am pățit-o cu cineva de la care mai luasem si fuseseră bune, la care m-am dus intins ferm convinsă cămerită u pret mai bun pe ceea ce luasem anterior. Din păcate, nu doar campania de sustenabilitate este necesare ci și o constientizare a comerciantului de a-și menșine un anumit standar si de a nu face compromisuri în caliattea mprfii pentru un profit mai rapid.
    Astept cu nerăbdare continuarea articolului.
    Succes în ceea ce faci.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt de acord cu articolul tau si, sunt ceva ani buni de cand cautam produsele romanesti, indiferent de ceea ce cumparam. Sunt insa si foarte multe capcane, pe care incet-incet am invatat sa le evitam. Produse straine vandute ca fiind romanesti. Ceea ce am facut, insa foarte putin, a fost promovarea celor de la care am cumparat. Mi-ai dat o idee si iti multumesc.
    Chiar este nevoie sa promovam produsele romanesti de calitate, producatorii seriosi.

    RăspundețiȘtergere
  4. It’s inspiring to see such a comprehensive approach to integrating sustainability into our daily lives.
    The emphasis on reducing waste and promoting eco-friendly practices is crucial for our future.

    RăspundețiȘtergere
  5. It’s inspiring to see such a comprehensive approach to integrating sustainability into our daily lives.
    The emphasis on reducing waste and promoting eco-friendly practices is crucial for our future.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si mie imi placea emisiunea aia.
    In ceea ce priveste ce sa cumparam. Eu am prins 9 ani de zile cand cumparam lucruri facute in Romania. Iti zic sincer ca ... eu inca am 90 % din lucrurile acelea.. Erau .. chiar daca nu de firma, mai bune decat ce venea de afara. Cred ca daca s-ar fi facut si la noi (nu daca s-ar fi facut, sigur se faceau, daca erau accesibile) anumite lucruri gen blugi, sa zicem.. chiar nu ar fi fost motive sa sufere romanul atata dupa produsele din afara.

    Acum efectiv sunt peste tot. Si la ce bun ca foarte bune nu sunt. Caut sa imi iau un laptop, un tel sa ma tina serios... si se dovedesc a fi un mare fas. Eu cand imi iau lucruri nu prea imi iau de moft, hai sa zicem ca asta merge la o rochie de ocazie ca nu o porti mereu, dar daca imi iau ceva imi iau sa tina si sa ma bucur de el. Nu sa port 3 luni o pereche de blugi si apoi sa aiba gaura... :))))) Vorba aia.

    Cat despre asta cu sa cumparam din Romania.. nu asa ar fi ... firesc? normal? Doar zic
    Puipici!!

    RăspundețiȘtergere