Mai e puțin și vine toamna! Bine! Cam o lună! Dar cum timpul zboară cu o viteză foarte mare, mâine ne trezim cu toamna la ușă. Toamna este sezonul în care viiile prind viață și strugurii se transformă în vinuri rafinate, pe care le savurăm cu plăcere la fiecare degustare. Însă, după fiecare pahar de vin, rămân dopurile - mici amintiri ale momentelor frumoase petrecute împreună.
Toamna vinul e rege, strugurii dansează în vie. Ce frumos obiect se naște din dopurile sticlelor de vin, pentru a-i păstra amintirea?
În acest articol, vreau să îți povestesc despre cum am reușit să combin două dintre pasiunile mele: vinurile și creațiile handmade. Din dopurile sticlelor de vin am creat o sticlă de vin ornamentală, o piesă decorativă unică ce aduce un strop de frumusețe în casa mea și amintirea momentelor frumoase, petrecute cu bloggeri olteni la degustările de vin, dar nu numai.
Hai să descoperim împreună cum, din aceste mici bucăți de plută, poate lua naștere un obiect de ”artă” surprinzător. Răspunsul la întrebarea de mai sus îți va dezvălui secretul: o sticlă de vin ornamentală foarte drăguță, care va ține amintirile frumoase mereu vii!
Verificându-mi contul de Pinterest, am dat peste o imagine care ilustra două sticle de vin realizate din dopuri și m-am gândit că pot realiza și eu una. Însă eu am vrut o sticlă care să nu se lipească de un suport sau să o rezem, pur și simplu să aibă stabilitate, să se ”țină pe propriile picioare”!😂 În plus, nu m-a lăsat inima să tai dopurile, deci am folosit doar dopuri întregi.
Nu a durat foarte mult să realizez sticla de vin ornamentală, aproximativ 30 de minute, dacă nu mă înșel, pentru că deja aveam în minte tot planul. Primul pas a fost să scot cutia în care aveam dopurile depozitate să văd dacă am suficiente, pentru că mai am în plan să realizez și altceva. Apoi mi-am luat ghemul de sfoară, cum am spus mai sus, știam deja ce voi folosi pentru realizarea ornamentului.Am lipit dopurile de plută două câte două, în total 12 dopuri, deci 6 perechi. Apoi le-am lipit între ele, dând forma sticlei. Nu am vrut să tai niciun dop, deoarece voiam să rămână scrisul pe ele, să știu de la ce vin au fost, dar era un dezavantaj: nu mai arăta a sticlă, ci a bidon!😂Din fericire, am avut două dopuri mai micuțe decât celelalte și așa am rezolvat problema.
Ce frumoasa realizare. Recunosc ca nici prin cap nu imi trecea o astfel de idee. Si nici nu prea am dopuri. De cand cu provocarile astea am mai pastrat unele. Insa eu le vad cu alte destinatii. Ai reusit un decor tare dragalas.
RăspundețiȘtergereI-as pune un magnet si l-as lasa pe frigider.
Felicitari, draga Mihaela! O saptamana usoara! ❤️😘
Eram ferm convinsa ca postarea e pentru Transformări creative când am văzut poza pe FB. Dar acum vad ca nu (m-am uitat si in galerie). Si totuși se potriveste foarte bine cu tema din această luna așa ca uite cum s-au aliniat planetele si ai deja o lucrare gata.
RăspundețiȘtergereÎmi place mult cum ai realizat sticla Sfoara aceea îi conferă un aspect deosebit. Felicitări!
Super ideea, și punerea în practică! 😍 Ai aranjat foarte elegant dopurile-amintire, la vedere. E ca o sticla de... buzunar. 😊
RăspundețiȘtergereÎmi place sticla ta din dopuri de pluta! Felicitări! 💐
Zile frumoase, Mihaela! 😘
P.S. sper că precedentul coment. n-a ajuns la alta postare... Am apăsat aiurea și... Nu știu ce s-a întâmplat mai apoi. 😔😊
Haha! esti geniala. Ai facut o decoratine absolut fantastica.
RăspundețiȘtergerece mult imi place cum a iesit.
Pupici cu drag!!!