Dacă nu ți-ai dat seama deja de unde m-am inspirat pentru titlul acestui articol, îți dau un indiciu:
”Luai acul, pusei ața,Melci, scoici, raci, craci,Luai acul, pusei ața,Melci, scoici, raci, craci,”
Bun! Acum că ai idee (sau nu!?) de unde vine titlul, până la finalul articolul vei afla. Dar să trecem mai departe: Te întrebi despre ce este vorba? Ei bine, este vorba despre un ornament handmade realizat din melci, scoici, trandafiri, crengi și sfoară.
Am adunat foarte multe scoici în mini-vacanța oferită de sponsorii SuperBlog pe Litoralul Românesc, iar acum a venit momentul să le folosesc într-un proiect creativ.
Inițial am vrut să fac un ornament din scoici pentru vânt, văzusem în Jumbo și mi-a rămas gândul la acel ornament, poate dacă era mai ieftin cumpăram, dar așa mi-am creat chiar eu unul. O să vezi de ce zic inițial, pentru că i-am găsit un alt loc.
Am folosit pentru realizarea lui: melci, scoici, roze (trandafiri), crenguță de nuc, sfoară, perle și un mic clopoțel. Provocarea cea mai mare a fost să îngăuresc scoicile și crenguța.
Când am făcut găuri crenguței, soțul nu era acasă, și nu știam unde își ține capetele de la bormașină, așa că am improvizat și am folosit vârful montat în bormașină și un surub foarte ascuțit. Am stricat câteva crenguțe până am reușit! E mult mai greu să faci găurile cu un șurub, era mai simplu cu un vârf tip burghiu.
Apoi au urmat scoicile la îngăurit, între timp a venit soțul acasă și mi-a dat un cap vidia care a fost de mare ajutor, am îngăurit scoicile după acest tutorial găsit pe Facebook.
Crenguta am lăcuit-o, până am făcut găuri scoicilor, ea era aproape uscată, apoi am înșirat scoicile pe sfoară. Am ornat crenguța cu câțiva trandafiri roșii pe care i-am cumpărat de pe Temu și perle roz și albe.
Am făcut trei șiraguri de scoici, am pus și un mic clopoțel în vârful celui din mijloc, iar locul ornamentului va fi în bucătărie (după ce vom finaliza renovările) alături de un tablou realizat de copilași cu autism, susținuți de Asociația Visuri și Speranțe. Îl poți admira în videoclipul de mai jos:
Nu-i așa că se potrivește cu acest tablou minunat, pictat pe lemn?
Melodia lui Mărgineanu a fost inspirația mea pentru titlul articolului - Melci, scoici, raci, craci. Sper că ți-a plăcut ornamentul meu!
O zi frumoasă să ai! Pe curând!🐌🌹
*pozele sunt din arhiva personală, primul video este realizat cu canva
Îmi place tare mult ornamentul pe care l-ai realizat! 😍 Scoicile și trandafirii sunt - pentru mine - o combinație care îmi amintește de copilărie, la mare, undeva prin Mamaia, unde erau tufe de trandafiri langa plaja.
RăspundețiȘtergereFelicitări!
Tabloul pictat e foarte potrivit - pare o frunza de stejar uriaș. Faina idee, tabloul "asortat".
Pupici! 💗
E superb aranjamentul. Vaaai si ai fost la mare 💗 ce frumooooos. Si mie imi placea sa adun chestii de la mare :)). imi lipseste acest lucru... dar.. dar! Am ceva nisip in borcanas :)))))
RăspundețiȘtergerePupici cu drag!!