Nu sunt ce par a fi ...

Nu sunt ce par a fi - 

Nu sunt

Nimic din ce-aș fi vrut să fiu! ...

Dar fiindcă m-am născut fără să știu,

Sau prea curând,

Sau prea târziu ...

M-am resemnat, ca orice bun creștin,

Și n-am rămas decât ... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin

Din rustica ulcică de pământ

Pe care l-au sorbit pe rând

Cinci generații de olteni - 

Cei mai de seamă podgoreni,

Dintre moșneni

Și orășeni - 

Strămoșii mei, care-au murit cântând:

”Oltule ... râu blestemat ...

Ce vii așa turburat” ...

Dar Oltul i-a plătit la fel

Cum l-au cântat și ei pe el ...

Și cum -  mi-e martor Dumnezeu -

Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă - 

Ce păcat

Că vinul vechi, de Drăgășani,

M-a întinerit cu trei sute de ani,

Când fetele din Slatina

Cu ochii mari cât strachina,

De câte ori le-am sărutat, 

M-au blestemat

Să-mi pierd cu mințile

Și datina,

Să nu mai fiu cel care sunt

Cu-adevărat,

Și ca să fiu pe placul lor,

Să le sărut doar la... culesul viilor,

În zvonul glumelor zvârlite-n vânt

Pe care Oltul, când le prinde - 

Oricât ar fi de turbure -

Se limpezește

Și se-ntinde

Cu ele până-n Dunăre!...

La fel și eu, ca orice bun creștin,

Pe malul Oltului, cândva,

Mă voi întinde tot așa,

Când cel din urmă strop de vin

Îl voi sorbi tot din ulcica mea,

Nu din paharul de argint, al altuia -

Pahar străin! ...

Și-abia atunci voi fi cu adevărat

Cel care-am fost -

Un nou crucificat - 

În vecii vecilor... Amin!...

Înscriu această poezie în tabelul găzduit de Suzana, care se numește Citate favorite!

***Poezie scrisă de Ion Minulescu, din volumul cu același nume, apărut în 2017 la Editura Hoffman

***Pozele sunt din arhiva personală