Pagini

duminică, 15 septembrie 2024

Suport de lumânare- La indigo !

 În luna septembrie, pentru „Transformări Creative”, tema a doua este „La Indigo” și provocarea constă în realizarea unui Borcan cu lumânare. Eu am ales să transform un borcan gol, rămas de la castraveți murați, într-un suport de lumânare cu totul special, păstrând toate element obligatorii cerute de temă.

Această lucrare trebuie copiată ”la indigo”

Primul pas a fost să curăț complet borcanul de etichete și să-l pregătesc pentru decorare. După o căutare pe Pinterest, am găsit modelul perfect de frunză – simplu, și potrivit pentru borcanul meu. Am imprimat modelul, l-am decupat și l-am fixat pe interiorul borcanului cu scotch, pentru a avea un ghid exact în conturarea frunzei.

Cu acril negru, am început să trasez marginea frunzei. După câteva minute de așteptare, timp în care conturul s-a uscat, am trecut la etapa vopsirii borcanului. Am ales o nuanță intensă de turcoaz, aplicând mai multe straturi pentru a uniformiza culoarea și am lăsat zona frunzei transparentă, ca o „fereastră” prin care lumina să treacă creând jocuri de umbre și lumini. Apoi, am lăsat totul la uscat pentru o zi întreagă, pentru a mă asigura că straturile de culooare s-au uscat bine.

Pentru a face vopseaua mai durabilă, am introdus borcanul în cuptor timp de 35 de minute la 180 de grade. Totul părea să decurgă perfect, până când a venit momentul aplicării lacului. Fiind distrasă de avionul care zbura deasupra casei mele – același pe care l-am fotografiat pentru „Miercurea fără cuvinte” – am aplicat lacul neglijent, rezultând un finisaj neuniform și vălurit. Lacul a prins chiar o nuanță gălbuie pe alocuri, dar, din fericire, aceasta s-a estompat complet când lacul s-a uscat. Cu toate acestea, imperfecțiunea lacului era evidentă, așa că am apelat la o soluție creativă: dantela.

În a doua poză de la stânga se observă lacul aplicat neuniform.

Dantela s-a dovedit a fi salvarea perfectă! Am adăugat-o la gulerul borcanului, oferindu-i un aer vintage și elegant. Nu m-am oprit aici – am pus și sfoară peste dantelă și o fundă argintie (realizată din bandă decorativă), care i-au oferit un plus de eleganță. Totuși, imperfecțiunile se vedeau în continuare când lumina cădea într-un anumit unghi. Astfel, am decis să conturez frunza cu acril incolor cu sclipici argintiu, adăugând o notă strălucitoare care a mascat aproape complet greșelile. Am făcut o poză de aproape în care se observă lacul neuniform.

Nu am avut lumânărică în seara când am făcut poza, așa că am pus o ghirlandă luminoasă.

În interior, am adăugat pietricele verzi fosforescente, pe care le-am achiziționat de pe Temu, și o lumânare tip pastilă. Când lumânarea este aprinsă, frunza transparentă și sclipiciul creează un efect de lumini și umbre fascinant, dând viață întregii creații.

Acest proiect a fost o adevărată călătorie creativă, plină de improvizații. De la micile greșeli de aplicare a lacului până la soluțiile găsite pentru a le masca, fiecare pas mi-a amintit că transformările creative nu sunt doar despre perfecțiune, ci și despre adaptabilitate și imaginație. Rezultatul final? Un suport de lumânare unic, care reflectă atât tema „La Indigo”, cât și propria mea viziune artistică.

Pe curând!🕯

15 comentarii:

  1. Am făcut acest model de ziua mamei (șablon inimioară, tempera roz pastelat).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am si magenta...hihi, poate incerc sa fac un borcanel cu inimioara.

      Ștergere
  2. E minunat ce ai făcut! Elegant și frumos! 😍 Felicitări! 🌹
    Îmi place că are și sclipici! 😊 Ghirlanda luminoasă e deosebita.
    O adevărată aventură ai trăit. Numai tu știi unde lacul nu e uniform - nu am observat deși am mărit poza. Bine zis: transformări creative e și despre adaptabilitate.
    Seara frumoasa in continuare! Pupici! 💗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc,Diana! Ghirlanda am luat-o de pe Temu, la cât am dat pe ea nu aveam mari așteptări, dar cand am primit-o nu-mi venea sa cred. Am vrut să cumpăr încă una, dar deja in magazinul de unde am luat-o, stocul era epuizat.
      Pe măsură ce se usucă, deși este un lac cu uscare rapidă și a trecut ceva timp, se transformă:)))acum valurile sunt greu de depistat, insa unde e frunza pare ca o sticlă înghețată, floricelele alea micuțe de gheață din iernile de altădată. Dar se observă tot dintr-un anumit unghi, am observat a doua zi după ce scrisesem articolul, dar fiind cu toată casa încurcată nu am mai făcut poze, dar arată foarte tare, nici dacă voiam nu reușeam performanta.:))))
      O zi frumoasă să ai, Diana. Pupici

      Ștergere
  3. Cu adevarat elegant si imi plac mult culorile utilizate.
    Felicitari pentru o creatie deosebita, Mihaela! Pupici!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți place borcănelul meu, Suzana. Mulțumesc.
      Pupici.

      Ștergere
  4. These are so pretty!
    You are so creative and talented, Mihaela!

    Happy Monday!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos realizat borcanul.
    Felicitari Mihaela.

    RăspundețiȘtergere
  6. Interesantă alegerea culorilor!
    Foarte frumos și delicat!

    RăspundețiȘtergere
  7. O adevarata aventura creativa. Am citit-o cu mare bucurie.. parca vedeam pasii asa cum i-ai descris. Si cat de frumos este rezultatul 💗💗
    Dar sa stii ca daca nu spuneai .. eu credeam ca intentionat ai creat valurirea de lac... Mie imi place cum este.
    sa te bucuri de suport :*
    Pupici cu drag!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa a fost să fie! Culoarea cerea valuri :))). Mă bucur că îți place. Mulțumesc,Rux pentru apreciere.
      Zi frumoasă să ai. Pupici

      Ștergere
  8. Minunat borcanul tău. Nuanța de turcoaz aleasă este foarte odihnitoare. Presupun că e o plăcere să-l ai aproape cu tot cu imperfecțiunile. Felicitări.
    PS: Am șters a doua intrare în tabel și am lăsat-o doar pe cea cu candela aprinsă, am crezut că asta e poza pe care o vrei când am editat-o.

    RăspundețiȘtergere