Ultima seară a Festivalului de Jazz din Craiova

 În aerul răcoros al serii de 8 septembrie, la Muzeul de Artă din Craiova, am trăit una dintre acele experiențe muzicale care îți rămân în minte mult timp după ce cade cortina.😊Marcian Petrescu (muzicuță) și Mihai Tacoi (chitară), duo-ul din spatele conceptului Storytellers, au transformat o colecție de piese clasice într-o călătorie sonoră care a traversat decenii de muzică – de la blues arhaic, la gospel și negro spirituals. Muzicuța lui Marcian părea să vorbească un limbaj secret al sufletului, în timp ce chitara lui Mihai aducea un echilibru perfect între delicatețe și forță.

Mă bucur că am reușit să merg la ultima seară de festival, din păcate, fiind duminică seara, am fost nevoită să plec mai devreme, pentru că a doua zi trebuia să merg la serviciu de dimineață. Dar hai să-ți arăt câteva imagini și videoclipuri din acea seară frumoasă.

Din primele sunete ale muzicuței, publicul a fost captivat. „Odă Proștilor”(versuri de Ion Pribeagu) a fost un moment de satiră socială foarte potrivită vremurilor pe care le trăim. Versurile pline de umor și ironie au adus zâmbete și au destins atmosfera. Am reușit să surprind acest moment în videoclipul pe care îl vei găsi mai jos:

A venit și momentul piesei „Hey! Miss Bessie”, care m-a surprins cu influențele de rock 'n' roll, oferind o schimbare de ton ce a adus o notă veselă și ritmată serii. Era piesa care te invita la mișcare, amintindu-mi de atmosfera anilor ’50, când rock 'n' roll-ul lua amploare. Această piesă a redat atmosfera clasică pe care o căutam – simplă, dar profundă, cu note care te transportau în alt timp și loc. Aici, publicul a intrat într-o stare de reverie, chitara și muzicuța completându-se perfect.

Deși nu am reușit să filmez „House of the Rising Sun”, această piesă a fost, fără îndoială, punctul culminant al serii pentru mine. Atmosfera era aproape ca într-un bar vechi din New Orleans, unde timpul curge diferit, iar poveștile prind viață în acordurile muzicii. 

„Sure Seem Strange” (dedicată celor căsătoriți😅) a fost una dintre acele melodii care părea să încetinească timpul. Vocea lui Marcian, plină de profunzime, și chitara lui Mihai au creat o armonie care părea să spună o poveste nescrisă. Piesa a evocă melancolie și introspecție, reflectând asupra schimbărilor surprinzătoare și adesea dezamăgitoare din relații. A fost un moment în care muzica părea să vorbească mai mult decât ar fi putut vreodată cuvintele. 

Deși concertul celor doi a durat mai mult de o oră, seara nu s-a terminat, dar eu trebuia să plec. Înainte de a pleca, am ascultat câteva melodii de la THQ (UNMB), dar nimic nu putea egala emoția trăită cu Marcian Petrescu și Mihai Tacoi. Cât au cântat cei doi am avut pielea de găină😂, așa cum spune Andra. Spuneam că am plecat acasă înainte ca seara de festival să se încheie, dar nu am plecat cu mâna goală ci cu două CD-uri semnate ca suveniruri, care îmi vor aminti întotdeauna de această seară magică.

Pe curând!🎷