Pagini

luni, 4 noiembrie 2024

Vinuri, Dulciuri și... Adio, Dietă! Festivalul de Vin și Alte Tonice

 Cum a fost la ediția a II-a a Festivalului de vin și alte tonice? Dacă ai puțină răbdare, vei afla imediat!

Știam că vor veni multe crame să-și expună licorile divine, ca și anul trecut, și mi-am făcut un plan. De obicei, după prima ediție organizatorii, dar și participanții, observă ce merge bine, ce nu și trag concluzii - organizatorii pentru a îmbunătăți următoarele ediții, participanții să vină mai pregătiți.

Deci, eu eram la dietă – oh, da, la dietă! În planul inițial făcut acasă, îmi promisesem că voi rezista tentațiilor. Dar când am ajuns la festival... puf! Dintr-odată, mi s-a șters din minte și din vocabular! Hmm... ce ziceam că s-a șters?!

Buuun, planul era simplu: să plec de acasă după un prânz sănătos, să mă bucur de câteva degustări fără să cad pradă tentațiilor și să mă întorc acasă în jur de 18:30 pentru o salată ușoară. Singura parte care a mers „ca la carte” a fost prânzul, ha-ha! Căci, surpriză: odată ajunsă acolo... puf! Planul meu a dispărut de parcă nici n-ar fi existat!😂.

Am ajuns la festival și... am avut o surpriză super plăcută! Cofetăria Minerva, din Craiova, se numără printre expozanți... vai! și ce stand aveau! Normal că mi s-a resetat ... planul!😂😂

Spre deosebire de anul trecut a fost și un stand cu sandvișuri și burgeri, dar nu au fost pe gustul meu. În schimb, cei de la Amore&Sapori m-au cucerit cu varietățile de conserve, cel mai mult mi-a plăcut Puntarelle de cicoare. Ce aromă!

Și acum să trecem la vinuri! O încântare! Cel mai mult mi-a plăcut Folklore Moșii de iarnă PELIN, foarte aromat, foarte foarte bun! Iar dintre vinurile roșii mi-a plăcut MonNalisa, un vin roșu foarte tare, robust, dar bun de tot.


Înainte să plec acasă am încercat și un coktail - Amaretto Sour ! Amaretto Sour – oh, ce deliciu! Acest cocktail îți cucerește simțurile cu aroma sa de migdale dulci și o notă fină de citrice. Gustul este echilibrat, combinând perfect amăreala și dulceața într-o băutură plăcută și reconfortantă. Parfumul lui subtil de migdale – ah, parcă te duce într-o patiserie italiană! E genul de cocktail care îți încântă nu doar gustul, ci și mirosul, completând experiența cu o eleganță aparte.


A doua ediție Wine Tonic Festival a fost mai mult decât o simplă degustare, a fost o călătorile printre arome și gusturi, în care am descoperit poveștile din spatele vinurilor.
Sâmbătă a fost foarte frumos afară, parcă era o zi de primăvară, nicidecum de toamnă-iarnă! A fost o zi caldă și însorită, una dintre acele zile de toamnă care îți umple sufletul de căldură și îți lasă amintiri de neuitat. Duminică, în schimb, a fost foarte frig și nu am mai mers la festival. Abia aștept următoarea ediție – cine știe ce surprize ne mai așteaptă!!? 
Fotografiile sunt din arhiva personală și dacă vrei să vezi mai multe fotografii de la festival poți vedea în acest album - click aici!
Pe curând!💝

4 comentarii:

  1. Ce ma bucur ca a fost si vreme frumoasa, nu doar experienta participarii reusita - asa a fost o zi de neuitat pe toate planurile, nu? :D
    Dulciurile arata fabulos, dar borcanelul acela imi aduce aminte de castravechiorii murati din alte timpuri... mereu zic, poate la anul... :).Nu ma las :)))).
    Pupici cu drag :D
    :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Numai citind cum a fost la Festival si mi-a plouat in gura, asa ca inteleg perfect resetarea ta privind dieta.
    Aceasta postare am transmis-o si sotului, sa se bucure si el de ea.
    Multumesc si o iti doresc sa ai o zi frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunata activitate de timp liber! Ei, dieta!?! La ce iti trebuie?! Esti supla!
    Si adevarul este ca daca doar din cand in cand "sarim norma" e ok... saptamana asta si urmatoarea, vei avea grija la cate calorii primesti! Totul e chestie de disciplina 😉
    Te pup. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Prea curând n-o sa mi se șteargă din minte imaginea dulciurilor! 😃 După ce am văzut prăjiturile aproape că nu m-am mai concentrat la altele! 😃

    Excelente activități de petrecere a timpului!
    Îți doresc tot ce-ți dorești tu, Mihaela draga! 💗 Pupici!

    RăspundețiȘtergere