Am profitat de zilele libere de sărbători: am citit, am văzut filme și seriale, iar în primele zile ale anului care au fost însorite de parcă ar fi venit primăvara, ne-am plimbat prin natură. Azi îți voi povesti despre un serial pe care l-am văzut recent, după ce am văzut două reclame, drept dovadă că un marketing bun vinde aproape orice.
Mi-a plăcut mult seria Jocurile Foamei. Poate de aceea am rezonat imediat cu primul sezon din Jocul Calamarului, un construct sud-coreean care utilizează jocuri din zona asiatică, dar și din zona europeană, pentru a desemna un câștigător care pleacă acasă cu mai multe miliarde de woni, mai exact 45,6 miliarde, după ce a călcat literalmente pe cadavrele celorlalți jucători.
Ți-ai imagina vreodată că viața poate fi transformată într-un joc de copii? Așezată pe un fundal sumbru și tulburător, „Jocul Calamarului” face tocmai asta: ia jocurile de copii, le aranjează pe un platou macabru și pune la bătaie viitorul participanților. Nici nu știi dacă râzi sau plângi când te uiți la ce urmează. E o poveste cu un gust amar, ca o înghițire de ceai de pelin.
Titlul seriarului este dat chiar de Jocul Calamarului. Acest joc clasic sud-coreean implică două echipe: una în apărare și una în atac. Scopul atacatorilor este să ajungă în capul unui teren desenat sub forma unui calamar (cerc, triunghi, pătrat), în timp ce apărătorii trebuie să-i oprească. În serial, jocul devine brutal, transformându-se într-o luptă fizică intensă pentru supraviețuire.
Deasemenea, jocul „Red Light, Green Light” îți amintește imediat de „1, 2, 3, la perete stai”. Dar aici, o simplă greșeală nu înseamnă doar pierderea jocului, ci și pierderea vieții. Este o lecție brutală despre cât de fragil este stratul de civilizație care ne separă de instinctele primare.
”În România, nu zicem „hai în joc”, zicem „hai la joc”. Hop, hop, hop și-așa!”
De la „Dolgona game”, unde participanții trebuie să decupeze o formă dintr-o prăjitură de caramel fără să-o spargă, până la „Podul de sticlă”, unde fiecare pas e un pariu cu moartea, fiecare joc aduce o combinație letală de nostalgie și groază. Dar ce face experiența și mai intensă este faptul că fiecare joc scoate la suprafață diverse tipuri de oameni: cei care trișează, cei care se sacrifică și cei care își calcă pe principii pentru a supraviețui.
Sursă foto: IMDB |
Primul sezon reușește, în doar 10 episoade, să facă exact ceea ce trebuie să facă un serial bun: te ține cu sufletul la gură, te emoționează, te enervează, te tulbură și, la final, te lasă cu acel sentiment amar de „păcat, mai voiam”. Povestea lui Gi-hun, jucătorul nr. 456, te duce de la compasiune la admirație și chiar până la revoltă. Este omul simplu copleșit de datorii care intră într-un joc al morții, supraviețuiește și iese învingător.
Dacă primul sezon a fost despre supraviețuire, sezonul 2 promite să fie despre confruntare. Regizorul Hwang Dong-hyuk a spus că povestea se va concentra pe Gi-hun, acum transformat de amintirile din joc. Nu mai este doar un jucător, ci un om care vrea să oprească jocul. Întrebarea rămâne: poate cineva să înfrunte un sistem atât de bine pus la punct?
”Dacă masa de Crăciun ar fi un joc, te-ai putea considera recrutat. Iar bunica s-ar asigura că respecți regulile. Îți urăm🎄baftă 🎄. Dacă supraviețuiești, pe 26 decembrie începe un nou joc. Jocul calamarului: Sezonul 2.”
”Jocul Calamarului” nu este doar un serial; este o oglindă necruțătoare a societății noastre. Este despre cât de repede putem deveni ceea ce judecăm. Și despre cât de ușor uităm că ceilalți sunt la fel de speriați ca și noi.
Un aspect care mi-a plăcut în sezonul doi este felul în care serialul explorează manipularea votului. Oamenii cred că au control, că pot spune „nu” și se pot retrage oricând. Dar adevărul este că organizatorii controlează fiecare decizie. Lacomia este folosită ca momeală, iar voturile jucătorilor – deși par democratice – sunt ghidate de frică și dorință. Suma uriașă pusă la bătaie este o capcană perfectă, exploatând lăcomia și disperarea. În final, oamenii votează emoțional, nu rațional – iar asta ne arată cât de ușor putem fi manipulați atunci când suntem vulnerabili.
Sursă foto: Imdb |
Fiecare episod te îndeamnă să îți pui întrebări despre umanitate, despre ce e moral și ce nu. „Jocul Calamarului” nu este doar un show despre supraviețuire, ci despre psihologia unei societăți aflate la marginea prăpastiei. Ce face un om să aleagă viața cu orice preț? Care sunt limitele sacrificiului? Ce se întâmplă când empatia se împiedică de egoismul pur?
De la acele imagini iconice cu măștile și costumele roșii, până la finalurile care îți rămân în minte, serialul e ca o oglindă care reflectă realitățile cele mai înspăimântătoare ale societății. E un spectacol care nu îți dă niciodată răspunsurile pe tavă. În schimb, te lasă să te întrebi: „Dacă aș fi acolo, ce aș face?”
Recomand acest serial! În curând va apărea și ultimul sezon, sezonul al treilea.
Pe curând!О△ᨸ
Pare un film ,,greu".
RăspundețiȘtergereJocurile foamei mi-au plăcut și mie, cartile. La film nu am putut să mă uit. De ce mi se pare prea brutal filmul fata de carte? Nu știu să explic.
RăspundețiȘtergere”Squid game”, așa mi-a rămas in cap - nu știam că e serial și că are sezoane. Din ce povestești, chiar pare asemănător cu Jocurile foamei. Nu am văzut decăt cîteva secvenșșe din primul sezon, red ligth, green ligth, dolgona game, si incă vreo două cred. Dar nu m-au convins că am un stomac destul de rezistent ca să-l văd.
Mi-amintesc de serialul „Minți Criminale”. Nu cred că l-am descoperit la primul sezon, dar cînd la-am descoperit eram fascinată, de echipa de criminaliști. doar cîteva sezoane. Apoi a devenit prea greu de digerat. Cred că un episod cu niște fete captive care trebuiau să ucidă pe una din ele ca să fie eliberate celelalte mi-a pus capac. Acum dacă văd întămplător vreun episod din serial pe vreun canal tv, imediat schimb postul.
Ce chestie! 😊 Fix despre acest serial am discutat ieri seara - unii au văzut ce s-a difuzat, unii au văzut un episod sau doua episoade și au renuntat, alții nu au văzut etc. Eu sunt intre cei care nu au văzut și nu vor să vadă... Altfel ecranizate, alte povesti, am văzut mai multe de gen - am văzut (inclusiv în realitate) ce pot face din oameni frica, disperarea, puterea etc. și nu mai vreau sa vad. Ce-aș face de-as ajunge într-un asemenea joc, de buna-voie...? N-aș ajunge într-un asemenea joc. De m-ar lovi disperarea în realitate ce-aș face? Vad atunci ce se poate face. Hm. Ar fi prea multe contexte de imaginat, dar, in general, merg pe ideea "chiar de-ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii..." 😊
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru recenzie.
Pupici! 💗