luni, 24 februarie 2025

Când online -ul devine offline - prietenia care merită să fie trăită și în realitate

Deși a trecut mai bine de o săptămână de când am revenit din concediu, am avut motive serioase pentru absența mea din online. Cățelul meu, Uzzi, era să moară. A rezistat până am ajuns acasă și s-a bucurat enorm că m-am întors, dar a doua zi deja nu se mai ridica, făcea pipi cu sânge. A fost mușcat de o căpușă. Am mers zilnic la cabinet pentru perfuzii și injecții, acum e mai bine, ține tratament. Am aflat că are și prostată. Dar să îți povestesc despre aceată întâlnire mult așteptată.

O oprire în Brașov: întâlnirea cu Diana

Călătoria mea spre Budapesta a avut o oprire specială: Brașov. Nu pentru că era cel mai logic traseu, ci pentru că mi-am dorit să o cunosc pe Diana, autoarea blogului Kundalini. O admir pentru stilul ei autentic, pentru felul profund în care scrie, așa că am profitat de ocazie pentru a transforma o conexiune virtuală într-una reală.

Timp scurt, dar prețios în Brașov

Ajunsă în Brașov din Craiova, timpul nu a fost deloc de partea noastră. Am avut doar cinci minute la dispoziție: un salut rapid, o îmbrățișare, apoi fuga spre autobuzul către aeroport. Nu am prevăzut traficul aglomerat de pe Valea Prahovei, așa că ne-am promis că vom recupera timpul la întoarcere.

Când online-ul devine offline - prietenia care merită să fie trăită și în realitate. Brașovul ne-a fost martor!💝

Dar socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din ”aeroport”. La revenirea din Budapesta, zborul a avut întârziere aproximativ o oră din cauza condițiilor meteorologice. În loc să aterizăm în jur de ora 10:00, am ajuns aproape de 11:00. Totuși, până la trenul spre Craiova, la 14:51, am avut timp suficient pentru o masă relaxantă în centrul Brașovului, la restaurantul Dracula.

A fost o întâlnire ca între prieteni vechi, chiar dacă ne aflam față în față pentru prima dată. Am povestit, am râs și am descoperit acele mici detalii care fac diferența între interacțiunile online și cele offline: expresii spontane, intonația vocii, gesturile care însoțesc cuvintele și felul în care energia unei persoane se simte dincolo de ecran. Online, ne bazăm doar pe text și emoticoane pentru a transmite emoții, dar în realitate, un zâmbet sincer, o privire caldă sau un râs molipsitor pot spune mult mai mult decât orice mesaj scris. 



Apoi, Diana ne-a condus prin centrul orașului, arătându-ne Biserica Neagră și frumusețile Brașovului. Am imortalizat momentul în poze, dar mai ales în amintiri prețioase.

Această experiență mi-a confirmat încă o dată că legăturile create în online pot deveni reale, autentice, pline de emoție. Uneori, tot ce trebuie să faci este să iei o decizie spontană, să ieși din zona de confort și să transformi un nume de pe ecran într-o prezență palpabilă, într-o poveste reală de spus mai departe.

Pe curând!💝

Un comentariu:

  1. M-am bucurat si eu de bucuria ta si de intalnirea cu Diana!
    Am participat si eu un picut! Si recunosc ca tare mi-e dor de
    Brasov, pe care nu l-am mai vazut de nu mai tin minte...
    Pupici si multe alte bucurii!❤️😘

    RăspundețiȘtergere