marți, 25 martie 2025

Securitatea digitală în era tehnologiei

În ultimul timp, tentativele de fraudă sunt tot mai dese în mediul online. Din acest motiv, m-am decis să scriu acest articol pentru a împărtăși informații importante care te pot ajuta să te protejezi de atacuri cibernetice.

Și eu am primit mesaje false care păreau trimise de compania DIGI, Poșta Română și Superbet. Când am primit mesajul de la DIGI, fiind abonată, am sunat la ei pentru a întreba despre acel mesaj. Nu eram acasă și am citit e-mailul de pe telefon, fiindu-mi mai greu să fac verificări, așa că am ales să sun direct la ei. Și bine am făcut! Era un atac de tip phishing care avea ca scop furtul datelor mele bancare.
În cazul mesajelor de la Poșta Română și Superbet a fost mai simplu: nu așteptam niciun colet, așa că l-am șters imediat, iar la Superbet nu aveam cum să câștig, din moment ce nu sunt jucătoare — am șters mesajul fără să accesez linkul, oricât de tentant părea câștigul.

Imagine generată de AI

Ce este siguranța digitală?

Siguranța digitală înseamnă ansamblul măsurilor de protecție aplicate pentru a preveni accesul neautorizat la informațiile și sistemele noastre online. Aceste măsuri sunt foarte importante pentru a proteja datele personale, tranzacțiile financiare și infrastructurile critice. În România, autoritățile naționale colaborează cu organizații internaționale pentru a dezvolta politici și reglementări care contribuie la un mediu digital mai sigur.

Pericolele Cibernetice

1. Atacuri de tip phishing sau smishing.
Phishing-ul este una dintre cele mai frecvente metode de fraudă cibernetică, urmat de smishing – phishing prin SMS. Aceste atacuri presupun trimiterea de mesaje false care par să provină de la entități de încredere, cum ar fi bănci sau instituții guvernamentale, și vizează obținerea de date personale și financiare. Dacă primești un astfel de mesaj, nu te grăbi să răspunzi sau să dai click pe linkuri, oricât de tentant ar fi! Verifică adresa de e-mail sau numărul de telefon al expeditorului. Fii vigilent!

2. Ransomware și malware.
Aceste forme de software dăunător pot infecta computerele și rețelele, criptând fișierele și solicitând o recompensă pentru deblocarea acestora. În plus, malware-ul poate fura date confidențiale, având efecte grave asupra utilizatorilor și organizațiilor. Verifică setările de confidențialitate pe conturile tale online, fă backup la datele importante, scanează periodic dispozitivele cu un antivirus actualizat și schimbă întotdeauna parolele implicite pe dispozitivele noi.

3. Furtul de identitate.
Atacatorii pot obține date personale sensibile, cum ar fi nume, adrese și informații bancare, pentru a comite fraude sau a înșela victimele. Acest tip de atac poate avea consecințe financiare și legale serioase. Actualizează parolele vechi și verifică dacă datele tale au fost expuse într-o breșă de securitate: haveibeenpwned.com. Activează autentificarea cu doi factori (2FA) acolo unde este disponibilă și organizează-ți datele de autentificare cu ajutorul unui manager de parole.

Implicarea autorităților

Directoratul Național de Securitate Cibernetică și SRI sunt implicați activ în inițiative internaționale pentru securitatea digitală, precum cele organizate de Uniunea Europeană și NATO. Aceste colaborări facilitează schimbul de informații despre amenințările cibernetice și dezvoltarea unor strategii comune de protecție.

În concluzie, siguranța digitală nu este doar responsabilitatea autorităților, ci și a fiecărui utilizator de internet. Măsurile de protecție individuală, combinate cu reglementările instituționale, contribuie la crearea unui mediu digital mai sigur pentru toți.

Fii mereu vigilent la orice activitate suspectă pe dispozitivele tale!

2 comentarii:

  1. Vaiii ce activa ai fost saptamana aceasta! Eu am stat in pat...
    Da, la mine la firma se fac in mod repetat cursuri de securitate cibernetica - obligatorii si, din cand in cand, se fac teste 😏 ultima data, nu am identificat un email capcana... Nu stiu cum de mi a scapat, altfel sunt foarte vigilenta.
    In epoca calculatoarelor sia Inteligentei artificiale, unele din cele mai mari pericole de fraude se petrec in online. Tot mai bine mascate aceste capcane, tot mai greu sa ne aparam. De aceea e foarte important sa tinem pasul cu modul de aparare.
    Un articol foarte complex, multumim Mihaela draga.

    RăspundețiȘtergere
  2. Un articol bun, care poate trezi pe cei care nu au luat prea in serios aceste pericole (și multe altele) care "pândesc" online. 😊
    Pe de altă parte, uneori se duce "securitatea" cam prea departe, prin propunerea de back door in sistemele de operare pentru ca "polițaii internetului" să poată intra in "aparatele" personale pentru... siguranța deținătorului. 😁
    Online - ca și în "plan fizic" - nu există lacăt pe care experții să nu-l poată deschide. Prevenția, vigilența, însă, sunt bune.
    Zile senine! Pupici! 💗

    RăspundețiȘtergere