Când ”interzis” înseamnă provocare: amintire din copilărie

 Toți copiii fac boacăne, unele sunt doar mici nerozii nevinovate, iar altele... ei bine, sunt adevărate aventuri pe muchie de cuțit. Una dintre amintirile ”interzise” din copilăria mea, este despre o zi de vară, aparent obișnuită, când părinții au plecat la o înmormântare, la țară, și ne-au lăsat singure acasă, pe mine și pe sora mea. Instrucțiunile au fost clare: să fim cuminți și, dacă ieșim afară, să nu plecăm din fața blocului. Ai ghicit! Bineînțeles că n-am ascultat!

Împreună cu copiii de la bloc, am hotărât că era momentul perfect pentru o aventură și-am organizat o excursie. Și nu orice aventură, ci una demnă de poveștile cu exploratori: o expediție până în pădurea de la marginea orașului Calafat. Aveam 8-9 ani, iar pericolele nu existau în mintea noastră. Totul părea o idee excelentă! Pe vremuri, ne strângeam destul de mulți copii în fața blocului, dar doar vreo zece au acceptat provocarea. Nu-mi mai amintesc numărul exact al copiilor, au trecut peste 30 de ani de atunci.

Copilărie fără griji. Ghicești care sunt eu?

Drumul până acolo a fost presărat cu râsete, povești și mici descoperiri interesante, dar și pericole pe care noi nu le conștientizam. Ne simțeam ca niște exploratori ce înfruntau necunoscutul. Fără telefoane, fără griji, ne simțeam cu adevărat liberi. 

Ca să ajungem la pădure, trebuia să traversăm calea ferată, o zonă circulată, fiind aproape de gară. Apoi, în drumul nostru erau fabricile părăsite. După căderea comunismului, multe fabrici din Calafat s-au închis, lăsând în urmă clădiri goale, cu geamuri sparte și structuri de metal ruginite. Noi le vedeam ca niște cetăți abandonate, numai bune de explorat, fără să ne gândim la pericolele reale – podele instabile, cuie ruginite sau, cine știe, poate chiar cineva fără locuință care se adăpostea acolo. Pădurea ni se părea imensă, misterioasă, iar sentimentul de aventură ne amplifica curiozitatea și entuziasmul.

sursa: pixabay

Foarte entuziasmați, ne-am aventurat însă prea mult. Am ajuns într-un loc la care acum mi-e groază să mă gândesc: groapa de gunoi a orașului. Căutând „comori”, am găsit seringi și ace folosite, deșeuri aruncate de spitalul orașului. Ne uitam la ele curioși, fără să înțelegem pericolul real. Când mă gândesc la asta, mă trece un fior rece pe șira spinării. Cât de inconștienți eram!

Planul era să ne întoarcem repede acasă, înaintea părinților noștri, dar, cum se spune: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Însă, am pierdut noțiunea timpului. Soarele începea să apună, iar când ne-am apropiat de casă, ne-am dat seama că nu doar părinții noștri erau panicați, ci toți părinții ai căror copii erau în excursie cu noi. Adulții erau pe cale să facă atac de cord, iar noi… eram foarte încântați de aventura noastră. Poate că te întrebi unde erau ceilalți părinți. Erau la serviciu. Ei bine, pe vremea mea (cum sună asta! 😂) nu erau bone, ori erau prea scumpe ca părinții să-și permită. Eram generația cu cheia la gât.

Bucuria noastră a luat brusc sfârșit. Am fost întâmpinați cu mustrări și, evident, o bătaie zdravănă ca să ne amintim că unele aventuri vin cu un preț. Probabil am meritat bătaia, când realizez la câte pericole ne-am expus. Atunci nu înțelegeam de ce erau atât de supărați, dar acum îmi dau seama cât de norocoși am fost că nu ni s-a întâmplat nimic grav.

Pentru un copil, „interzis” este echivalent cu „provocator”, un magnet pentru curiozitate și explorare. Nu vedem regulile ca pe o protecție, ci ca pe obstacole de depășit. Pentru adulți, însă, „interzis” înseamnă pericol, limite impuse pentru siguranță. Această amintire mi-a rămas întipărită în minte nu doar ca o aventură copilărească, ci și ca o lecție despre cât de fragilă este granița dintre curiozitate și inconștiență.

Și, pentru că vorbim de amintiri interzise, la fel de provocator este și romanul Confesiuni: Atracții Interzise de Bogdan Dărădan, ce urmează să fie lansat la Editura Cassius Books. Un roman ce explorează tentațiile, dorințele și limitele pe care le impunem sau le încălcăm.

Uneori, ceea ce e interzis ne atrage cel mai tare. Dar oare merită riscul? Aceasta e întrebarea pe care o purtăm cu noi, de la copilărie până la maturitate.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025!