În această săptămână, iubitorii muzicii sunt invitați la un spectacol liric de referință al Operei Române Craiova care reunește două dintre cele mai îndrăgite titluri ale verismului italian: „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni și „Pagliacci” de Ruggiero Leoncavallo. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2025, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar. De la dramatismul rural sicilian din „Cavalleria Rusticana” până la lumea teatrului ambulant din „Pagliacci”, publicul este invitat să trăiască o seară plină de pasiuni intense și să se bucure de forța emoțională a muzicii.
Cavalleria Rusticana: Acțiunea se desfășoară într-un sat sicilian, într-o singură zi – duminica Paștelui – și este o dramă intensă despre iubire, trădare, onoare și răzbunare. Turiddu o seduce pe Lola, deși e logodit cu Santuzza. Aceasta, sfâșiată de durere, îi spune totul lui Alfio. Se lasă cu o provocare la duel, iar Turiddu e ucis.Totul se încheie brusc și tragic:
”Hanno ammazzato compare Turiddu!” („L-au omorât pe Turiddu!”)
A trimis partitura la un concurs de opere într-un act – a câștigat și a devenit celebru peste noapte.
Este adesea interpretată în tandem cu Pagliacci de Leoncavallo (altă operă veristă de referință), într-un dublu spectacol numit „Cav/Pag”.
Pagliacci: Acțiunea se petrece într-un sat italian, în jurul unei trupe de actori ambulanți.
Canio, șeful trupei, joacă rolul clovnului (Pagliaccio) în piesa lor. Dar în viața reală, e bântuit de bănuiala că soția lui, Nedda, îl înșală.
Pe scenă, el trebuie să fie comic. În viață, inima lui arde de gelozie.
Nedda chiar are un amant – pe Silvio – și plănuiește să fugă cu el. Tonio, bufonul urât și respins de Nedda, îl avertizează pe Canio. Urmează o scenă de gelozie reală, în timpul spectacolului. Canio nu mai poate juca – devine el însuși.
Pe scenă, în fața publicului, în timp ce joacă, își înjunghie soția și pe Silvio.
Și apoi rostește replica finală, celebră și sfâșietoare:
„La commedia è finita!” („Comedia s-a încheiat!”)
Leoncavallo scrie cu dramatism, intensitate melodii ușor de reținut, dar extrem de expresive.
Sub bagheta maestrului Dumitru Cârciumaru, spectatorii îi vor asculta în „Cavalleria Rusticana” pe soliștii Licia Toscano (Santuzza), Rodica Dinișoară (Lola), David Baños (Turiddu), Ioan Cherata (Alfio), Mihaela Popa (Mamma Lucia). În „Pagliacci”, sub conducerea muzicală a maestrului Alessandro Tirotta, vor da viață personajelor David Baños (Canio), Renata Vari (Nedda), Armando Piña (Tonio), Petrișor Efrem (Beppe), Cristian Fofucă (Silvio), Say Ufuk Gengis (Un țăran), alături de Orchestra și Corul Operei Române Craiova.
https://iticket.ro/event/cavalleria-rusticana-pagliacci
și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro
Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova
În luna aprilie, tot pe scena Cercului Militar, Opera Română Craiova va prezenta opereta „Văduva Veselă” de Franz Lehár (sâmbătă, 26 aprilie 2025, de la ora 19.00). La cele două evenimente sunt așteptați atât melomanii experimentați, cât și cei care doresc să descopere frumusețea operei și operetei.
Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local al Municipiului Craiova.
ce fain! pacat ca nu locuiesc in Craiova! sau... ce pacat ca nu s-a inventat inca aparatul de teleportare ☺ As fi venit pentru aceasta seara minunata!
RăspundețiȘtergereSavureaza spectacolul si pentru mine, Mihaela draga!
Muzica din Cavalleria... îmi place și mie (nu cu totul, dar în mare parte) 😊
RăspundețiȘtergereSpor la socializat în astfel de ocazii! 😘
Săptămâna minunată să îți fie, dragă Mihaela! 💗
Sper ca te vei bucura la maxim de un astfel de spectacol.
RăspundețiȘtergereTe admir ca esti mereu activa la astfel de evenimente.
Muzica este un regal, asa ca auditie placuta.
Pupici, draga Mihaela. O saptamana frumoasa!❤️😘
Muzica este un regal pentru mine. Mă regăsesc în postările dumneavoastră
RăspundețiȘtergere