Sylvestre Bonnard, membru al Institutului, este un istoric şi filolog erudit. Trăieşte printre cărţile lui împreună cu pisica lui Amilcar și slujnica lui Tereza, care este foarte enervantă uneori....și, într-o zi, se trezește comițănd o crimă? oare ce crimă comite Bonnard?
Mi-a placut această carte, nu mă așteptam la o astfel de crimă, adică imaginația mea încercă felurite crime, dar niciuna nu s-a potrivit.
Cartea are două părți, iar conexiunile din povești sunt subtil și frumos formate, această poveste, care este scrisă sub forma unui jurnal, te face să apreciezi viata. Prima parte a cărții, ”Bușteanul”, mi-a amintit de ”Cartea pierdută a vrăjitoarelor”, deoarece Bonnard pleacă într-o călătorie pentru a căuta manuscrisul ”Legenda daurită” a lui Jacques din Genova. Află de existența lui dintr-un catalog de manuscrise întocmit de Thompson, bibliotecar al lui Sir Thomas Raleigh. Bineînțeles că nu-l găsește așa ușor, și atunci când îl găsește pare că îl pierde pentru totdeauna, însă finalul este neașteptat.
Partea a doua a cărții se numește ”Jeanne Alexandre”, în care, în penultimele paginii, aflăm ce crimă comite Bonnard.
Nu am citit-o foarte ușor, deoarece este o ediție veche, dar a fost o lectură plăcută.
 |
| poză din arhiva personală |
Citate care mi-au plăcut:
”Suntem veșnic aceiași copii și gonim fără încetare după alte și mereu alte jucării.”
”Să ne-ospătăm, prieteni, și bucuroși să bem
Cât candela vieții mai are untdelemn:
De ne-om vedea în lumea cealaltă, cine știe?
Și cine știe crâșmă de-o fi pe ceea lume?”
”Îndrăgostiții care iubesc cu adevărat nu-și aștern pe hârtie fericirea.”
”Dorințele noastre, fie și cele mai nevinovate, au partea lor rea în aceea că ne supun voinței altuia, robindu-ne.”
”Nu te plictisești când ai necazuri. Ea știe așadar că în lumea asta neliniștea și suferința rămân petrecerile noastre cele mai sigure.”
”Tu teme-te, stăpâne, că zeii în mânie
Ți-ar îndeplini, din ură, dorința cea mai vie.”(Racine, Fedra, Actul V, SC.3)
”Orice schimbări, chiar acelea pe care le-am dorit mai mult, au melancolia lor, căci ceea ce părăsim e o părticică din noi înșine; trebuie să mori într-o viață ca să intri în alta.”
