M-am pricopsit cu o răceală/viroză de zile mari, după nici nu mai știu câți ani, care ”mi-a dat de m-a julit”.😂 Luni nici nu știu cum a trecut ziua! Parcâ ar fi fost un text scris în Word, nu prea reușit, pe care autorul s-a gândit să-l șteargă. Îmi amintesc doar că am avut frisoane și am adormit înfofolită mai rău decât eschimoșii. Și ei dacă m-ar fi văzut și-ar fi făcut cruce.😂 Chiar dacă starea mea nu este cea mai bună, vreau să marchez această zi specială cu una dintre poeziile mele preferate și cu un citat.
Anul 2025, anul în care se împlinesc 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu (1850-1889), a fost declarat „Anul Eminescu” de către Academia Română și Academia de Științe a Moldovei.
Misterele nopții
Mihai Eminescu
Noaptea vine-ncetișor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe sopotinde
Cu-a ei vise de amor;
Câte inimi în plăcere
Îi resaltă ușurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.
Două umbre, albicioase
Ca și fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor;
Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Și se sting ca două stele,
Care-n nuntă, ușurele,
Se cunun căzânde jos.
Într-un cuib de turturele
Ca și fluturii de-ușor
Saltă Eros nebuneste,
Îl dezmiardă, l-ncălzește
Cu un vis de tainic dor;
Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-al nopții mire
Cu fantastica-i șoptire,
Le resfiră, până mor.
Când pe stele aurie
Noaptea doarme ușurel,
Câte inime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!
Dar așa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori,
Unui lumea-i acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.
“...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în trecut și am putea locui lumea stelelor și a soarelui."
"În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit! Dac-aș putea și eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu ...."
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889), extras din Sărmanul Dionis (1872)
Sper ca aceste versuri, dar și citatul, să te inspire să redescoperi opera marelui nostru poet național, Mihai Eminescu.
Pe curând!
