|
Poză din arhiva personală |
Într-o zi de weekend de vară, împreună cu prietena mea am hotărât să evadăm din cotidian și să luăm la pas Parcul Național Cozia. Am plecat cu trenul din Craiova și am coborât în stația care poartă același nume cu mănăstirea - Mănăstirea Turnu H. Din stație până la mănăstire sunt în jur de 100-200 m, așa că am hotărât ca primul nostru obiectiv turistic pe care să-l vizităm să fie Mănăstirea Turnu. Aerul curat de munte l-am simțit de cum am coborât din tren, iar peisajul superb ne-a încărcat cu energie pozitivă și ne-a trezit sentimente unice, iar stresul cumulat de problemele zilnice s-a evaporat.Mănăstirea Turnu este situată pe malul stâng al Oltului, într-un loc retras sub Muntele Cozia, iar numele mănăstirii vine de la un turn masiv, situat pe stânca ”Piscul lui Teofil” construit în secolul al II-lea de legiunile romane, ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. Nu s-a numit de la început Mănăstirea Turnu, ci ”Schitul de după turn”, apoi ”Schitul Turnului”.
Deși drumul a fost scurt de la gară la mănăstire, noi am făcut aproximativ 30 minute, poate chiar mai mult, deoarece ne-am oprit să facem poze, să admirăm fiecare floricică sau copac care ne ieșea în cale (și copaci erau destui😂).
Am fost de mai multe ori la Călimănești, dar în acea zi, a fost pentru prima dată când am vizitat Mănăstirea Turnu. Un loc liniștit și retras, în mijlocul naturii! Ne-am încărcat ”bateriile”, am aprins câte-o lumânare și ne-am rugat, apoi ne-am cumpărat câteva suveniruri pentru noi și pentru cei dragi și ne-am continuat drumeția, despre care vă voi povesti altădată.
O să las imaginile (voi posta câteva poze, deoarece noi am făcut sute de poze😂)să continue povestea și dacă aveți drum la Călimănești, județul Vâlcea, trebuie neapărat să vizitați mănăstirea!
|
Sensul giratoriu - poză din arhiva personală |
|
poză din arhiva personală - în drum spre mănăstire |
|
poză din arhiva personală - cruce de piatră în apropierea intrării în mănăstire |
|
Intrarea principală a mănăstirii pe sub Turnul Clopotnița-poză din arhiva personală |
|
Mănăstirea Turnu- poză din arhiva personală |
|
Peștera pustnicilor -poză din arhiva personală |
|
Curtea mănăstirii - poză din arhiva personală |
|
Mănăstirea văzută de pe Muntele Cozia - poză din arhiva personală |
|
Eu urcând Muntele Cozia! |
|
Malul stâng al Oltului-poză din arhiva personală |
|
poză din arhiva personală |