poză din arhiva personală |
O fată războinică orfană (Yeine Darr) este împinsă în mijlocul unui război politic și este numită spre surprinderea ei, ca posibilă moștenitoare a bunicului său (Dekarta) alături de verișoara ei (Scimina) și vărul ei (Relad).
Când ajunge în Văzduh, capitala celor O Sută de Mii de Regate, Yeine descoperă în timp ce căuta adevărul despre uciderea mamei ei (Kinneth) că este un pion într-un joc sinistru dintre oameni și zei.
Yeine se îndrăgostește de un zeu (Nahadoth). Stăpânul Nopții este un zeu de temut, neînțeles, izolat și greu de controlat care trebuie doar să fie iubit pentru a se schimba. Ea află secrete despre mama ei și ea.
Zeii erau sclavii familiei Arameri.
La început erau trei zei care s-au certat și au pornit un război (Războiul Zeilor). Itempas o ucide pe Enefa iar pe Nahadoth și copii lui îi întemnițează în formă de muritori. Fiindcă Aramerii erau cei mai devotați Strălucitorului Itempas, acesta le-a dat puterea de a conduce și a controla zeii întemnițați.
Mi-a plăcut de Yeine că era directă și foarte curoajoasă. Mi-a plăcut și de zei, în special de Seih.
Citate care mi-au plăcut:
⦾"E important să poți aprecia frumusețea, chiar și atunci când apare într-o formă negativă.”
⦾”Învățătura bunicii: Ferește-te de iubire, mai ales cu bărbatul nepotrivit.”
⦾”Poate că în mijlocul a atât de multă singurătate, lacrimile își pierd rostul.”
⦾”Plăcerea este deseori folosită ca armă, a spus Zhakkarn. Nu e vorba de iubire.”
⦾”Când un foc termină de ars, lucruri noi cresc din cenușa lui.”
Eu am citit cartea în format electronic, dar o puteți achiziționa de pe Libris, dacă folosiți vouchere (exemplu: STUDENTOMNIPASS - 20%) și aplicații cashback, cum e TIPLI, o luați la un preț foarte bun! Eu de obicei cumpăr când este transportul gratuit!🙈