Se afișează postările cu eticheta Epona Horse Land. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Epona Horse Land. Afișați toate postările

marți, 27 august 2024

Workshop unic pentru femei: regăsirea echilibrului interior prin conexiunea cu caii și natura!

 În septembrie se va ține un eveniment cu adevărat special, organizat la Epona Horse Land, un loc drag mie despre care am scris și în trecut aici. Dacă data trecută ți-am povestit despre prima mea vizită acolo, de această dată, te invit să iei parte la un workshop unic, dedicat femeilor care își doresc să se reconecteze cu natura, cu sinele și cu caii. Într-o lume agitată și plină de stres, regăsirea echilibrului interior și a liniștii sufletești devine esențială pentru sănătatea mentală și emoțională a fiecărei femei.

Workshopul "Regăsirea echilibrului interior prin conexiunea cu caii și natura" va avea loc pe 6 septembrie, între orele 17:00 și 22:00, la Epona Horse Land, situat în Bobicești, Olt. Sub îndrumarea unor experți dedicați, vei avea ocazia să explorezi beneficiile emoționale și spirituale ale unei conexiuni profunde cu caii, într-un mediu sigur și plin de energie pozitivă.

Programul Evenimentului

Evenimentul este structurat astfel încât să îți ofere o experiență completă de reconectare și relaxare:

  1. Primirea și cunoașterea cu caii: Vei începe prin a te familiariza cu aceste animale nobile, având ocazia să interacționezi cu ele și să capturezi momente de neuitat prin fotografii.

  2. Drumul spre pădure: Vei continua cu o plimbare călare, într-un traseu spre pădure, pentru a simți liniștea și energia naturii în forma sa cea mai pură.

  3. Sesiune de hipnoză în pădure: Aici vei experimenta o sesiune profundă de hipnoză, menită să te ajute să explorezi resursele interioare și să activezi procesele de vindecare sufletească.

  4. Întoarcerea la conac: Vei reveni la conac pentru a continua conexiunea cu caii și a reflecta asupra experienței trăite.

  5. Împărtășirea experiențelor: Un moment de discuții și reflecții, în care vei putea să împărtășești trăirile și insight-urile obținute.

  6. Masa și socializarea: Închei ziua cu o masă și un moment de socializare, pentru a te relaxa și a te bucura de compania celorlalte participante.

Participarea la acest workshop îți oferă ocazia de a te reconecta cu natura, de a dezvolta o conexiune profundă cu caii și de a explora resursele tale interioare prin sesiunea de hipnoză. Toate acestea contribuie la reducerea stresului, îmbunătățirea stării de bine și dezvoltarea echilibrului emoțional.

Costul participării este de 420 lei, iar locurile sunt limitate la doar 8 participante, pentru a asigura o experiență intimă și personalizată. Înscrierile se pot face contactându-i pe organizatori la numărul de telefon 0757 417 821.

În plus, am o veste bună pentru tine! Pentru că-mi citești blogul beneficiezi de un discount de 10% dacă te înscrii la eveniment. Tot ce trebuie să faci este să specifici că ai aflat de eveniment de la mine (Blogul Dănuței) atunci când îți faci rezervarea.

Evenimentul este organizat de Cristina Zamfir, psihoterapeut și hipnoterapeut cu o vastă experiență, specializată în abordări terapeutice experiențiale și medicina tradițională chineză, alături de Dan Dicu, ghid și facilitator, care îți va oferi o experiență autentică de conectare cu natura.

Pentru o zi de neuitat te invit la acest eveniment care va avea loc la Epona Horse Land, unde îți vei redescoperi puterea feminină, liniștea naturii și magia conexiunii cu caii.

Pe curând!🏇🐴

marți, 29 noiembrie 2022

EPONA HORSE LAND

 Epona Horse Land este un centru hipic unde oamenii se apropie de natură și de cai. Se află în comuna Bobicești, județul Olt, la aproximativ 30 km de Craiova.

Poză din arhiva personală

Am descoperit centrul, într-o zi de weekend, nu prea însorită, chiar dăduseră primii fulgi de nea, când sătulă de stat în casă, am hotărât să mergem în împrejurimi să vedem ce locuri putem descoperi. Asta se întâmpla în 2020. În acel an mi-am schimbat și look-ul😅, roșcată de-o viață, am devenit blondină dintr-o dată. Pandemia bat-o vina!

Câinele este singurul lucru care poate repara o ruptură din inima ta frântă.
-Judy Desmond
Când am ajuns la fermă, ne-a luat ceva timp, am întrebat câțiva localnici până să găsim locul, ne-au întâmpinat cei doi ciobănești de serviciu, care erau foarte prietenoși!

M-am echipat și am așteptat să vină căluțul să facem cunoștință! Deși în copilărie, când mergeam la țară la bunici, aveam un cal și o căruță, niciodată nu am călărit, așa că am avut ceva emoții!

Viaţa înseamnă clipe de neuitat. Nu aştepta să apară ele, făureşte-ţi-le tu!

A fost o zi minunată și mi-aduc cu drag aminte de ea și am în plan o nouă vizită la centrul hipic. Din păcate nu-mi mai amintesc numele căluțului! Am făcut cunoștință cu calul, apoi am învățat noțiuni elementare de călărit și nici nu știu cum a trecut o oră! Soțului meu i-a fost frică să călărească, a stat pe margine și mi-a făcut poze!

Pure Love

O oră a costat 60 de lei, dar a meritat! M-am relaxat! Am luat o gură de aer curat, deoarece centrul hipic se află lângă pădure și m-am simțit ca nouă! Mi-am încărcat bateriile pentru săptămâna care urma să înceapă!

Dacă aveți drum prin Olt, chiar vă recomand o oră de călărie! Mai multe informații găsiți pe pagina de Facebook!


Pe curând! Vă doresc o seară frumoasă!

P.S.: Pozele sunt din arhiva personală.