Se afișează postările cu eticheta Festival Muzical. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Festival Muzical. Afișați toate postările

duminică, 8 septembrie 2024

O seară de jazz fermecată...

A fost odată ca niciodată, într-un tărâm în care sunetele călătoreau dincolo de timp și spațiu, o sală de concert din inima orașului Craiova. La ceas de seară, când soarele începea să se ascundă după orizont, porțile Filarmonicii Oltenia s-au deschis larg pentru a primi oaspeți dornici să se lase vrăjiți de muzica fermecată a jazz-ului.

De îndată ce ceasul a bătut ora 19, pe scenă și-a făcut apariția primul vrăjitor al sunetelor – Mischa Blanos, un tânăr din regatul României, cunoscut pentru puterea sa de a îmblânzi atât sunetele pianului acustic, cât și pe cele născute din electronică. Mischa a ridicat bagheta magică și a invocat o armonie cum nu a mai fost auzită, un echilibru subtil între lumea tradițională și cea modernă. Într-un moment neașteptat, pianul lui s-a despărțit de vrăjile electronice, iar Blanos a cântat o piesă doar la pian, o melodie ce părea să vină din adâncul sufletului său, încântându-i pe toți cei prezenți. Așa cum un izvor cristalin curge lin printr-o pădure fermecată sunetele pianului lui Blanos au pătruns în inimile oamenilor.

Apoi, în cea de-a doua parte a serii, au sosit trei magicieni muzicali veniți din regatul Marii Britanii: Andrew McCormack Trio. Conduși de Andrew McCormack, cu pianul său magic,  un maestru care poate să transpună o întreagă audiență într-o călătorie sonoră. Cu primele acorduri, publicul a fost transportat peste ocean, direct în inima New York-ului. Dar nu s-au oprit acolo. Prin notele piesei lor Brooklyn Memoir, i-au purtat pe toți din Manhattan în Brooklyn, prin locuri unde jazz-ul a prins viață, unde străzile înguste ascund povești de demult. Și totuși, deși călătoria părea să fie în New York, magia lor era atât de puternică încât, pe măsură ce melodiile lor se rostogoleau, întreaga sală se transforma într-un bar din New Orleans, locul unde jazz-ul s-a născut.




Trio-ul nu doar că a cântat; ei au comunicat prin magia muzicii. Interacțiunea dintre cei trei muzicieni a fost fluidă și naturală, ca o conversație muzicală intensă și plină de nuanțe, fiecare piesă fiind o poveste în sine, menită să te transporte dintr-o lume în alta. Rod Youngs, toboșarul cu mâini iscusite, a creat un dans hipnotic cu fiecare bătaie a tobelor. Contrabasistul, Joe Downard, a trimis valuri adânci de sunete, asemenea ecourilor ce răsună într-o pădure în timpul nopții. Iar Andrew McCormack, la pian, țesea povești nespuse, povești care împleteau trecutul și prezentul într-un singur fir de aur sonor.

Dar magia serii nu s-a sfârșit aici. Din regatul Serbiei, pe scenă a apărut trupa EYOT, niște tineri curajoși care au îndrăznit să îmbine sunetele jazz-ului cu forța brută a rock-ului. Muzica lor era ca o furtună în mijlocul unei mări liniștite. O explozie neașteptată, dar fascinantă, o Nirvana a jazz-ului balcanic, ce a făcut ca fiecare notă să vibreze până în adâncul sufletului. Deși nu au fost tocmai pe gustul meu, energia lor a fost irezistibilă, iar publicul a fost prins în valul de sunete care parcă sfidau legile muzicii tradiționale.


Când ceasul a bătut miezul nopții și ultimele acorduri s-au stins, magia serii a început să se risipească. Publicul, încă vrăjit de sunetele care i-au purtat prin lumi necunoscute, a părăsit sala, ducând cu ei amintirea unei seri de neuitat. Era clar că se aflaseră într-un tărâm fermecat, unde jazz-ul domnea și niciun suflet nu poate scăpa nepătruns de vraja lui.

Și astfel, seara s-a încheiat, dar povestea jazz-ului, ca orice basm adevărat, va continua să fie spusă și resimțită, ori de câte ori muzica va răsuna în inimile celor ce o ascultă.

Pe curând!🎷

sâmbătă, 7 septembrie 2024

CRAIOVA JAZZ FESTIVAL

Craiova Jazz Festival 2024 a ajuns la cea de-a VIII-a ediție și se va desfășura între 5 și 8 septembrie, fiind organizat de Filarmonica Oltenia Craiova. Evenimentul își propune să aducă pe scenă artiști naționali și internaționali de jazz, oferind publicului o experiență muzicală diversă și de calitate. Festivalul reprezintă o oportunitate unică pentru iubitorii de jazz de a se bucura de concerte memorabile într-un cadru cultural de prestigiu.

🎷Sunt o mare iubitoare de jazz și, chiar dacă nu am reușit să ajung la toate zilele festivalului, astăzi am ocazia să mă bucur de concertul oferit de MISHA BLANOS, ANDREW McCORMACK TRIO și EYOT. Cred că va fi o seară memorabilă și abia aștept să mă bucur de muzica lor live!

Mischa Blanos este un muzician care îmbină cu măiestrie muzica clasică cu cea electronică, creând o paletă sonoră unică. Carieră lui începe de la o vârstă fragedă, Blanos a început să studieze pianul clasic la șapte ani și a câștigat numeroase premii internaționale. Mischa Blanos este recunoscut pentru contribuția sa semnificativă la muzica neoclasică și electronică, reprezentând un element distinctiv pe scena muzicală contemporană.


Andrew McCormack Trio este o trupă de jazz, condusă de pianistul Andrew McCormack, care colaborează cu basistul emergent Joe Downard și toboșarul de excepție Rod Youngs. Împreună, aceștia formează un trio deosebit care oferă jazz contemporan de pian în stilul unor artiști precum Keith Jarrett și Brad Mehldau. McCormack, cunoscut pentru parteneriatele sale anterioare cu Kyle Eastwood Band, este acompaniat de Downard și Youngs, care sunt printre cei mai căutați muzicieni pe scena de jazz din Londra, dar și internațională. 


EYOT este o trupă de jazz din Serbia cunoscut pentru abordarea sa eclectică și energetică. Cu peste 300 de concerte în 25 de țări, EYOT a câștigat recunoaștere internațională pentru combinația sa distinctivă de rock, jazz, punk și influențe clasice. Trupa îmbină sunete diverse creând compoziții complexe și atrăgătoare. Performanțele live ale trupei sunt renumite pentru energia și emoția pe care o transmit, oferind spectatorilor o experiență unică și captivantă. EYOT se remarcă prin explorarea limitelor între tradiție și modernitate, aducând pe scenă un sunet proaspăt și creativ care sfidează convențiile jazzului european.


Abia aștept să merg diseară la concert! Voi reveni cu poze și filmări, însă până atunci închei acest articol cu citate despre Jazz, apoi îl voi înscrie în tabelul cu ”Citate favorite”, găzduit de Suzana.

  • "Jazzul este singura muzică în care aceeași notă poate fi cântată noapte de noapte, dar diferit de fiecare dată."Ornette Coleman
  • "Frumusețea jazzului este că este o lume liberă. Poți face greșeli și nimeni nu știe atunci când cânți o notă greșită sau o notă frumoasă."Wynton Marsalis
  • "Jazzul nu este doar muzică, este un mod de viață, un mod de a fi, un mod de a gândi."Nina Simone
  • "Jazzul este sunetul surprizei."Cannonball Adderley
  • "În jazz, asculți și auzi ce încearcă muzicienii să exprime. Este esența libertății, creativității și inovației."Billie Holiday
  • "Jazzul este singura muzică în care ascultătorul trebuie să fie un participant pentru a o aprecia pe deplin."Duke Ellington
  • "Mi-a luat toată viața să învăț ce să nu cânt."Dizzy Gillespie
  • "Dacă nu trăiești asta, nu va ieși din instrumentul tău."Charlie Parker
  • "Sunt doar un copil al jazzului, cred."Ella Fitzgerald
  • "Esența jazzului este improvizația, capacitatea de a te adapta la moment și la situație, de a crea ceva spontan și frumos."Herbie Hancock
Pe curând!🎷

vineri, 6 septembrie 2024

IntenCity 2024: Cele mai bune momente și surprizele festivalului

 Au trecut deja două luni de la terminarea festivalului IntenCity 2024, iar acum e momentul să îți povestesc experiența mea. Chiar dacă anul acesta nu am avut parte de muzica retro, m-am distrat de minune și am trăit fiecare moment la intensitate maximă.

Unul dintre momentele de top pentru mine a fost concertul susținut de Andia și The Motans, cel din urmă  acompaniat de Orchestra Operei Române din Craiova. Combinația dintre sunetul modern al trupei și elementele orchestrale a creat un spectacol aparte, plin de emoție și profunzime.

Când a urcat pe scenă Damian Drăghici atmosfera a devenit explozivă. Am cântat și dansat atât de mult încât am plecat de acolo cu febră musculară😂. Acesta a fost unul dintre momentele în care m-am lăsat complet captivată de muzică, uitând de orice altceva – inclusiv de poze sau filmări.

Subcarpați au fost mereu printre preferații mei, dar anul acesta m-au dezamăgit puțin. Deși am dansat și am fredonat câteva dintre piesele lor emblematice, în afară de 2-3 melodii noi, spectacolul lor a fost aproape identic cu cel de anul trecut. Mi-aș fi dorit să vină cu un show care să surprindă publicul.

Dacă Subcarpați nu au reușit să îmi depășească așteptările, Dubioza Kolectiv a fost, fără îndoială, surpriza serii. Au oferit un show energic, plin de viață și interacțiune cu publicul. Nu am reușit să filmez sau să fac poze nici aici, pentru că pur și simplu nu puteai sta pe loc – toată lumea dansa, cânta și vibra în ritmul lor. Publicul s-a strâns pe stadion în număr impresionant, iar energia trupei s-a reflectat perfect în atmosfera creată.

Deși era cap de afiș, Helena Paparizou nu a reușit să mă impresioneze la fel de mult. Spectacolul ei a fost unul corect, dar nu memorabil. Cu toate acestea, sunt sigură că fanii ei au apreciat prezența sa pe scenă.

Pentru a-ți face o idee mai clară despre ce a însemnat IntenCity 2024, las pozele și filmările pe care le-am făcut să vorbească de la sine.





Pe curând!᭩

duminică, 2 iunie 2024

Festivalul IntenCity 2024: Trei Zile de Muzică și Distracție la Craiova

Craiova se pregătește să găzduiască cea mai tare experiență festivalieră a verii - Festivalul IntenCity. A treia ediție a acestui eveniment spectaculos va avea loc în perioada 28-30 iunie 2024, promițând o gamă diversificată de genuri muzicale, activități incitante și o scenografie impresionantă.

Anul acesta, scena festivalului va fi decorată cu un imens cap de leu, iar spectacolele de lumini, lasere și efecte speciale vor oferi un show vizual de neuitat. IntenCity își propune să ofere o experiență completă la prețuri accesibile pentru toată lumea. Biletele pentru o zi costă 80 de lei, abonamentele generale pentru trei zile sunt 200 de lei, iar abonamentele VIP pentru trei zile sunt disponibile la prețul de 700 de lei.

Festivalul va găzdui staruri internaționale și artiști de top din România. Printre headlineri se numără Dimitri Vegas & Like Mike, Alan Walker, Gianluca Vacchi și Subcarpați. În premieră, o seară va fi dedicată muzicii balcanice, cu performanțe de la Helena Paparizou, Damian Drăghici & Brothers și Dubioza Kolektiv.

La Sala Polivalentă, atmosfera va fi animată de trapperii locali și internaționali. Printre artiștii așteptați se numără CTC, Chicks Luv Us, Ian și Sllash & Doppe, care vor menține energia la cote maxime până dimineața.

În fiecare vară, mii de pasionați de muzică se adună la Craiova pentru a trăi vibrația electrizantă a Festivalului IntenCity. Evenimentul este organizat de Opera Română Craiova cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Craiova.

Sponsori și parteneri

Festivalul beneficiază de suportul unor sponsori și parteneri de renume, printre care se numără BCR, SuperBet, Tuborg, Pepsi, Dedeman, și mulți alții. Partenerul media oficial este Kiss FM.

Informații utile și bilete

Pentru detalii suplimentare despre bilete, line-up și program, vizitați site-ul oficial al festivalului sau urmăriți paginile de social media:



sâmbătă, 9 decembrie 2023

Călătorie Muzicală în Universul Ceaikovski: O Seară Fascinantă la Filarmonica Oltenia

 Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893), compozitor rus de prestigiu internațional, a devenit faimos prin aparițiile sale ca dirijor invitat în Europa și SUA. Operele sale, cuprinzând simfonii, concerte, opere și muzică de cameră, rămân piloni ai repertoriului clasic mondial. Născut într-o familie burgheză în Votkinsk, Ceaikovski a fost inițial îndrumat către o carieră în magistratură, dar dragostea sa pentru muzică l-a condus la Conservatorul din Moscova.

Datorită relației cu bogata doamnă von Meck, care a devenit sfătuitoarea și mecena lui, și-a permis să călătorească și să compună marile lucrări, inclusiv celebrele sale simfonii și opere. Devenind dirijor începând cu 1886, Ceaikovski a realizat un turneu de concerte în Europa în 1888, urmat de un triumf în SUA în 1891.

Ceaikovski a abordat teme profunde în creațiile sale, explorând destinul uman și lupta individului cu el însuși. Contribuția sa la muzica de balet, cu capodopere precum "Lacul Lebedelor," "Frumoasa din pădurea adormită" și "Spărgătorul de nuci," a redefinit acest gen la nivel internațional.

Ultimul său act muzical a fost premiera Simfoniei a VI-a, cunoscută ca "Pathétique," în 1893, la scurt timp înainte de moartea sa. Speculații privind cauza morții au persistat, inclusiv zvonuri despre o presupusă relație homosexuală. Indiferent de circumstanțe, Ceaikovski a fost omagiat cu funeralii naționale și rămâne un simbol al muzicii simfonice ruse.

Aseară, am avut onoarea de a păși în lumea fermecată a lui Piotr Ilici Ceaikovski la Filarmonica Oltenia, unde Orchestra Simfonică a Filamonicii, sub bagheta maestrului Emir Nuhanović din Bosnia și Herțegovina, a adus la viață muzica captivantă a lui Piotr Ilici Ceaikovski. Cu fiecare notă, am fost martorii unei călătorii muzicale în inima și sufletul unuia dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Iar în partea a treia a concertului, povestea sonoră pe care Ceaikovski a țesut-o în operele sale a prins viață sub bagheta talentatului dirijor și interpretarea de excepție la vioară a solistului sârb, Stefan Milenkovich.

Programul Serii: 

Capriciul italian, op. 45: Așa cum sunetele se contopesc într-o armonie perfectă, am fost purtați într-o călătorie vibrantă prin Italia, sub îndrumarea atentă a dirijorului Nuhanović.

Uvertura-fantezie „Romeo și Julieta”: Emoțiile și dramatismul operei lui Ceaikovski au prins viață prin interpretarea captivantă a orchestrei. Fiecare notă a uverturii ne-a purtat în lumea tragică și romantică a celebrei povești. 

Concertul în Re major pentru vioară și orchestră, op. 35: Momentul culminant al serii a fost prestația remarcabilă a solistului Stefan Milenkovich. Vioara sa a dialogat pasional cu orchestră, creând un spectacol fascinant de virtuozitate și sensibilitate.


 
Îți doresc un sfârșit de săptâmână cât mai frumos! Pe curând!

luni, 3 iulie 2023

IntenCity - Intens ca la 20 de ani!

 Prima seară de festival a început vineri, 30 iunie 2023, tot în această zi am reușit să-mi pun la punct și noul laptop, așa că pot să vă povestesc câte ceva despre festival.

sursă foto: IntenCity

Aceasta este a doua ediție a festivalului IntenCity, ediție care a venit cu îmbunătățiri (încă mai este loc de îmbunătățiri) și schimbări, este un mare festival unde oltenii, și nu numai, se pot distra pe muzică românească și străină, de calitate. La această ediție a fost îmbunătățită Brățara IntenCity, care se putea încărca la punctele Top-Up și tot de la aceste puncte se puteau recupera banii rămași necheltuiți, totuși ar fi fost mult mai bine dacă aveam și opțiunea de a încărca/retrage banii de pe brățară și online, deoarece cozile la punctele Top-Up erau foarte mari. Plățile efectuate în cadrul festivalului s-au efectuat exclusiv prin intermediul brățării. Anul acesta s-au ținut concerte și în Sala Polivalentă, însă eu nu am participat, mi-au plăcut mai mult artiștii care au cântat pe stadion.

Prima seară a fost preferata mea și m-am distrat de minune, doar că, din cauză că s-a modificat programul (pe care nu l-am mai verificat), am pierdut începutul.

Program festival IntenCity - sursă foto: IntenCity

Am ajuns pe Stadionul Ion Oblemenco exact când pe scenă a intrat Sabrina și am fost puțin dezamăgită, dar show-ul Sabrinei mi-a dat un super vibe, am intrat în super atmosfera festivalului și am uitat repede de program. Mai jos voi lăsa câteva filmulețe filmate în timpul concertului, care nu sunt de o calitatea foarte bună, este foarte greu să filmezi în timp ce cânți și dansezi.😅

Așadar, v-o prezint pe Sabrina:


După Sabrina a urmat Jenny Berggren, fostă solistă în trupa Ace of Base:


Apoi a urmat Haddaway, care mi-a plăcut mult de tot. A învățat și căteva cuvinte în română: ”Bună! Ce mai faci? Bine.” și a fost atât de amuzant. A cântat melodia Living On My Own în memoria lui Freddie Mercury, iar eu sunt fană Queen și Freddie Mercury!💖


Deși calitatea sunetului nu a fost mereu bună, preferații mei au fost Godz of Rock, care au cântat și melodii de-ale formației Queen și alte melodii rock celebre. Au cântat împreună cu Orchestra Operei Române Craiova, dar și separat, orchestra a cântat câteva melodii fără soliștii Godz of Rock și au început cu melodia Bohemian Rhapsody.

Godz of Rock este un proiect format din artiști renumiți care au cântat împreună la festival: 
SIMON WRIGHT (baterist al trupei AC/DC, între anii 1983 și 1989, cu care a înregistrat trei albume și al trupei Dio, cu care a cântat în perioadele 1990–1991 și 1998–2010),
PHIL X (chitaristul trupei Bon Jovi – a colaborat cu formația începând din 2011, iar din 2016 a devenit oficial membru al trupei),
GILBY CLARKE (chitarist al formației Guns N’ Roses în perioada 1991-1994, timp în care trupa a susținut celebrul turneu Use Your Illusion și a lansat albumul „The Spaghetti Incident?”),
TEDDY ‘ZIG ZAG’ ANDREADIS (distins cu titlul „Outstanding Keyboardist of the Year” în 1999, în cadrul L.A. Music Awards, este cunoscut în lumea rock pentru colaborarea cu Guns N’ Roses),
JOEL HOEKSTRA (chitaristul formației Whitesnake începând cu anul 2014, a atras atenția din perioada în care a cântat la trupa hard rock Night Ranger, între 2008 și 2014),
JEFF SCOTT SOTO (cunoscut ca solist pe primele două albume ale lui Yngwie Malmsteen, în 1984, și al trupei Journey în perioada 2006–2007, a fost unul dintre membrii fondatori ai formației suedeze Talisman, cu care a cântat între 1989 și 2007),
CHUCK WRIGHT (a devenit celebru fiind basistul trupei americane de heavy metal Quiet Riot pentru lungi perioade de timp de la începutul anilor ’80 până în anul 2021),
NEIL TURBIN (solistul formației Anthrax în perioada 1982-1984, cunoscut pentru vocea de pe albumul de debut al celebrei trupe americane de heavy metal, este din 2001 solistul trupei DeathRiders),
TIM ‘RIPPER’ OWENS (solistul trupei Judas Priest, între 1996 și 2003, și apoi al formației Iced Earth, până în 2007, a fost nominalizat în 1999 la premiile Grammy pentru Best Metal Performance),
HERMA SICK (solista trupei Sick N’ Beautiful și membru al formației Venus 5). (sursa:Cuvântul Libertății)
După Godz of Rock a urmat Penny Ford și Stoli Michaels din formația SNAP!. 

Și am mai rezistat cât să cânt și să dansez împreună cu baletul Operei Române Craiova, pe ritmurile muzicii lui Bellini:


Nu am mai rezistat și la Zdob și Zdub, care am văzut, din postările prietenilor, că au făcut un super show. Oricum, a fost o seară incendiară, am dansat și am cântat melodiile anilor 80-90, ca la 20 de ani!
În curând vă voi povesti și de celelalte zile ale festivalului, însă până atunci vă doresc o seară cât mai frumoasă!