Se afișează postările cu eticheta Gerbeaud. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gerbeaud. Afișați toate postările

duminică, 23 februarie 2025

City Break - Budapesta - Partea I

 Prima călătorie din acest an a fost în capitala Ungariei, Budapesta. Am ales acest oraș pentru că, deși îmi doream inițial să merg în Cehia, biletele de avion erau mult prea scumpe. În schimb, Budapesta mi-a oferit o alternativă accesibilă, iar costurile au fost destul de rezonabile: biletul de avion dus-întors Brașov-Budapesta a fost doar 158 lei, iar cazarea a costat 94,16 euro pentru două persoane. În afară de transport, am cheltuit aproximativ 1000 lei pe mâncare, vizite la obiective și suveniruri – detalii pe care le voi împărtăși mai târziu.

Drumul și prima impresie

Zborul a durat aproximativ o oră și 20 de minute, iar odată ce am ajuns pe aeroportul din Budapesta, am întâmpinat prima dificultate: deși a fost destul de ușor să găsim stația de autobuz ce ne ducea la cazare, am reușit să pierdem autobuzul. Motivele? În aeroport, care este destul de mare, erau doar patru automate pentru bilete, iar acestea nu aveau opțiune în limba engleză. De asemenea, am observat că localnicii nu erau foarte primitori, dar, în ciuda acestui inconvenient, orașul ne-a cucerit prin frumusețea sa și prin numărul impresionant de obiective turistice de vizitat.

Când am ajuns la cazare, am avut un șoc – nu era deloc așa cum fusese prezentată pe Booking, iar facilitățile promise lipseau cu desăvârșire. Deși am folosit camera doar pentru a dormi, experiența nu a fost una plăcută, motiv pentru care i-am acordat doar o stea în recenzie și nu o recomand. Singurul avantaj a fost locația, destul de aproape de principalele obiective turistice, situate la o distanță de aproximativ 1,5 - 2,5 km.

Fuego Restaurante

După ce ne-am cazat și ne-am relaxat puțin, am decis să ieșim pentru cină. Am ales Fuego Restaurante, situat pe strada Kazinczy nr. 3/b, în cartierul Erzsébetváros din Budapesta, la 10 minute de mers pe jos de cazarea noastră. Restaurantul este cunoscut pentru atmosfera sa primitoare și decorul plăcut. Personalul este adesea lăudat pentru ospitalitatea și amabilitatea sa, ceea ce am observat și noi în timpul vizitei. 

Specialitatea casei este puiul la rotisor, însă meniul include și alte opțiuni, precum rață, cartofi copți, salate și supe. Noi am comandat două porții de piept de pui la grătar, o porție de cartofi "Fuego homemade" la cuptor – care, deși puțin picanți pentru gustul meu, au fost delicioși – și două Aperol Spritz. Nota de plată a fost de 80.485 forinți, echivalentul a aproximativ 173,72 lei. Deși mâncarea a fost bună, aș evalua-o la un 8 din 10, în timp ce Aperol Spritz-ul a fost excelent.

Dacă ești în căutarea unui loc unde să savurezi preparate la grătar într-o atmosferă plăcută, Fuego Restaurante este o opțiune demnă de luat în considerare. Cu toate acestea, dacă ai restricții alimentare sau preferințe specifice, îți recomandat să comunici aceste aspecte personalului pentru a ți asigura o experiență culinară plăcută. 

Mic dejun la Café Gerbeaud

În a doua zi a călătoriei noastre, am început dimineața savurând cafeaua la renumita Café Gerbeaud, situată în Piața Vörösmarty nr. 7-8, la doar 15 minute de mers pe jos de cazarea noastră. Fondată în 1858 de Henrik Kugler, un talentat cofetar instruit în unele dintre cele mai renumite patiserii europene, Café Gerbeaud a devenit rapid populară printre elitele din Budapesta datorită prăjiturilor sale rafinate și atmosferei elegante. În 1884, Kugler a făcut parteneriat cu cofetarul elvețian Emil Gerbeaud, al cărui nume avea să devină sinonim cu cafeneaua. Sub conducerea lui Gerbeaud, cafeneaua și-a extins oferta și a introdus noi tehnici de cofetărie, consolidându-și reputația ca unul dintre cele mai fine stabilimente din Europa. Totuși, prețurile sunt pe măsură – un espresso scurt și un croissant au costat în jur de 100 lei. Experiența a fost plăcută, dar nu neapărat accesibilă pentru orice buget.

Distracție la Madame Tussauds

După această experiență plăcută, ne-am îndreptat spre Madame Tussauds Budapest, unde ne-am distrat pe cinste și am făcut sute de fotografii. Situat în inima orașului, Madame Tussauds Budapest este o atracție recent deschisă, oferind vizitatorilor ocazia de a interacționa cu figuri de ceară ale unor celebrități internaționale și personalități locale. Muzeul găzduiește 51 de figurine de ceară, permițând vizitatorilor să se apropie de starurile lor preferate și să imortalizeze momente de neuitat.

Programul de vizitare este zilnic, între orele 10:00 și 18:00, cu ultima intrare la ora 17:00. Pentru a economisi timp și bani, este recomandată achiziționarea biletelor online, ceea ce poate aduce o reducere de până la 10% față de prețurile de la fața locului. Noi am luat biletele online și am avut o reducere de 20 % -  am plătit 19984 forinți, aproximativ 248,55 lei. Vizita noastră la Madame Tussauds Budapest a fost o experiență memorabilă, plină de distracție și oportunități foto unice. M-am fotografiat și ”cântat” cu favoritul meu Freddie Mercury. 


Prânz la VakVarjú

Prânzul l-am luat la Restaurantul  VakVarju un restaurant tradițional apreciat pentru atmosfera sa rustică și preparatele ungurești autentice., unde am încercat - Hungarian Goulash Soup with frehly baked dough on top, iar la desert am comandat mandarin dark chocolate mousse  and almond crumble și o cafea americano. Toate preparatele au fost delicioase, iar experiența culinară de nota 10.





Ce Urmează?

Am explorat în detaliu străzile Budapestei, am traversat cele mai faimoase poduri, am urcat la Castelul Buda și am admirat clădiri impresionante precum Biserica Matthias, Palatul Parlamentului și Bastionul Pescarilor. Despre aceste locuri minunate și alte experiențe din Budapesta, voi povesti într-un articol viitor!

Pe curând!🛫