Se afișează postările cu eticheta IntenCity. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta IntenCity. Afișați toate postările

vineri, 6 septembrie 2024

IntenCity 2024: Cele mai bune momente și surprizele festivalului

 Au trecut deja două luni de la terminarea festivalului IntenCity 2024, iar acum e momentul să îți povestesc experiența mea. Chiar dacă anul acesta nu am avut parte de muzica retro, m-am distrat de minune și am trăit fiecare moment la intensitate maximă.

Unul dintre momentele de top pentru mine a fost concertul susținut de Andia și The Motans, cel din urmă  acompaniat de Orchestra Operei Române din Craiova. Combinația dintre sunetul modern al trupei și elementele orchestrale a creat un spectacol aparte, plin de emoție și profunzime.

Când a urcat pe scenă Damian Drăghici atmosfera a devenit explozivă. Am cântat și dansat atât de mult încât am plecat de acolo cu febră musculară😂. Acesta a fost unul dintre momentele în care m-am lăsat complet captivată de muzică, uitând de orice altceva – inclusiv de poze sau filmări.

Subcarpați au fost mereu printre preferații mei, dar anul acesta m-au dezamăgit puțin. Deși am dansat și am fredonat câteva dintre piesele lor emblematice, în afară de 2-3 melodii noi, spectacolul lor a fost aproape identic cu cel de anul trecut. Mi-aș fi dorit să vină cu un show care să surprindă publicul.

Dacă Subcarpați nu au reușit să îmi depășească așteptările, Dubioza Kolectiv a fost, fără îndoială, surpriza serii. Au oferit un show energic, plin de viață și interacțiune cu publicul. Nu am reușit să filmez sau să fac poze nici aici, pentru că pur și simplu nu puteai sta pe loc – toată lumea dansa, cânta și vibra în ritmul lor. Publicul s-a strâns pe stadion în număr impresionant, iar energia trupei s-a reflectat perfect în atmosfera creată.

Deși era cap de afiș, Helena Paparizou nu a reușit să mă impresioneze la fel de mult. Spectacolul ei a fost unul corect, dar nu memorabil. Cu toate acestea, sunt sigură că fanii ei au apreciat prezența sa pe scenă.

Pentru a-ți face o idee mai clară despre ce a însemnat IntenCity 2024, las pozele și filmările pe care le-am făcut să vorbească de la sine.





Pe curând!᭩

miercuri, 26 iunie 2024

Îmbracă-te cu stil la festivalul tău preferat!

Festivalul IntenCity a lansat colecția de produse personalizate pentru fani!

Fanii Festivalului IntenCity au acum un nou motiv de bucurie: vor putea achiziționa o gamă variată de produse personalizate pentru a simți și mai intens atmosfera acestui eveniment unic.

Noua colecție de produse personalizate include:

  • Tricouri cu un design unic și logo-ul oficial al festivalului
  • Șepci și ochelari de soare, perfecte pentru a vă proteja de soare
  • Borsete practice
  • Termosuri de apă reutilizabile

„Suntem încântați să le oferim fanilor noștri amintiri de neuitat, dar și oportunitatea de a lua acasă o parte din energia și spiritul Festivalului IntenCity. Toate produsele sunt personalizate și au fost concepute pentru a reflecta atmosfera intensă și electrizantă a celui mai mare festival din sudul țării”, a declarat Antoniu Zamfir, directorul Festivalului IntenCity.

Produsele sunt disponibile la vânzare pe site-ul EpicPrints. De asemenea, vor putea fi achiziționate și de la standurile special amenajate în incinta festivalului, în perioada 28 – 30 iunie 2024.

Pentru mai multe informații și pentru a achiziționa produsele personalizate IntenCity, vizitați site-ul oficial EpicPrints sau urmăriți rețelele de socializare ale Festivalului IntenCity.

Detalii despre bilete, line-up și program:

Festivalul IntenCity este unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului, reunind artiști de top din întreaga lume și oferind participanților o experiență de neuitat. Cu un line-up impresionant și o atmosferă electrizantă, IntenCity este locul unde muzica prinde viață și unde fanii pot crea amintiri de neprețuit.

Între 28 și 30 iunie 2024, veți avea ocazia să vă bucurați de prestații live ale unor artiști de renume, precum Alan Walker, Dimitri Vegas & Like Mike, Dubioza Kolektiv și Helena Paparizou, alături de unii dintre cei mai în vogă artiști români, The Motans, Connect-R, Subcarpați și Damian Drăghici & Brothers.

sâmbătă, 22 iunie 2024

Happy Hours la IntenCity Craiova: Profită de Prețuri Speciale pentru un Festival de Neuitat!

Ești pregătit pentru cel mai așteptat eveniment muzical al anului? IntenCity Craiova te invită să profiți de o ofertă incredibilă în cadrul campaniei Happy Hours!

Oferte Speciale pentru Festivalieri

Luni, 24 iunie 2024, între orele 12:00 și 21:00, ai șansa să achiziționezi abonamente de acces general la prețul special de 150 de lei. Aceasta este ocazia perfectă pentru toți iubitorii de muzică și divertisment să se asigure că vor fi prezenți la cel mai tare festival din sudul României. Oferta este limitată, așa că nu rata această oportunitate unică!

Cum Să Beneficiezi de Ofertă

Pentru a profita de acest preț special, festivalierii IntenCity sunt invitați să acceseze link-ul iticket.ro/event/intencity-2024 sau să meargă la casieria de la Sala Polivalentă din Craiova. Asigură-te că îți rezervi locul din timp și fii gata pentru trei zile de muzică și distracție!

Line-up de Excepție

Ediția din 2024 a festivalului IntenCity Craiova promite să fie una memorabilă, aducând pe scenă artiști de renume internațional și național. Printre aceștia se numără:

  • Alan Walker
  • Dimitri Vegas & Like Mike
  • Dubioza Kolektiv
  • Helena Paparizou
  • Subcarpați
  • Damian Drăghici & Brothers

Între 28 și 30 iunie 2024, vei avea ocazia să te bucuri de prestații live spectaculoase și de o atmosferă vibrantă care va transforma acest festival într-o experiență de neuitat.

De Ce Să Alegi IntenCity Craiova?

Craiova se pregătește să găzduiască cea mai tare experiență festivalieră a verii - Festivalul IntenCity. A treia ediție a acestui eveniment spectaculos promite o gamă diversificată de genuri muzicale, activități incitante și o scenografie impresionantă. Anul acesta, scena festivalului va fi decorată cu un imens cap de leu, iar spectacolele de lumini, lasere și efecte speciale vor oferi un show vizual de neuitat., festivalul oferă o experiență completă pentru toți participanții.

Nu Uita Să Îți Anunți Prietenii!

Dă această veste bună prietenilor tăi și asigură-te că veți fi împreună la IntenCity Craiova 2024. Distribuie acest articol pe rețelele sociale și invită-i să profite și ei de oferta specială de Happy Hours.

Nu rata ocazia de a participa la IntenCity Craiova 2024! Achiziționează-ți abonamentul la preț redus și pregătește-te pentru un festival de neuitat. 

luni, 10 iulie 2023

Ultima seară de festival IntenCity!

 Duminică, 02 iulie, a fost ultima seară de festival, în această seară a cântat și Enrique Iglesias. Deși nu e favoritul meu, muzica lui o ascult doar la radio, la serviciu, când e difuzat, voiam să-l văd și în realitate. După concertul lui Iglesias a trebui să merg acasă, deoarece luni dimineața m-am trezit la 05:30 a.m. pentru a merge la serviciu, am reușit să dorm aproximativ 3 ore.

Am ajuns la stadion în jurul orei 18:00, dar nu ne-am mai dus direct la concerte, oboseala deja se cuibărise în trupurile noastre, așa că am hotărât, ca până începe Alex Ferrari, să ne plimbăm, pe la tarabe, și poate să mâncăm și să bem ceva.

Eu mi-am luat o înghețată prăjită, deoarece eram curioasă să văd cum este - nu mai mâncasem până atunci, și o apă plată. Apoi am mers pe la tarabe, unde am primit pălăriuțe, sticksuri, prăjiturele, etc de la firmele care își făceau reclamă cu ocazia festivalului. Nici nu ne-am dat sema ce repede trecuse timpul, când am intrat pe stadion deja era în concert Alex Ferrari cu melodia Bara Bará Bere Berê și începuse să plouă, noroc cu pălăriile primite de la Cez!


După Alex Ferrari a urmat Oceana:

A cântat melodia Tinei Turner - The Best:

 

 După Oceana, pe scenă a intrat cântăreața ucrainiană Ruslana, câștigătoarea Eurovision 2004. La vârsta de 50 de ani, are un corp cu abdomen plat și pătrățele, doar mușchi, a dansat mai mult decât dansatoarele și a și cântat live, pentru acest lucru am admirat-o foarte tare! A făcut spectacol!!

I-am făcut multe poze, dar din cauză că se mișca tot timpul nu au ieșit prea bine:


A transmis un mesaj emoționant, pe care l-a citit în română, însă nu am filmat acel moment.
 

După momentul Ruslanei a sosit momentul ”divei” Enrique Iglesias. În seara aceea m-am lămurit de ce nu-mi plăcea de el!
A fost singurul care a întârziat și singurul căruia i s-a șters toată scena cu prosoape albe, înainte de concert😳. Mă așteptam la un show de proporții și ce-a făcut Enrique al meu? Nici măcar nu a salutat (cum au făcut ceilalți artiști) după două versuri a coborât în public unde fanele au luat-o razna, pe unele le-a și pupat, iar eu m-am retras în spatele stadionului, unde am așteptat fetele cu care venisem la concert.



Dar să nu fiu rea, omul chiar a învățat româna să ne impresioneze, un cuvânt: Noroc!


Per total mi-a plăcut festivalul, în special seara de vineri cu muzica anilor 80-90. M-am bucurat foarte tare că am avut ocazia să întâlnesc artiștii pe a căror muzică am dansat în discoteci în tinerețe!😅
Anul acesta s-au văzut îmbunătățirile legate de organizare, însă mai este loc de și mai bine. Mi-ar fi plăcut să văd mai mulți artiști rock sau hip-hop, atât internaționali cât și români, în locul dj-ilor, dar asta e!
Abia aștept să văd ce artiști vor concerta la anul!
Vă doresc o zi frumoasă și o săptămână plină de realizări!

vineri, 7 iulie 2023

Seara Dj-ilor la IntenCity 2023!

 Cea de-a doua seară a festivalului IntenCity a fost dedicată, în special, DJ-ilor, eu am mers mai mult pentru Subcarpați, deci nu am stat prea mult la festival. 

După degustarea de vinuri am mers acasă să mă schimb și apoi am mers pe stadion la festival, în niciuna din seri nu am mers la Sala Polivalentă, deși unii artiști care au concertat acolo mi-au plăcut. Acustica sălii nu este bună, am fost la concertul Deliei și nu s-a auzit prea bine. 

Pe stadion am ajuns când cânta Manuel Riva și am plecat după ce au terminat de cântat cei de la Subcarpați. 


Am reușit să filmez și eu ceva din show, foarte puțin, dar vă las câteva video filmate de altcineva, să vedeți ce spectacol au făcut:


Au făcut și freestyle, momentul care mi-a plăcut cel mai mult:

Îi ascult de foarte mult timp, de aproximativ 10 ani, muzica lor reinterpretează folclorul în stilul propriu (îmbină vechiului cu noul) și transmite publicului dragostea pentru valorile tradiționale. M-am bucurat foarte mult că am avut ocazia să-i văd în concert. 
A fost și această seară reușită chiar dacă nu am stat până la final!
Să aveți un sfărșit de săptămână frumos! Pe curând!