Acest roman face parte dintr-o serie ”Seria Helen Grace” și este un thriller psihologic foarte răscolitor și captivant. Stilul pe care autorul îl abordează în acest roman este unul alert, personajele sunt destul de complexe făcându-te să te întrebi care sunt limitele între care fiecare dintre noi valorifică moralitatea.
fotografie din arhiva personală |
După episodul sado-masochist cartea continuă cu povestea a doi studenți care sunt îndragostiți, aceștia se întorceau de la un concert din Londra și ajung captivi într-un loc dezafectat, mai exact într-o piscină.
Sam și Amy sunt luați la ocazie, drogați și aruncați într-o piscină înaltă de 4 metri scoasă din uz, fără a avea posibilitatea de a ieși, lăsați să moară de foame și sete. Dintre cei doi, doar unul poate scapă deoarece criminalul le lasă un pistol cu un glonț și un telefon cu bateria descărcată și codat, pe care se găsea următorul mesaj: ”Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt supraviețuitorul va fi liber!”
Ce faci când te afli într-o situație din care poți ieși doar dacă trebuie să ucizi persoana de lângă tine? Supraviețuitorul va reuși să trăiască cu vinovăția crimei comise? Instinctul de supraviețuire sau sacrificiul de sine va triumfa?
Un criminal în serie, care nu ucide, fortându-și victimele să omoare, le dă de furcă polițiștilor. Cine este acest criminal? Va fi prins? Există legătură între victime? Ce minte bolnavă poate elobora așa un plan?
Veți afla doar dacă veți citi carte! Este foarte greu de intuit cine este criminalul, autorul ducând cititorul pe piste greșite.
Recomand cartea tuturor iubitorilor de suspan, thriller și groază, e superbă! Multe întorsuri de situație!
Finalul este puțin cam grăbit, dar pentru ca e un roman de debut , îi voi acorda 5 steluțe.
Nu o recomand persoanelor sensibile, deorece în carte sunt abordate subiecte precum sado-masochismul, violeța domestică, incestul, violul, abuz fizic și emoțional.