Azi a fost foarte cald așa că l-am scos pe Uzzi la o plimbare în natură! Am făcut poze gărgărițelor, care spre surprinderea mea erau foarte multe și zburau vioaie, mai erau și fluturași, dar pe aceștia îi speria Uzzi și nu am reușit să îi fotografiez. După ce ne-am relaxat și ne-am încărcat cu energie solară am pornit spre casă unde am mers în grădină după urzici și dragavei.
Gărgăriță Riță Zboară în poieniță! |
Mi-am luat mănușile și o plăsuță și am plecat la cules de urzicuțe, pentru că mi se făcuse o poftă foarte mare de mâncare de urzici cu usturoi. Bunica făcea la fiecare început de primăvară mâncărică de urzici, zicea că ne schimbă sângele și la fel face și mama mea.
Rețeta este foarte simplă și are ingrediente puține: urzici (cca 1kg), o ceapă, 3 căței de usturoi (puteți pune mai mult usturoi, momentan eu nu am voie să consum usturoi în cantități mai mari), câteva linguri de pastă de roșii (sau roșii tăiate cubulețe), ulei de măsline, sare.
Măncare de urzici cu usturoi! Colaj realizat cu PhotoRetrica, poze din arhiva personală. |
Mâncare de urzici cu usturoi! Colaj realizat cu PhotoRetrica, poze din arhiva personală. |
Într-o cratiță am pus puțin ulei de măsline și atunci când s-a încins am adăugat ceapa, am călit-o timp de 3 minute, apoi am adăugat și usturoiul pe care l-am tocat mărunt (merge și pisat) și l-am gătit pentru 2 minute.Acum a venit rândul urzicilor, le-am adăugat peste ceapă și usturoi și am adăugat un polonic din apa în care am opărit urzicile (Apa nu se aruncă! Cred că am uitat să specific! Apa de urzici se poate bea, sau o puteți folosi pentru limpezirea părului când îl spălați,etc.) și le-am gătit pentru 5 minute, apoi am adăugat și roșiile și le-am mai lăsat 5 minute. Am pus și sare înainte să pun roșiile....și gata mâncărica! Am făcut repede un ou ochi și am pus deasupra. Mie oul ochi îmi place mai gătit, astfel nu-l pot mânca!
Poza finală nu a ieșit deloc bine, nu a ieșit culoarea aceea frumoasă pe care o are mâncărica, a ieșit mai întunecată... dar mancarea de urzici cu usturoi este foarte delicioasă și are foare multe beneficii pentru organism!!
Poza finală!Mămăliguța am făcut-o la prânz! |
Mâine voi face o ciorbică de dragavei! Vouă vă plac urzicile? Cum le gătiți?