Melcul

 Azi am făcut curățenie în grădină și am găsit mai mulți melci, însă doar unul s-a simțit deranjat: și-a luat casa în spinare și-a plecat. L-am pozat, apoi când am ajuns în casă am căutat în cărticica mea veche cu fabule o fabulă care să se potrivească. Am găsit mai multe, însă doar două mi-au plăcut mai mult și nu am reușit să mă decid pe care să o postez, așa că le postez pe amândouă.

Racul și Melcul - Nicolae Pop (n. 1928)

Eroic, melcul se grăbea spre țel,

dar iată, racul se luă de el:
- N-am mai văzut un muritor
atât de iute de picior.

Cu mersul tău, îmi dau cuvântul

că într-un ceas poți să-nconjori pământul!...

Răspunse melcul temerar:

- Ești șugubăț, amice, dar

la ironia ta subtilă

încerc un sentiment de milă.

Mă mișc eu lent, mai cu dichis,

merg mai domol, nimic de zis,

însă mă bucur că, oricum,

la mine drumul este drum.

Rămână vorba între noi:

Nu-mi place mersul... înapoi!

Melcul și cioara - N.T. Orășanu (1833-1890)

- Bună ziua, melculeț - 

Zise cioara cu dispreț

Unui melc ce, cocoțat

Pe un arbore înalt,

Sta lipit d-o frunzișoară

Și cu coarnele afară -

Rogu-te, spune-mi și mie

Prin ce mare măiestrie

Te-ai urcat aicea sus?

Tu ce pân' ieri, frățioare,

Erai călcat în picioare,

Și astăzi unde-ai ajuns!

Melcul râse cu-ironie

De a cioarei nerozie

Și acest răspuns i-a dat:

- Ca mulți oameni ce în lume

Au ajuns a-și face nume,

M-am târât și m-am urcat.

Fiecare fabulă are farmecul și morala ei, sunt curioasă: Ție care îți place mai mult?