O seară de jazz fermecată...

A fost odată ca niciodată, într-un tărâm în care sunetele călătoreau dincolo de timp și spațiu, o sală de concert din inima orașului Craiova. La ceas de seară, când soarele începea să se ascundă după orizont, porțile Filarmonicii Oltenia s-au deschis larg pentru a primi oaspeți dornici să se lase vrăjiți de muzica fermecată a jazz-ului.

De îndată ce ceasul a bătut ora 19, pe scenă și-a făcut apariția primul vrăjitor al sunetelor – Mischa Blanos, un tânăr din regatul României, cunoscut pentru puterea sa de a îmblânzi atât sunetele pianului acustic, cât și pe cele născute din electronică. Mischa a ridicat bagheta magică și a invocat o armonie cum nu a mai fost auzită, un echilibru subtil între lumea tradițională și cea modernă. Într-un moment neașteptat, pianul lui s-a despărțit de vrăjile electronice, iar Blanos a cântat o piesă doar la pian, o melodie ce părea să vină din adâncul sufletului său, încântându-i pe toți cei prezenți. Așa cum un izvor cristalin curge lin printr-o pădure fermecată sunetele pianului lui Blanos au pătruns în inimile oamenilor.

Apoi, în cea de-a doua parte a serii, au sosit trei magicieni muzicali veniți din regatul Marii Britanii: Andrew McCormack Trio. Conduși de Andrew McCormack, cu pianul său magic,  un maestru care poate să transpună o întreagă audiență într-o călătorie sonoră. Cu primele acorduri, publicul a fost transportat peste ocean, direct în inima New York-ului. Dar nu s-au oprit acolo. Prin notele piesei lor Brooklyn Memoir, i-au purtat pe toți din Manhattan în Brooklyn, prin locuri unde jazz-ul a prins viață, unde străzile înguste ascund povești de demult. Și totuși, deși călătoria părea să fie în New York, magia lor era atât de puternică încât, pe măsură ce melodiile lor se rostogoleau, întreaga sală se transforma într-un bar din New Orleans, locul unde jazz-ul s-a născut.

Trio-ul nu doar că a cântat; ei au comunicat prin magia muzicii. Interacțiunea dintre cei trei muzicieni a fost fluidă și naturală, ca o conversație muzicală intensă și plină de nuanțe, fiecare piesă fiind o poveste în sine, menită să te transporte dintr-o lume în alta. Rod Youngs, toboșarul cu mâini iscusite, a creat un dans hipnotic cu fiecare bătaie a tobelor. Contrabasistul, Joe Downard, a trimis valuri adânci de sunete, asemenea ecourilor ce răsună într-o pădure în timpul nopții. Iar Andrew McCormack, la pian, țesea povești nespuse, povești care împleteau trecutul și prezentul într-un singur fir de aur sonor.

Dar magia serii nu s-a sfârșit aici. Din regatul Serbiei, pe scenă a apărut trupa EYOT, niște tineri curajoși care au îndrăznit să îmbine sunetele jazz-ului cu forța brută a rock-ului. Muzica lor era ca o furtună în mijlocul unei mări liniștite. O explozie neașteptată, dar fascinantă, o Nirvana a jazz-ului balcanic, ce a făcut ca fiecare notă să vibreze până în adâncul sufletului. Deși nu au fost tocmai pe gustul meu, energia lor a fost irezistibilă, iar publicul a fost prins în valul de sunete care parcă sfidau legile muzicii tradiționale.

Când ceasul a bătut miezul nopții și ultimele acorduri s-au stins, magia serii a început să se risipească. Publicul, încă vrăjit de sunetele care i-au purtat prin lumi necunoscute, a părăsit sala, ducând cu ei amintirea unei seri de neuitat. Era clar că se aflaseră într-un tărâm fermecat, unde jazz-ul domnea și niciun suflet nu poate scăpa nepătruns de vraja lui.

Și astfel, seara s-a încheiat, dar povestea jazz-ului, ca orice basm adevărat, va continua să fie spusă și resimțită, ori de câte ori muzica va răsuna în inimile celor ce o ascultă.

Pe curând!🎷