Se afișează postările cu eticheta Misery. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Misery. Afișați toate postările

sâmbătă, 1 aprilie 2023

Misery - Stephen King

De ceva timp, aproximativ 3 ani, îmi notez citate, păreri despre cărțile pe care le citesc într-o agendă, iar uneori postam în grupul de Facebook din care fac parte la diferite activități. M-am hotărât să postez și aici și să completez postările respective cu citate sau să completez părerile pe care le-am postat la vremea respectivă.

 Misery se numără printre romanele mele preferate scrise de Stephen King. Mi-a plăcut foarte mult această carte, am citit-o în aproximativ o zi jumătate, este o dramă într-un act cu două personaje și un singur decor.

Poză din arhiva personală

Paul Sheldon, un scriitor celebru, are un accident de mașină, iar "salvatoarea" lui este Annie, cea mai înfocată fană a lui. În urma accidentului se alege cu ambele picioare fracturate și un genunchi făcut zob. Annie îi pune niște atele de aluminiu și îl duce la ea acasă și nu la spital, cum era normal.
Annie era o criminală în serie, psihokiller, iar la ce chinuri îl supune pe săracul Paul este greu de imaginat.
În perioada cât a fost prizonierul lui Annie, Paul scrie cel mai bun roman al său, dar oare va scăpa vreodată de Annie?
Am trecut prin multe stări pe parcursul acestei cărți, doar citind descrierile, pe care încă nu sunt în stare să le descriu în amănunt. Am plâns cu Paul și m-am bucurat de reușitele lui.
Trebuie să văd și filmul după această carte, neapărat!
Mai jos las câteva citate din carte care mi-au plăcut:

🖋”Când privești în adâncul abisului, Abisul, de asemenea, privește în tine.” Friedrich Nietzsche
🖋”Scrisul nu este cauza suferinței, el se naște din suferință.” Montaigne
🖋”Tristețea, gândi el, era ca o stâncă la marginea oceanului. Când dormeai, era ca și când ar fi venit fluxul și atunci exista o alinare. Somnul era ca o maree care acoperea stânca amărăciunii. Totuși, când te trezeai, fluxul începea să se retragă și foarte curând stânca era iarăși vizibilă, un lucru, încrustat cu scoici, de o realitate indubitală, un lucru care va fi acolo pentru totdeauna, sau până când Dumnezeu va considera că trebuie să o înlăture.”

Stephen King este un autor autentic și versatil, redă natura umană într-un mod rar, arătând părțile rele ale umanității, este un creator de anti-eroi. Majoritatea romanelor sale au fost ecranizate. Romanul Misery a luat premiul Bram Stoker în 1987 pentru cel mai bun roman.

Mi-a plăcut foarte mult cartea, așa că am căutat și filmul, crezând că va fi extrordinar, dar...am fost dezamăgită.
Filmul Tortura lansat pe 30 noiembrie 1990, încadrat la horror/thriller în regia lui Rob Reiner, ține o ora și patruzeci și șapte de minute și nu se ridică la nivelul cărții, nu mi s-a părut deloc de groază. Deși la început filmul pare că respectă cartea, scenele au fost modificate, de exemplu Annie nu este la fel de sadică, în carte îi taie piciorul de la gleznă cu un topor, în film îl zdrobește cu un ciocan. Filmul nu a reușit să-mi transmită stările pe care cartea mi le-a transmis chiar dacă actorii și-au jucat bine rolurile. Cartea prin descrierile amănunțite mi-a dat un somn agitat, însă la finalul fimului am avut de zis doar atât: pe bune?!
Actrița Kathy Bates care interpretează rolul lui Annie, a primit Oscarul în 1991 pentru cea mai bună actriță și Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă. Am înțeles, sper că bine, că ar mai fi o ecranizare indiană a cărții, în limba tamilă - Julie Ganapathy (2003). Nu l-am văzut, poate într-o zi îl voi viziona.