La transformările creative din luna mai, Niko ne-a provocat
să reproducem Pomul vieții, la tema numită La indigo. Materia primă a lunii Mai
este sârma/cabluri, pe lângă aceasta, pentru realizarea pomului, am folosit mărgele verzi
plate și o piatră, iar de un real ajutor mi-a fost un patent din trusa cu scule
a soțului. M-am chinuit puțin, deoarece aveam nevoie de un patent cu vârf
subțire cum sunt cele pentru realizarea bijuteriilor. În plus am folosit sârma
rămasă de la sticlele de vin spumos care nu e prea prietenoasă și e cam greu de
modelat. Am ales să încep cu această temă deoarece a coincis cu Paștele, care este o
sărbătoare a vieții.
Pomul vieții apare în multe mitologii și religii din
întreaga lume. De exemplu, în mitologia sumeriană, există un pom sacru numit
"Ea-nasir", care simbolizează nemurirea și fertilitatea. În religiile
avraamice, cum ar fi creștinismul, iudaismul și islamul, Pomul vieții este
menționat în Cartea Genezei ca fiind un simbol al cunoașterii și al vieții
eterne, și face referire la Grădina Edenului, locul în care Dumnezeu l-a plasat pe
primul om, Adam. Pomul vieții este menționat ca fiind unul dintre copacii din
mijlocul grădinii Edenului, alături de Pomul cunoștinței binelui și răului.
”Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mâncare, și pomul vieții în mijlocul grădinii, și pomul cunoștinței binelui și răului.” Geneza 2:9
În Apocalipsa 22:2, se face referire la Pomul vieții într-un
context eshatologic, iată cum este menționat Pomul vieții în acest pasaj:
"În mijlocul pieții cetății, și pe cele două maluri ale râului, este pomul vieții, rodind dousprezece feluri de rod, și dând rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor."
Această imagine a Pomului vieții apare în contextul descrierii Noului Ierusalim, o reprezentare simbolică a stării finale a creației în planul divin. În această viziune, Pomul vieții este situat în mijlocul orașului și are rolul de a oferi hrană și vindecare pentru locuitorii Noului Ierusalim.
Interpretările acestui pasaj variază, dar în general, Pomul
vieții este văzut ca un simbol al nemuririi, vitalității și binecuvântării
divine. Ideea că frunzele sale sunt de vindecare pentru neamuri sugerează că
acest Pom al vieții nu numai că susține viața eternă, ci și vindecă sufletele
și corpurile celor care se apropie de el.
Când ai picioarele obosite, du-te înainte cu inima. — Paulo Coelho |
Simbolul Pomului vieții a fost folosit în mod frecvent în
artă, arhitectură și alte aspecte ale culturii umane de-a lungul istoriei. De
exemplu, în arta egipteană antică, pomul era adesea reprezentat ca un simbol al
învierii și al nemuririi.
Simbolism în diverse culturi
- Mitologia nordică: În mitologia nordică, Yggdrasil este un arbore uriaș considerat Pomul vieții, care susține cele nouă lumi.
- Cultura amerindiană: În multe culturi amerindiene, Pomul vieții este un simbol sacru care reprezintă conexiunea dintre lumea naturală și cea spirituală.
Muzeul
Metropolitan de Artă, situat în New York City, este muzeu de renume mondial
care conține opere de artă din întreaga lume și din diferite perioade istorice.
Site-ul lor oficial include informații despre operele lor de artă, inclusiv
cele care prezintă Pomul vieții.
The
Smithsonian Institution - Această instituție din Statele Unite ale Americii
administrează numeroase muzee și centre de cercetare, iar site-ul lor oficial
oferă acces la informații despre colecțiile lor și expozițiile curente, care includ
reprezentări ale Pomului vieții.
National
Geographic Society – acest site cu o bogată istorie în explorarea și
documentarea culturilor din întreaga lume. Site-ul oferă articole, videoclipuri
și alte resurse care conțin informații despre Pomul vieții în diverse culturi.
Despre Pomul vieții am mai găsit un articol interesant pe site-ul motive romanânești.
Sper să-ți placă pomul meu! M-am străduit să fac poze artistice, dar nu prea mi-au ieșit!