Tema numărul trei a transformărilor creative se numește Outfit și constă în realizarea unei ținute pentru o păpușă. Eu am ales să-i fac o rochie păpușii mele preferate - Mica Sirenă.
Am vrut să folosesc culori, pentru rochie, apropiate de culorile pe care le are coada și sutienul ei din desenul animat, dar nu am avut decât un albastru (ața folosită și la felicitarea cusută) și ată metalică lila, ața albastră mi-a ajuns fix pentru realizarea rochiei.
Pentru realizarea rochiei am folosit două tipuri de ață, pe care le-am combinat, și o croșetă!
Partea de sus a rochiei am folosit același model pe care vi l-am prezentat în articolul Ce ți-e și cu adulții ăștia, se lucrează ușor, cred că se numește picioruș dublu neterminat cel folosit în model, iar partea de jos am lucrat-o folosind modelul solzi de crocodil, același model folosit și pentru conul de brad povestitor. Pe care le-am unit folosind tot croșeta, nu le am cu acul de cusut.😅Partea de sus a rochiei am greșit-o, însă nu se observă, doar pe spatele rochiei, care este gol, in formă de V. Am făcut o parte a V-ului cu un rând mai puțin, deoarece nu m-am simțit prea bine și cu gândul în altă parte am pierdut numărătoarea, iar atunci când am observat era prea greu să desfac, mai ales că firul metalic se încurcă repede.
Aș fi vrut să-i fac o coadă de sirenă, dar ața nu mi-ar fi ajuns, așa că am rămas la rochie.
Provocarea cea mare a fost când i-am făcut și Prințului o jachetă, nu am apucat să fac poză aței folosite, am avut foarte puțină, la fix pentru jachetă😅, e un fel de ață care are noduri (par noduri), am lucrat-o folosind picioruș simplu, dar foarte greu a mers. Și apoi a trebuit să cos fermoarul, nu m-am riscat să-l cos la mașină, de teamă să nu-mi cos degetele😂, așa că am cusut manual. Jachetă nu o aveam în plan, a fost ceva instantaneu, îmi intrasem în mână cu croșetatul!
Nu știu să fac încălțări, de aceea și Mica Sirenă și Prințul sunt desculți. Într-o zi voi încerca să fac și mini-încălțări. Cam atât pentru astăzi!
Ce zici de ținutele mele? Îți plac?
Pe curând!💝