Am avut avut ”dezlegare” de la răceală, așa că am putut ajunge la Ramada Plaza Craiova, locul unde s-a desfășurat festivalul, pentru o incursiune în lumea vinurilor de calitate. A fost cel mai mare festival din Oltenia și nu a fost doar despre vinuri, s-a putut degusta bere, cocktail-uri , cafea și, chiar ulei de măsline, deoarece la festival au fost prezenți și cei de la Eliada.
Sâmbătă festivalul a început la ora 12:00 cu un moment muzical cu Cellistique Duo.
Înainte să începem să degustăm vinurile am făcut poze de grup cu cramele la care am fost la degustări, am lipsit din poza de grup cu cei doi violonceliști, pentru că nu am mai rezistat tentației de a vizita standurile cramelor participante la festival, deh - curiozitatea!
Domeniul Drăgași - degustare despre care am povestit aici, însă la festival am avut posibilitatea să degustăm și alte vinuri, în afară de cele degustate deja.
Familia Vlădoi a căror cramă am vizitat-o în mini-vacanța din această vară.
Aici o poză de grup când ciocnim un pahar cu vin! |
Prima zi ne propusesem (eu cu cele două prietene de-ale mele) să degustăm vinurile spumante, vinurile albe și rose, însă nu am putut și am gustat și vinuri roșii, deoarece vinurile roșii sunt preferatele mele.
La festival a participat și Eliada și am putut gusta, în afară de uleiurile de măsline, pe care le știam, și alte produse cu specific grecesc, dar mai ales dulceața de măsline.
Apoi am gustat cafeaua Borbone, care avea o aromă deosebită, o cafea de calitate și cu personalitate. În prima zi am vrut să gustăm cafeaua boabe Miscela Oro scurtă, a doua zi am încercat aceeași cafea, dar lungă.
Am luat și o pauză de masă, pentru că altfel nu am fi rezistat și nici nu am degustat toate vinurile expuse, am degustat vinurile a căror etichetă ne-au atras vizual și vinurile ale căror povești ne-au captivat.
Reprezentantul Cramei Banul Craiovei ne-a spus povestea vinului Baba Novac și Frații Buzești pe care le-am și degustat, dar inainte de vinurile roșii am degustat și Rose Intense, un demisec produs din soiul de struguri Syrah 100%, culeși manual la maturitate deplină.
Am vizitat și standurile cu bere și băuturi alcoolice tari pentru a le admira, nu am îndrăznit nici măcar să le mirosim.😂
Am avut apa plată/minerală gratuit, au fost doar grisine ca gustare, vinurile nu le-am putut asocia cu brânzeturi sau alte alimente, dar a fost ok și asa, ca prima ediție chiar a ieșit destul de bine. Atmosfera veselă, oameni prietenoși, nici nu se putea astfel, îi dau dreptate lui Homer, care spunea:
”Vinul mă îndeamnă! Fascinantul vin îndeamnă chiar și un bărbat înțelept să cânte și să râdă cu blândețe și îl stârnește să danseze și să scoată pe gură cuvinte ce mai bine rămâneau nerostite.”
Mai jos las și alte fotografii cu vinuri, dar nu inainte de a spune care au fost preferatele mele: Magna Corcova un vin roșu cu o textură cremoasă și eleganță catifelată, care surprinde cu taninii săi fermi, iar dintre vinurile albe preferatul meu rămâne vinul lui nea Ion Chardonnay un vin clasic baricat care dezvăluie generozitatea terroir-ului Dobrogean.
Cam așa a fost la festival și sper să se organizeze și la anul!
Te las cu bine până data viitoare! O seară frumoasă să ai!