În plimbările cu cățelul meu, Uzzi, am găsit niște pietre tocmai bune de pictat și cum pictatul mă relaxează, m-am pus pe treabă. Pe site-ul Rock Painting 101 am găsit un desen drăguț cu un cățel, este și un tutorial video care explică pas cu pas cum se desenează un cățel pe o piatră. La mine nu a fost chiar așa simplu, deoarece eu am folosit materialele pentru pictura pe sticlă.
După ce am desenat cu un creion schița cățelului pe piatra, în prealabil curățată, am făcut conturul cu acril negru.
Am folosit o pensulă subțire, nr. 2, a fost o adevărată provocare să fac conturul cu pensula. Cu un marker ar fi fost mult mai simplu:Apoi am început să pun culoare. În timp ce puneam culoarea mă gândeam că ar fi fost mai bine dacă aplicam culoarea de fundal și apoi să încep cu conturul și așa mai departe. Procesul de pictare al pietrelor începe cu pasul final de la pictura pe sticlă, pentru un rezultat final bun. Adică,la pictura pe sticlă se începe cu conturul și se termină cu fundalul.Iar rezultatul aproape final, deoarece îi voi aplica și un strat de lac incolor, pentru a proteja desenul, peste câteva zile, când culoarea va fi uscată în totalitate:După ce am terminat de pictat mi-am amintit de cartea mea, moștenită din generație în generație, nu mai are copertă, deci nu știu cum se numește și nici editura la care a apărut, care conține fabule și poezii cu morală, scrise de diverși autori. Și am ales să redau o poezie, cu morală, a lui Gh. Tăutu (1823-1885), o poezie care îmi place mult.
Cine a fost Gh. Tăutu:
Mai jos voi reda poezia ”Cîinele și buldogul” și voi păstra ortografia din carte:
Un dulău de stînă, rătăcind de turmă,
Și vrînd a se-ntoarce la ea iar curînd,
Trecînd prin o urbă îl luă din urmă
Cotei o mulțime ca turbați lătrînd.
Zgomotul acesta era foarte mare,
Călătoriul însă pășea liniștit:
Un buldog văzîndu-l, cu multă mirare,
Îl întreabă astfel, ceva amorțit:
- Ce! Fălcile tale sînt ele-nzestrate
Acum poate numai cu colți de malai?
De lași să te latre haitele turbate,
Și să te petreacă cu așa alai?
Dulăul atuncea pe loc se oprește,
Și-arătîndu-și colții foarte sănătoși,
Răspunde îndată: - Dinții mei privește!...
Așa-i că sînt ageri? ba chiar fioroși?!
Însă cîtă vreme aste animale
Vor dîrdîi numai făr-a mă mușca:
Le dau bună pace și-mi caut de cale,
Latre după mine pînă vor turba,
Căci oricînd în lume, dup-a mea părere,
E mult mai cuminte, dinții să-i păstrezi,
Pentru lupii care plini de-nfuriere,
Vizitează turma ce o priveghezi.
Lătrători pe lume sînt în număr mare,
Cel cuminte însă e surd pentru ei,
Căutîndu-și treaba, puterea ce are
O păstrează sigur nu pentru cotei!
Sper să-ți placă și ție această poezie! Și cățelul meu, bineînțeles!
Pe curând!💝