Această rețetă este mai veche, am postat-o pe vechiul blog și am găsit-o distribuită pe Pinterest, așa că o s-o postez și aici, chiar dacă nu am multe poze, ci doar una. Mi-a plăcut foarte mult și aproape uitasem de această rețetă.
Așadar, aveți nevoie de:
- 500 g carne tocată;
- 2 ouă;
- o ceapă (dată pe răzătoare);
- puțin usturoi;
- sare și condimente: piper, boia;
- 8-10 cartofi (tăiați pe jumătate să aibă mărimea chiftelei);
- 3 linguri de smântână (merge și fără smântână, am trimis-o pe fetița mea să cumpere smântână și a cumpărat iaurt 😄 );
- 1 lingură pastă de roșii (sau 4 linguri în caz că nu aveți smântână + o linguriță de zahar+ 1 pahar cu apă);
- verdeață;
- ulei.
Preparăm chifteluțele astfel: amestecăm carnea tocată cu ouăle, adaugăm ceapa dată pe răzătoare (eu am dat-o pe sita mică), usturoiul pisat, sare, piper, boia si verdeața.
Apoi curățăm cartofii și-i tăiem pe jumătate, punem puțin ulei in tavă, și începem să aranjăm în tavă un rând de chifteluțe, unul de cartofi.
După ce am terminat de aranjat cartofii și chiftelele acoperim tava cu folie de aluminiu și o dăm la cuptorul preîncălzit, la 200 grade pentru 25 de minute.
Într-un castron punem patru linguri de pastă de roșii, sare, piper, o linguriță de zahăr, un pahar de apă. Dacă faceți cu smântâna adăugati 3 linguri de smântână și o lingură de pastă.
Amestecăm totul bine și după ce au trecut cele 25 de minutate adaugăm sosul peste cartofi și chiftele. Lăsăm la cuptor până se rumenesc, adăugăm verdeața și gata!
Poftă bună!!!
Later Edit: Mai jos vă las rezultatul final, după cum am promis: