Deoarece iubesc stilul horror, iar ecranizarea cărții este încadrată în această categorie, am văzut filmul înainte de a citi cartea. Filmul ”Pet Sematary” (2019), Regizori: Kevin Kolsch, Dennis Widmyer, nu mi-a plăcut absolut deloc, m-a dezamăgit, e cu totul diferit de carte, foarte multe elemente sunt schimbate, în schimb cartea este excelentă!! Vă recomand, în schimb, să vedeți filmul Pet Sematary (1989),Regizoare: Mary Lambert, care este foarte reușit, la fel de bun cum este cartea.
”Cimitirul animalelor” sau cum să-ți verifici pisica dacă trăiește! 😂 Cartea conține multe perspective frumoase, tradiții și deterioararea familiei, precum și necromanție. Trebuie curaj pentru a citi cărțile lui S. King, iar dacă ai un ego întunecat această carte te va prinde negreșit. Cartea este ușor de citit, este 15 % horror, iar restul este atmosferă, descriere și psihologie, horrorul fiind ca un cârlig care te prinde doar ca să îți dezvăluie adevărată față a omului.
Medicul universitar Louis Creed împreună
cu familia sa se mută din Chicago în Ludlow, Maine. Schimbarea pare benefică
deși nu este ușoară. Vecinul lor Jud Crandall, care locuiește peste drumul
morții (Drumul național 15, un drum foarte periculos pentru animale și copii,
deoarece este circulat foarte des de camioanele Orinco), le arată ”Cimitilu’ animalelor” unde copiii din localitate își îngroapă
animalele dragi decedate. Acest loc este delimitat printr-o grămadă sinistră de
trunchiuri de copaci de cimitirul indienilor Micmac, un fel de graniță, un loc
care îngroapă lucruri care niciodată nu ar trebui dezvăluite, lucruri care
crează anomalii serioase în univers. Mi-a plăcut modul în care fetița lor,
Ellie, începe să-și pună întrebări cu privire la moarte și la viață ”[…]tati, eu nu vreau să-mi pierd pisica. Să
se joace Dumnezeu cu pisica altuia, nu cu a mea…”
Totul decurge în mod normal
până când motanul familiei, Winston Churchill, este ucis de un camion Orinco și
Luis în ciuda avertismentelor primite de la Victor Pascow trece această graniță
și merge în cimitirul indienilor Micmac.
”Solul din inima omului este și mai pietros, Louis,
șopti muribundul. Omul cultivă ceea ce poate…și are grijă de ceea ce cultivă.”
Evenimentele curg, tensiunea crește…. King
condimentează acțiunea cu visul profetic al fetiței, o dă în profetic și
oniric, decât în supernatural. Se joacă cu imaginația și mintea cititorilor
într-un anumit mod punând accentual pe
tot ce este mai înspăimântător și mai cutremurător. Moartea , într-un final,
pune stăpânire pe familia lui Louis.
”[…] uneori, moartea e mai bună decât altceva…”
Cartea este structurată în trei părți, fiecare parte începe cu un verset din Biblie. Cartea este despre acceptarea morții, sunt puse în scenă concepțiile pe care noi, oamenii, le avem despre moarte. La fel ca nașterea, moartea e un lucru firesc. Când pierdem persoane dragi suferim și plângem mult, dar durerea devine și mai mare atunci când părinții îți îngroapă copiii. Uneori este bine să ne lăsăm copleșiți de durere, să jelim, dar să fim raționali să acceptăm și să lasăm lucrurile așa cum sunt, fără a interveni în cursul lor, mai ales în cazul morții, să ne păstrăm limpede atât mintea cât și judecata.
”Moartea
este un mister, iar înmormântarea este un secret.”
Finalul...este neașteptat și de o nebunie
supremă și lasă în urmă câteva întrebări: Chiar poate fi un om capabil să facă
ceea ce a făcut Louis din iubire sau mai degrabă din durere ? Dacă ai avea
posibilitatea să aduci înapoi persoana iubită, chiar cu riscul ca persoana
iubită să fie un monstru, să nu mai fie ca înainte, ai face-o ?
V-aș povesti mai multe, dar vă las să descoperiți singuri povestea. I-am acordat cărții 5 steluțe.
Recenzia o găsiți și în Cronica Studentului.
