Se afișează postările cu eticheta cosulet handmade. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cosulet handmade. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 aprilie 2024

Coșuleț pentru ouăle de Paște!

Am reușit săptămâna trecută să mai bifez o temă de la transformările creative ale lunii aprilie, tema numărul trei ”Coș sau farfurie pentru ouă”.

Pentru acest coșuleț am folosit următoarele materiale:
-cofraj de ouă;
-capacul de la cutia de pantofi;
-lipici;
-pene de fazan;
-sfoară.


Am tăiat cofrajul de ouă cât să se potrivească în capacul de la cutia de pantofi, am ajustat și capacul după dimensiunea cofrajului. Apoi am lipit cofrajul în interiorul capacului.

Am învelit exteriorul capacului cu sfoară oferindu-i astfel un aspect rustic, iar din bucățelele de carton rămase din procesul de ajustare a capacului am făcut două mânere pe care le-am învelit în sfoară.

Lipiciul cu sclipici roșu l-am folosit pentru a orna coșulețul cu biluțe de polistiren și pentru că mi se părea prea simplu l-am ”împopoțonat”😄 cu niște pene de fazan. Aceste detalii nu numai că adaugă textură și culoare, dar conferă și un caracter distinctiv și original coșului. Mie îmi place rezultatul final și sper că și ție îți place!

Cu puțin efort și materiale la îndemâna oricui se pot realiza lucruri foarte frumoase și utile, la fel cum eu am reușit să realizez acest coșuleț unic, care va aduce un strop de farmec în decorul de Paște.

Până la finalul lunii mai am de realizat încă două teme, dacă ești curios să vezi ce voi realiza stai pe aproape!

Pe curând!💝

***fotografiile sunt din arhiva personală, colajele realizate cu canva.

luni, 22 mai 2023

Coșuleț croșetat HandMade!

 Și acest coșuleț este un proiect mai vechi , l-am prezentat acum ceva (mult) timp pe blogul vechi și se pare că această postare am distribuit-o pe profilul meu pe Pinterest. Ce bine ! Pentru că azi vă arat cum îl puteți confecționa! Coșulețul roz nu-l mai am, care apare în postarea veche, deoarece l-am făcut cadou, dar am unul alb pe care îl veți putea admira mai jos. hihi

 Ce puteți face cu un cd și câteva cheițe de doză? Un simpatic coșuleț!!

 Pentru a realiza coșulețul aveți nevoie de următoarele materiale : 

-ață;

-un cd vechi;

 -108 cheițe de doza (pentru un coșuleț înalt de 6cm) + 9 cheițe pentru mâner;

 -croșetă (mărimea o alegeți în funcție de grosimea aței).

 Începem cu cd-ul: Corșetăm de jur-împrejurul cd-ului, ca în imaginea de mai jos:

 Apoi facem rândurile coșulețului (coșulețul alb are trei rânduri); Le unim cu croșeta și dăm contur coșulețului. Deoarece nu am mai avut cheițe manerul coșulețului roz l-am făcut din mai puține cheițe, punând una in continuarea celeilalte , nu suprapuse ca și la rândurile ce formează cosulețul. Sper că vă place coșulețul meu! 

Ce mai puteți face din cheițe de doză? Puteți face brățări croșetate sau împletite, suport pentru pahare sau vase de bucătărie, ornamente pentru bradul de Crăciun. Brățara roz (cea din mijlocul celor confecționate din cheițe) am realizat-o pentru provocarea verde din 2013- Dantelă

Fotografiile sunt din arhiva personală, editate cu Canva!
Pe curând!