Se afișează postările cu eticheta gateste cu Baneasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gateste cu Baneasa. Afișați toate postările

marți, 28 martie 2023

Gătește cu Băneasa - Cuș Cuș cu legume

Suntem în Postul Paștelui, după cum știți, iar acest post ține șapte săptămâni și precede sărbătoarea Învierii Domnului Iisus.  Postitul, pe lângă semnificația religioasă, este un fel de detoxifiere a corpului care are multe beneficii dacă se bazează pe o alimentație echilibrată și sănătoasă.

Mulți renunță la carbohidrați care se găsesc în paste, deoarece au fost etichetate greșit, pastele deși conțin carbohidrați au indicele glicemic scăzut, carbohidrații reprezintă principala sursă de energie a organismului și sunt ”combustibilul” necesar susținerii activității fizice.

Sursa: Paste Băneasa

În post încercâm să mâncăm cât mai sănătos, cât mai multe fructe și preparate pe bază de legume, fără grăsimi sau alimente cum ar fi: carnea, ouăle, laptele. Preferatele mele sunt pastele, aș mânca non-stop, atât dulci (cu miere și nuci – o rețetă rapidă de post) cât și sărate (cu diferite combinații de legume). Pe lângă faptul că se prepară rapid și eu sunt în cea mai mare criză de timp, sunt foarte gustoase și sațioase.

Astăzi vă voi prezenta o idee penru a găti ceva nou și sănătos, o rețetă de cuș-cuș de la Băneasa cu legume, este prima dată când o pregătesc și a ieșit delicioasă. Nu trebuie cunoștințe de masterchef și se pregătește rapid. Cuș-cuș-ul se numără printre cele mai sănătoase produse pe bază de cereale, sub formă de granule sferice din fâină de grâu dur și conține vitamine din complexul B-urilor (care ajută la scăderea colesterolului rău și zahăr din sânge), proteine, fibre și selenium.

Așadar să vă prezint rețeta! Ingredientele pe care le-am folosit sunt următoarele: 150 gr cuș-cuș de la Băneasa, o ceapă, un morcov, un ardei, câteva ciuperci, doi căței de usturoi, ulei de măsline, 300 ml apă fiartă, câteva frunze de fenicul ( nu am avut alte verdețuri disponibile), sare și condimente după gust.

poză din arhiva personală editată cu Canva

Am curățat ceapa și am tocat-o mărunt, la fel am procedat și cu usturoiul, ardeiul și ciupercile le-am tăiat cubulețe, morcovul l-am dat pe răzătoare. Toate legumele le-am curățat și spălat înainte!

Într-o crăticioară am pus puțin ulei de măsline, iar când acesta s-a încins am adăugat usturoiul pentru a-și lăsa aroma în ulei, l-am călit aproximativ un minut (atenție! Nu trebuie să-l ardem) și apoi am adăugat ceapa și când ceapa a căpătat o culoare frumoasă aurie adăugăm celelalte ingrediente, sare și acoperim cu un capac lăsând legumele să se înăbușască bine.

Când legumele s-au gătit adăugăm cuș-cuș-ul, amestecăm bine și îl călim pentru trei minute, apoi adăugăm apa firbinte și fierbem totul pentru opt minute, oprim focul,  punem capacul și îl mai lăsăm așa 2-3 minute. După ce au trecut minuțelele luăm capacul și aerăm mâncărica cu o furculiță. Se potrivește de sare și condimente și se mai poate adăuga puțin ulei și verdeața, în cazul meu feniculul care i-a dat o aromă demențială! Poftă Bună!

Sursa foto: Paste Băneasa

Există o gamă largă de rețete de post și nu numai, pe bază de paste, deoarece se prepară rapid. Sunt curioasă care este rețeta voastră preferată preparată cu Bunătăți Băneasa?


Acest articol a fost scris pentru Spring  SuperBlog 2023

sâmbătă, 4 martie 2023

Mucenici muntenești de post!

Sfinții 40 Mucenici de Sevastia

Pe 9 Martie sunt prăznuiți Sfinții 40 de Mucenici de Sevastia. Cei 40 de mucenici erau soldați creștini care făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia, pe vremea împăratului Licinius (308-324), care a fost asupritorul creștinilor. Aceștia au fost obligați să se închine idolilor și pentru refuzul lor au fost aruncați în temniță vreme de 8 zile, timp în care au fost bătuți cu pietre. După chinurile îndurate aceștia sunt condamnați la moarte. 
Înainte de instalarea comunismului și ”dispariția” plugului (aratul cu boi) erau multe obiceiuri de Sfinții Mucenici, obiceiuri care prevesteau vremea dar, în special, pe  9 Martie se scotea plugul la arat, momentul fiind marcat de practici cu caracter simbolic, de aici au apărut mucenicii împletiți în formă de opt. În acele vremuri erau simpli colaci frâmăntați din făină de grâu și împletiți în formă de opt care se puneau în coamele plugului, simbolizând fertilitatea.

Gustul copilăriei mele

Sursă foto: Băneasa

Singurul obicei care a dăinuit este acela că femeile coc sau fierb în ziua de 9 Martie  40 de sfințișori sau mucenici din aluat, în forma cifrei opt, unși cu miere și miez de nucă măcinată, apoi sunt împărțiți copiilor pentru sufletul morților.

Când eram copilă mama mea făcea mucenici muntenești fierți, dintr-un kilogram de făină, 500 ml apă și 125 ml ulei frământa un aluat moale, pe care îl modela,după ce îl întindea, cu ajutorul a două pahare de mărimi diferite (unul mare și unul mic) formând inele pe care le răsucea în formă de opt. După ce termina de modelat mucenicii îi lăsa la uscat pentru aproximativ 45 minute, apoi îi fierbea timp de o oră și când erau aproape gata adăuga zahărul (aproximativ 3 linguri), un pahar cu miez de nucă măcinată, coaja rasă de la o lămâie, o linguriță scorțișoară și un pliculeț de zahar vanilat și îi mai ținea 15 minute pe foc. Abia rezistam să se răcească puțin să îi putem mânca. Însă astăzi mucenicii muntenești se prepară mult mai ușor!

Gătește cu Băneasa

Sursă foto: Băneasa

Datorită mucenicilor Băneasa gata pregătiți, pastele în forma cifrei opt, rețeta se prepară mult mai ușor. Așa că dacă nu vă pricepeți la frământat aluatul Băneasa vă vine în ajutor cu aceste paste gustoase. În continuare voi împărtăși cu voi rețeta pe care o prepar pentru familia mea compusă din trei membri (eu, soțul și fiica mea). Ingredientele de care aveți nevoie sunt următoarele:

🍳Mucenici Băneasa 200 g;

🍳Nucă măcinată 100 g;

🍳Zahăr 100 g – eu pun miere în loc de zahăr;

🍳Scorțișoară;

🍳Esență de rom ;

🍳Coaja rasă de la o lămâie (puteți pune și coajă rasă de portocală, eu pun doar de lămâie).

Punem într-o oală la fiert 1,5 l apă cu o linguriță de sare și un baton de scorțișoară, iar atunci când apa începe să fiarbă  adăugăm mucenicii și îi fierbem timp de 8 minute. Când au trecut cele 8 minute oprim focul și adăugăm coaja rasă de la o lămâie, esența de rom și câteva linguri de nucă măcinată, dacă puneți zahăr acum e momentul să-l adăugați. Se amestecă bine mucenicii, dar cu grijă să nu-i rupem, apoi acoperim oala cu un capac și îi lăsăm să se răcorească timp de o oră. Eu adaug trei linguri de miere și amestec mucenicii, tot cu grijă, după ce a trecut o jumătate de oră de când am oprit focul și mai aștept să treacă încă o jumătate de oră pentru a-i putea servi.

După ce a trecut acea oră în care trebuiau să se răcorească și să-și ia toate aromele, îi putem servi. Mie îmi plac cu multă nucă și scorțișoară, așa că mai adaug în castron peste mucenici 1-2 linguri de miez de nucă măcinat și scorțișoară măcinată cam un sfert de linguriță.Poftă bună!

Îmi plac mucenicii Băneasa deoarece sunt de calitate, aceștia își păstrează forma după ce i-am fiert. Sunt preparați din făină de GRÂU albă 550 și apă. Acești mucenici conțin gluten.

Sunt foarte curioasă: Mucenicii copilăriei voastre cum erau: fierți sau copți? Dar astăzi?

Acest articol a fost scris pentru Spring  SuperBlog 2023!

 

vineri, 18 noiembrie 2022

Gustul copilăriei. Amintiri reînviate cu bunătățile Băneasa!

Îmi amintesc cu drag de copilărie și de vacanțele petrecute la bunici, la țară. Fac parte din generația care a fost crescută de bunici, deoarece nimeni nu avea grijă de noi mai bine decât bunicii, când părinți erau plecați la serviciu.

Orice copil are mămăița lui care îl răsfață și care îi pregătește cele mai bune și gustoase deserturi din lume. Deserturile simple și rapide făcute din ingrediente puține și cu multă, multă dragoste mamaie ni le pregătea chiar și atunci când era foarte obosită.

Când ni se făcea poftă de ceva dulce pastele, care erau făcute în casă, erau baza deserturilor: fidea cu lapte și scorțișoară, griș cu lapte sau paste cu brânză la cuptor (budincă de paste cu brânză). Ouăle, laptele și brânza erau nelipsite, deoarece mamaie și tataie aveau multe animale în curte: vaci și oi de la care aveam mereu lapte și brânză proaspătă, găini care ne dădeau ouăle în schimbul gărnicioarei de grâu sau porumb pe care o primeau zilnic.

Când îmi este dor de dulcele copilăriei, când eram răsfățata lu’ mamaia, pregătesc paste cu brânză la cuptor, deoarece am descoperit pastele care au gustul copilăriei mele, acestea sunt Paste Băneasa – Paste Făinoase și Produse de Morărit. Pe lângă gustul tare bun pastele Băneasa își păstrează forma chiar și după ce au fost gătite.

Rețeta este foarte simplă, nu necesită timp îndelungat de preparare sau efort și nici cunoștințe sau tehnici culinare de chef.

Sursă foto: Băneasa

Ingrediente: 500 g paste Băneasa, puteți folosi orice fel de paste doriți, cu ou sau fără ou: spaghete, macaroane, penne, farfalle sau scoici; 7 ouă; 600 gr. brânză de vacă; 150 gr de zahăr; stafide – opțional (mie îmi plac foarte mult,dar alor mei, nu!); o lingurită de coajă rasă de lămâie (puteți să înlocuiți cu esență de vaniie dacă nu aveți coajă rasă de lămâie), unt sau ulei pentru uns tava.

Mod de preparare: Fierbem pastele conform instrucțiunilor de pe pachet în apă cu sare, însă nu le fierbem în totalitate ci cu 1-2 minute mai puțin, pentru că vor continua să se gătească la cuptor. Mie îmi plac pastele din grâu dur deoarece își păstrează forma - folosesc penne rigate integrale, însă fiica mea preferă pastele Băneasa Farfalle. În timp ce pastele fierb pregătim crema de brânză: amestecăm bine ouăle cu zahărul și coaja de lămâie rasă, apoi adăugăm brânza, rasă sau pisată cu furculița, și stafidele .

Ungem tava cu ulei sau unt și asezăm în ea pastele amestecate cu crema de brănză și o dăm la cuptor pentru 40 minute sau până se rumenesc bine deasupra și dedesubt. Și asta este tot! Simplu, nu-i așa? Și foarte foarte gustos desertul! Le puteți servi reci sau calde, vor fi la fel de delicioase! Aș mânca zilnic această budincă de paste cu brânză la cuptor!

Gătește cu Băneasa cea mai bună budincă de paste fără efort! Dar puțeți prepara bunătăti pentru întreaga familie - atât măncăruri cât și deserturi - deoarece pastele din grâu dur au o culoare aurie, apetisantă și gust deosebit!

Sursă foto: Băneasa

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022!

Care este desertul copilăriei voastre? Care este rețeta voastră preferată cu paste?